Pe Ruxandra Gîdei am descoperit-o pe Youtube într-un vlog care m-a cucerit și de acolo a început și dorința mea de a întâlni mai multe persoane care se ocupă cu promovarea cărților, într-o manieră sau alta. Vlogurile Ruxandrei au ceva special: fie că e vorba de editarea video, mixul și pusul în scenă sau pur și simplu de naturalețea ei, au tendința să te cucerească. Ce-mi place poate cel mai tare, pe lângă dragostea și dedicarea evidente pentru cărți, literatură, e probabil faptul că lasă o ușă deschisă către imperfecțiune. E ușor să relaționezi cu modul în care vorbește despre cărți și să fii atras de recomandările ei, de curând am citit Ancient Tillage de Raduan Nassar pentru c-o văzusem într-un vlog în care-o citește. Contul de Youtube al Ruxandrei crește și simt că e în multe moduri unică în spațiul românesc din punct de vedere al promovării literaturii. Ruxandra e și o mare iubitoare de poezie și de data asta am reușit s-o ademenesc la De vorbă cu sine să vorbim despre această pasiune comună. Mulțumesc! <3 (o găsiți pe instagram, goodreads, tiktok).
Spune-ne ceva despre tine.
RG: Mă numesc Ruxandra Gîdei, am 21 de ani și, deși în liceu părea că am să mă îndrept către o facultate cu profil realist, am ales (după muultă măcinare interioară și o grămadă de nopți nedormite) să îmi construiesc viitorul în jurul pasiunii mele pentru lectură. Am absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, unde am studiat literatură engleză și română, și mi-am deschis un canal de YouTube unde vorbesc despre ce și cum citesc, care a reușit, până în prezent, să adune peste 25,000 de urmăritori.
- Faci vloguri despre cărți și citit. De curând ai postat două vloguri foarte interesante, unul despre “de ce să citești ficțiune” (foarte pertinent și argumentat, în ton cu cercetările actuale) și unul în care… citești câteva poezii la care te gândești obsesiv. Aș vrea să ne povestești puțin despre demersul acestor vloguri în care introduci și poezia. Ce e în spatele lor, ce îți dorești de la ele și, totodată, care e răspunsul (feedback-ul) urmăritorilor tăi în direcția asta.
RG: Cred că majoritatea vlogurilor pe care le postez reflectă, în primul rând, obiceiurile mele de cititor, ceea ce înseamnă că în spatele lor stau, încă de la începuturile canalului meu de YouTube, dorința de a comunica unei comunități de cititori părerile pe care mi le formez pe marginea lecturilor, dar și nevoia mea de a crea ceva, de a mă lansa într-un demers creativ. Sigur că pe măsură ce canalul meu a crescut și vlogurile literare au început să ajungă la câteva zeci de mii de oameni am devenit conștientă că „superputerea” asta a mea vine la pachet și cu o mare doză de responsabilitate, având în vedere că am ocazia să popularizez literatura română într-o țară în care, statistic vorbind, se citește atât de puțin (iar poezia rămâne modalitatea literaturii cel mai rar frecventată). Așadar, aș spune că vlogurile în care introduc diverse poeme sunt o încercare genuină de promovare a poeziei care se scrie astăzi în România și, în particular, a poeziei tinere, dar există în continuare și motivația mai degrabă egoistă, pentru că nimic nu îmi satisface mai bine „neliniștea” creativă decât videoclipurile care-mi permit să experimentez cu diverse mijloace vizuale și să adaug ceva la textele mele preferate.
Din fericire, feedback-ul urmăritorilor mei e rareori negativ – probabil e ceva comun în comunitățile celor care promovează literatura prin conțiutul pe care-l postează pe Internet. Ba mai mult, am primit tot felul de mesaje de la cititori care-mi spuneau că i-am impulsionat să exploreze pentru prima dată poezia contemporană prin intermediul acestor videoclipuri, ceea ce mă bucură enorm și-mi amintește de fiecare dată că merită să continui.
- Cum ai ajuns la poezia română contemporană? Îți amintești un moment specific? Care au fost primele impresii la contactul cu ea? Dacă ai și câteva titluri care au marcat această apropiere, ne-ar plăcea mult să le aflăm. (Dacă vorbești despre acest subiect într-un vlog, please drop the link 🙂 ).
RG: Știu sigur că eram în clasa a XI-a și în urmă cu câteva luni aterizasem, aproape întâmplător, la un club de lectură organizat în cadrul liceului meu. Practic, atunci m-am reîndrăgostit eu de literatură (după mulți ani în care am refuzat să mai citesc), așa că nu a durat mult până m-am imersat total în lumea asta a cărților: am descoperit BookTube-ul străin și Goodreads, cu ale sale micro-comunități virtuale, destinate cititorilor, și-mi aduc aminte că, tot explorând recomandările de carte pe care mi le oferea aplicația, am ajuns la antologia lui Dan Sociu, Vino cu mine știu exact unde mergem. Am fost din totdeauna o fire curioasă și, cum nu mă încumetasem până atunci să explorez literatura română dincolo de programa școlară, mi-am zis că ar fi un punct bun de plecare – și chiar a fost. Așa cum se întâmplă de obicei, descoperirea asta a dus la altele, m-a îndreptat chiar către un atelier de poezie destinat liceenilor, m-a schimbat într-un anumit sens.
