În episodul 32 m-am întâlnit la Perfect Contemporan cu Alex Ciorogar, fondator și editor la OMG Publishing. Un podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „ perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.
Am vorbit cu Alex despre ce înseamnă OMG, care e procesul de apariție și publicare (inclusiv în ceea ce privește traducerile) la ei, dar și despre care e efectul poeziei ca întreg (titlu, copertă, conținut). OMG nu e doar fresh și cool, ci e și un spațiu prielnic pentru prietenie și un loc unde, așa cum o spune Alex Ciorogar, „să mergi mai departe de frumos.” Episodul de azi are și câteva surprize teoretice despre estetică și despre lucruri ca postumanism și postmodernism în poezie. Vă dorim ascultare plăcută!
Ne puteți asculta și pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts și Youtube.
Câteva lucruri pe care ni le spune Alex în acest episod:
Mi-am dat seama cumva că exista un mare mit, cred, al debuturilor. Mit in sensul bun. Un mit pe care nu cred ca trebuie sa il deconstruim, ci mai degraba sa il protejam sau chiar sa il hranim cumva. Pentru ca e, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai importante
Există mai mulți scriitori decât edituri.
Ideea era că ne doream două lucruri. Ne doream să folosim sau să inventăm, să folosim o sintagmă care e des utilizată în limbajul ăsta al milenialilor, dar nu doar, limbaj sau o retorică internetului. Asta a fost prima chestiune. Și a doua a fost că Oh My God reprezintă o expresie care, din punctul meu de vedere, e legată de categoria asta estetică a sublimului. Să mergi puțin mai departe de frumos. (despre OMG)
Cred că meseria asta de traducător nu ar trebui neapărat nișată pe genuri literare. Adică, dacă ești poet poți să traduci poezie și nu poți să traduci roman… Avem atât de multe exemple de poeți tineri care traduc romane fără ca ei să fi publicat roman sau să fi debutat în genul ăsta. Pe de altă parte, sigur că există o mai mare afinitate pentru că un poet nu e poet pentru că scrie și publică în genul ăsta, ci pentru că citește foarte mult. Ăsta e jocul poeziei.
Acești „actori” (traducătorii) sunt în fapt cei care au propus autori prin afinitățile lor personale sau legături. (despre traducerile de la OMG)
Modul în care au fost puse în scenă aceste principii ale unei opere literare de bună calitate vin din antichitate, din Aristotel, din Retorică… și anume, era o formă de imitație a unor modele și atunci bineînțeles că paradigma asta e una retorică. Ce contează e cum să-l convingi pe cititor că ce are în față e ceva relevant. Și cum să-l miști.
De cele mai multe ori, scriitorii și scriitoarele care apar în colecția de poezie sunt oameni pe care îi citesc/urmăresc deja, bula lirică e destul de mică în câmpul nostru literar. Sigur că există și surprize, voci care apar oarecum din neant. Dar, în general, cred că toți ne cunoaștem între noi. E o mică comunitate.
Micro-industrializarea copertei îi permite fiecăruia să-și personalizeze coperta.
Titlurile sunt importante. E-un detaliu în jurul căruia se dezvoltă un dialog cu fiecare nume care apare în colecție.
Cred că negocierea e esențială în procesul de editare.
Mereu am crezut că e mai bine ca ultimul cuvânt să îi aparțină autorului.
Nu cred că ideea de autor poate fi redusă la o singură entitate/persoană. E un asamblaj de diferite persoane, instrumente chiar pe care le folosim, instituții cu care avem de-a face. Și chiar cititori și corul ăsta retoric (fie că vorbim de cenacluri, reviste, centre de creative writing ș.a.m.d). Încrederea în sfatul celui de lângă e esențială în procesul scrierii.
Titlul creează o serie de așteptări. Așteptările astea sunt foarte importante pentru că definesc genul poetic cu care ai de-a face. Imediat după ce citești titlul unui poem, te aștepți să se întâmple ceva.
Nu cred că poezia în sine poate fi neapărat așa (postumanistă). E ca și cum am încerca să împărțim toată istoria poeziei în două tipuri, una umanistă și una postumanistă. Sunt mai degrabă poziții ideologice și filosofice de gândire a omului în univers. E omul în centrul universului sau nu?
Mi se pare că poeții tineri de azi nu mai lucrează în termeni de reacție. În termeni de împotrivire avangardistă. Asta înseamnă că ei preiau din absolut toate curentele sau tradițiile existente, preiau ceva și reușesc să combine și să creeze un stil nou.
Muzica din intro vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino)
Poetă, podcaster, mamă, blogger, promoter cultural, expertă la visat cu ochii deschiși și inventat povești.
Mă poți susține aici: patreon.com/ramonaboldizsar
Ascultă și tu podcastul literar Perfect Contemporan! Mai scriu și la Revista Golan, Revista Psyche și citeștemă.ro
Am debutat în 2021 la Casa de Pariuri Literare cu volumul de poezie: Nimic nu e în neregulă cu mine.
Interviuri de ascultat/văzut: la Timpul Prezent, la Zest, la Biblioteca lui Gelu, altfel pe Youtube.
Interviuri de citit: pt IQads, pentru Adevărul (+partea a doua), Poetic Stand, Dlite-Blog-Goethe, pentru Mansarda Literară, Țignal CDPL.