Ce-am citit în iunie și alte peripeții (2023)

Mă afectează, nu mă afectează căldura de vară? V-aș lăsa pe voi să decideți, dacă răspunsul nu ar fi atât de evident. A trebuit să-mi verific lista de trei ori ca să-mi amintesc ce-am citit luna asta pentru că încurcam cărțile cu lecturile din mai. Și am mai verificat o dată și pe Goodreads pentru că ceva-mi dădea cu minus (sigur am citit două volume de manga Death Note luna asta? Sigur?!) În orice caz, am reușit cumva să ies la capăt. E 1 iulie și eu mă pregătesc de un slay vacay sau cel puțin o pauză de la podcastul Perfect Contemporan unde voi relua munca din 15 septembrie. Vreau să profit, încă o dată, să mulțumesc ascultătorilor —toți cei care au dat o șansă podcastului, celor care sunt alături de noi de la început și celor care ne descoperă oricând, chiar și în vacanța asta. Am adunat 32 de episoade la care țin foarte mult (și podcastul în sine e un proiect pe care-l îndrăgesc teribil de mult). Sunt recunoscătoare autorilor care au dat curs invitației mele și mă bucur foarte, foarte tare că pot să fac podcastul ăsta, așa imperfect cum este el. Așadar, plănuiesc să revin cu un sezon nou nouț la 15 septembrie, când începe și școala (probabil primul episod va apărea pe 14, dat fiind că plănuiesc să respect ziua de joi, dar până atunci… mai vedem 🙂 ). Episoadele pot fi ascultate aici pe site sau pe diversele platforme de podcasting, în curând integral și pe Youtube.

(Nu e prima oară, dar am fost iar super recunoscătoare ramonei din trecut pentru toată munca ei cu „ce-am citit în luna x” pentru că mi-e mult mai ușor să determin ce-cum în lecturi și această organizare mă ajută și pe mine foarte mult să structurez lecturi și să nu mă mai încurc așa mult între ele, ba chiar să revizitez anumite momente chiar specifice din memoria mea prin intermediul sentimentelor sau impresiilor —SAU whatever, i know it s cringe— create de anumite lecturi. So the show must go on).

Să revenim la oile noastre. Am citit sau n-am citit? Ei bine, am simțit că luna asta nu am reușit să mă țin forte de lecturi, am avut mult de muncă și au fost multe momente în care, în loc să citesc, am preferat să fac altceva (de exemplu, am văzut 56 de episoade din Bleach și m-am jucat Rummy, nu am nimic de spus în apărarea mea). Sigur că aș fi putut citi mai mult și mai bine, dar nu mă simt în vreun fel vinovată. Am făcut fix cât s-a putut și cum s-a putut și asta e, într-adevăr, foarte bine. ^^ Când mă gândesc că au fost momente în care chiar mă simțeam vinovată că nu citeam mai mult —uneori chiar nu știm cum să ne facem rău mai tare, așa că inventăm tot felul de chestii ingenioase. De fapt, fie că citești de plăcere sau pentru că vrei să te „instruiești” în vreun fel (studiezi ș.a.m.d.), nu o să te ajute în niciun fel vinovăția și riscă să-ți pericliteze și activitățile viitoare, în loc să îți hrănească interesul. Dar ăsta e deja un truism. 😀

#nonficțiune

Manifestele sufragetelor —eseuri despre dreptul la vot

Cartea a apărut la Editura Vellant și mi-a plăcut foarte mult. O recomand împreună cu „Feminismul e pentru toată lumea” de Bell Hooks pentru că eu una am reușit să fac niște conexiuni între lupta femeilor pentru vot și necesitatea feminismului cel adevărat, nu radicalismul întors pe dos care presupune „ură pentru bărbați” și anarhie. Puteți citi mai multe despre Manifestele sufragetelor aici: cum au ajuns femeile să primească dreptul la vot, dar și un articol despre Feminismul e pentru toată lumea la revista Golan.

#roman

Prinde iepurele, Lana Bastasic

Eram curioasă cu privire la cartea asta pentru că mi-o recomandase o prietenă. A apărut la Black Button Books și puteți asculta și un interviu foarte interesant la Podcastul Narativ cu Cezar Gheorghe. Au înregistrat la Bookfest, dialogul este în engleză și Lana Bastasic mi se pare absolut fantastică și dialog. Cu toate astea, recomand să ascultați podcastul după ce ați citit cartea „Prinde iepurele” pentru că altfel riscați să vă luați mici spoilere și, mai important, anumite cheie de lectură pe care eu una le-aș evita în general. E mai bine cumva să te duci cu mintea goală la o carte pentru a o putea analiza singur, pentru că dacă primești din start o cheie de lectură, e mai greu să privești „obiectiv” (sau chiar personal) lucrurile. E un dialog care mi-a plăcut mult și vă recomand să ascultați și voi podcastul. Între timp, ce pot spune despre „Prinde iepurele” este că mi-a amintit foarte mult de Prietenia mea genială în ceea ce privește dinamica celor două personaje principale și că e un roman pe care l-am citit cu plăcere, dar și cu ceva anxietate și cu un sentiment crescând de curiozitate.

Inimi cicatrizate, M. Blecher

E prima oară când citesc o carte de M. Blecher. Știu, cam târziu, dar acum se întâmplă. Ediția pe care o am eu e de la editura Cartex și ce vă pot spune în primul rând e că Blecher nu e neapărat o lectură de vară. Inimi cicatrizate e un roman foarte profund și cutremurător despre boală, chiar dacă pe alocuri pare lejer și nu e lipsit și de un anumit tip de umor. Întâlnirea mea cu Blecher a fost una destul de zguduitoare și e o anumită întunecime cu care am rămas după ce am citit cartea aceasta, ceea ce mă face să iau o pauză înainte să citesc și Întâmplări din irealitatea imediată. Mă bucur că îl „descopăr” acum pe Blecher, cu toate că sunt sigură că m-ar fi cucerit și în urmă cu 10 ani. Sunt pur și simplu înmărmurită în fața faptului că, deși a trecut el însuși prin această problemă de sănătate, având în vedere că a murit atât de tânăr și a suferit într-adevăr atât, a reușit să scrie atât de pertinent despre asta (cărțile sale sunt destul de autobiografice). Mă gândesc la noi care suntem bine și uneori nu reușim să scriem un rând douăzeci de ani și că suferința nu ar trebuit neapărat să ne împingă să facem lucruri. Că e teribilă și suficientă prin ea însăși. Și pur și simplu faptul ăsta îmi face pielea de găină. Da, îl recomand, e unul dintre autorii noștri valoroși, habar nu am de ce nu se studiază la școală. But then again, vi-l recomand mai ales după ce ieșiți din vară, nu e o lectură de șezlong.

Brocart de toamnă, Teru Miyamoto

Mi-a plăcut foarte mult „Vis de primăvară” pe care am citit-o luna trecută și despre care îmi doream să scriu mai multe, dar nu am apucat. Și mi-a dat așa o senzație plăcut cartea lui Teru Miyamoto că m-am decis să citesc și „brocart de toamnă,” dacă tot o aveam deja. Mi-a plăcut și asta foarte mult și am început-o tot în tren, cum s-a întâmplat și cu cealaltă. Dar de data asta nu am avut prea mult spor la citit în tren (ceea ce se întâmplă rar și probabil denotă pur și simplu nivelul de oboseală acumulat). Am terminat-o acasă prin bucătărie și printre bucățile de muncă și responsabilități care mă așteaptă întotdeauna. Brocart de toamnă spune povestea unui cuplu divorțat, ei vorbesc prin scrisori și încearcă să reconstruiască, cumva neintenționat, trecutul, să privească prezentul și să lase o ușă deschisă pentru viitor —își analizează relația și cel puțin unul dintre ei privește toată situația cumva cauzal, inevitabil, de parcă destinul le-a jucat feste și însăși divorțul lor, pricinuit de o situație cu totul specială, a dus la nenorocirile viitoare. O carte despre intimitate, relații și modul în care ne apropiem mai greu, dar de rupt (și aparent inevitabil) ne rupem mult mai rapid. E destul de diferită de Vis de primăvară, dar am reușit să identific câteva teme care sunt prezente, într-o formă diferită, și în celălalt roman. Pot înțelege însă oricând de ce e foarte apreciat în Japonia că a trecut lesne, de când am citit Vis de primăvară printre autorii mei super-plăcuți, dacă nu chiar preferați, din literatura japoneză.

La capitolul #poezie am citit 3 titluri:

Noctiluca, Ioana Nicolaie

— a apărut la editura Vellant și coperta o dă Sidonia Călin. Ador, ador coperta acestei cărți, mai că mi-aș lua-o doar ca să mă uit la ea în bibliotecă, e foarte frumoasă. M-au emoționat foarte tare poemele despre mamă. De exemplu ăsta:

Fapt

Mama a dispărut în Japonia
s-a mutat pe-un povârniș
la doi pași de-o verandă care nu e 
de ferestre care nu sunt
de copii care se șterg
ca agoniseala din polonic
când totul se răstoarnă

mama stă și admiră la nesfârșit
răsăritul

Rezistență, Alina Purcaru

— Cartea Românească, o carte de poezie din 2017 (am scris 1917 inițial…) și mă bucur s-o redescopăr așa pe Alina Purcaru. V-am recomandat în trecut cu multă căldură Tot mai multă splendoare (am scris la Revisya Psyche despre ea) care mi-a plăcut super mult și parcă, reconstruind, poți să vezi cum rezistență a dus la splendoare.

candelabre în vălul artificial, Alexandru Funieru

— Casa de Editură Max Blecher. M-am apucat de cartea asta în autobuz când plecam de la Bookfest seara, dar sincer până la urmă tot pe la mine prin curte am ajuns să o citesc.

#manga

Death Note 6 & 7, Tsugumi Ohba & Takeshi Obata

A trebuit să verific de câteva ori că astea sunt volumele pe care le-am citit luna asta. Am ajuns la unul din ark-urile mele preferate, dar nu o să vă dau spoiler în marea eventualitate în care nu știți și vreți să vă apucați de manga. De aici înainte începe o parte de poveste care pe mine mă atrage mai puțin, dar pe care totuși vreau s-o recitesc la fel de „responsabil” *lol* Și să înfrunt această prejudecată pe care o are creierul meu —pentru că a rămas cu o impresie cauzată de un element foarte important din poveste și îmi spune mie că nu îmi place la fel de mult, ceea ce nu e neapărat adevărat, de aici povestea se întunecă și prinde nuanțe mult mai profunde, cumva nu la fel de unilaterale ca în prima parte. Și mi s-a părut întotdeauna că de aici și art work-ul e mult mai întunecat. Oricum, văd într-o anumită lumină partea asta de manga și de când am văzut Bakuman. Bakuman e un anime (dar e și manga) creat tot de Tsugumi Ohba și Takeshi Obata despre niște artiști manga și cum ajung ei să creeze manga, unul e desenator și unul e textier, fix cum sunt și ei doi în realitate. E un manga/anime foarte educativ pentru ce se întâmplă în zona asta culturală, mai ales dpdv comercial. Cum se publică un manga, care sunt responsabilitățile, avantajele și dezavantajele unui manga ajuns foarte popular. Care e diferența dintre mainstream și manga care nu e mainstream și tot felul (totuși, concentrat pe shounen manga, manga-uri din astea cu aventuri, acțiune, cu supereroi & stuff, care au ca audiență în general băieți și băieți tineri, deși e un general foarte mare). În orice caz, de când cu Bakuman, am ajuns să cred că această a doua parte din Death Note ar fi arătat altfel dacă băieții care au făcut manga-ul ar fi avut mai multă libertate de mișcare și mai ales încheiere. Pe scurt, pare că au fost cam forțați să se gândească la plot nou și să facă ceva din piatră seacă pentru a continua un manga care se vindea bine. Just my two cents nu prea informați, nu am nimic de spus în apărarea mea. Enjoying it anyway. 🙂 mi-am amintit și că, odată, mi-am prins părul ca Misa-Misa și arătam ca naiba, dar am ieșit așa afară și am fost și la școală așa și chiar mă întreb uneori unde a dispărut fata aia, dar apoi îmi amintesc că mă plimb prin sat cu ochelari de soare și toată lumea se uită ciudat la mine și-mi dau seama că e chiar aici.

După cum puteți observa, nu am reușit să citesc proză scurtă în iunie. Dar n-o fi bai, recuperăm luna asta. Plănuiesc să mă apuc curând de „Retroversiuni,” o antologie de proză scurtă scrisă de femei, coordonată de Cristina Ispas pe care o admir foarte mult (de ex, am scris despre un event la care am participat la Modul Cărturești, apreciind modul minunat în care Cristina a moderat întâlnirea, vezi și tu art. la Revista Golan: Trebuie să ai curaj să fii cringe).

Încep luna cu Biblioteca lui Gelu (ed Cartex) începută, mai văd un podcast, mai citesc un dialog, nu mă grăbesc nicăieri și cu o carte fooarte mișto Cum se citește o carte —ghidul clasic pentru o lectură inteligentă /Mortimer J. Adler & Charles Van Doren (Editura Paralela 45). Am citit cam jumate și îmi place într-adevăr foarte, foarte mult s-o lecturez și subliniez, așa că nu mă grăbesc și sunt convinsă că o să îmi țină companie măcar jumătate de lună și în iulie, which is fine and great, ceea ce vă doresc și dvs. Dar probabil că nu o voi pune în bagajul de plajă unde plănuiesc oricum să nu citesc foarte mult, ceea ce este o noutate intergalactică pentru mine. Pe kindle m-am apucat de „Lumea în flăcări,” de Siri Hustvedt. Dar nu am reușit să citesc foarte mult, din păcate. O citesc în engleză și e a doua mea carte de Siri —momentan mi se pare foarte interesantă mai ales ideea cărții și-mi plac și reflecțiile despre bătrânețe, schimbare și pierderea cuiva drag. O voi continua cu interes și, sper, mai mult spor în luna iulie.

Dacă vă era dor de mine, mai postez câte-un minivlog pe sociale, disponibil mereu pe toate canalele, puteți asculta evident în continuare Perfect Contemporan și, de ce nu, puteți urmări chiar și lansarea asta de la Modul Cărturești unde ne-am adunat în număr frumos să povestim despre „Biblioteca lui Gelu” și unde am încercat să moderez. Mi-a ieșit, nu mi-a ieșit, vedeți și voi, pot spune doar că eu sunt ființa aia nelipsită de gafe căreia i se potrivește foarte bine zicala din lac în puț, așa sunt eu, ce să faci?

Ne-am întâlnit cu Bogdan Alexandru Stănescu, Vasile Ernu, Ciprian Măceșaru, Alina Pavelescu și, desigur, Gelu Diaconu. Un event by Editura Cartex, O mie de semne și Cărturești.