Nu cred că am vreun vlog în care vorbesc în mod specific despre apropierea mea de poezie, însă am publicat, până în prezent, trei videoclipuri în care le recomand urmăritorilor mei volume de poezie. Las aici linkurile:
- Poezii… pentru oamenii care nu citesc poezie
- Cum sună poezia în secolul 21
- 5 recomandări de poezie românească
- Ți se pare că ai “câștigat” ceva de când citești poezie?
RG: Mă gândesc de multe ori că dacă n-aș fi ajuns să citesc poezie, probabil nici nu m-aș fi îndreptat către o facultate cu profil umanist. Apropierea mea de poezie a însemnat, în definitiv, apropierea de mediul literar românesc, adică un mediu absolut străin de orice cunoscusem până atunci. Ca s-o spun altfel, până să citesc poezie cunoscusem o mână de oameni pasionați cu adevărat de ceea ce fac, oameni care nu-și văd traseul profesional ca pe ceva prestabilit – lucru extrem de comun între liceenii care urmează un profil real pentru că doar asta ar fi „de viitor”. Simt, așadar, că datorez o grămadă poeziei, da.
- Crezi că trebuie să ai ceva “special” pentru a citi și aprecia poezia? Crezi că se poate apropia oricine de ea?
RG: Curiozitate, o minte deschisă și multă răbdare – dar cred că de astea are nevoie oricine își propune să încerce o activitate nouă, fie că vorbim de citit poezie, pictat pe sticlă, sau… habar n-am, powerlifting, ca să menționez un alt mare hobby de-al meu ☺))). Sigur, primul contact cu poezia contemporană poate să vină ca un șoc pentru cineva care încă nu a apucat să afle cum arată literatura în afara manualelor școlare, iar primul instinct e, adesea, de respingere – e foarte ușor să refuzi să citești ce se scrie astăzi pentru că „nu e literatură”, adică arată altfel față de literatura pe care ești obișnuit să o citești în școală. Da, nu văd de ce nu ar putea oricine să se apropie de poezie (presupunând că și-ar dori asta), însă cred că e nevoie de puțină îndrumare – la fel ca în orice altceva.
- Adesea mi se întâmplă să vorbesc cu oameni care îmi spun că au început să citească poezie după ce au urmărit vlogurile lui “4fără15”. Mă bucur întotdeauna când aud și asta îmi ridică următoarea curiozitate: ajung mulți tineri la poezie datorită vlogurilor tale?
RG: Nu știu, îmi place să cred că da. Primesc multe comentarii pe YouTube și mesaje private de la oameni de toate vârstele, care îmi mulțumesc pentru că i-am ajutat să descopere poezia contemporană. Sunt, bineînțeles, extrem de recunoscătoare că e așa și nu pot decât să sper că vorbim despre un trend ascendent ☺.
- Poezia română contemporană este foarte diversă, există voci diferite, se publică destul de mult. Cum îți alegi lecturile? Care este tipul de poezie care te atrage cel mai tare? Și… de ce? Sau poezia e mai departe de motive și raționamente? 🙂
RG: Hmm, nu mă feresc să spun că în poezie, la fel ca în proză, mă simt mai apropiată de anumite teme. De exemplu, caut să citesc literatură asumat politică, subversivă, și mă atrag textele care explorează spații liminale, identități intermediare. Dincolo de temele abordate, însă, cred că cel mai probabil e să gust un volum de poezie lucid, onest, ușor ironic și onest, care nu se contrazice cu sine însuși.
- Ce ai spune cuiva care nu citește poezie?
RG: Eh, până la urmă, sunt atâtea alte ocupații mai nobile (și infinit mai lucrative) decât poezia ☺). De fapt, majoritatea apropiaților mei nu citesc poezie, sau literatură în general, și preferă să își petreacă timpul altfel. Totuși, aș îndemna pe oricine să dea o șansă poeziei recente și, pentru că știu cât de intimidant poate fi apropierea de zona asta când tu n-ai nicio treabă cu lumea literară, le-aș recomanda să participe întâi la evenimente care urmăresc tocmai popularizarea poeziei și, eventual, facilitează întâlnirea dintre cititori și poeți – mă gândesc la lecturi de poezie organizate prin cafenele ori instuții, dar și la festivaluri ca Z9, Amural, Poezia e la Bistrița, Zilele „Sofia Nădejde”, sau poate chiar Street Delivery.
- … și cum ai îndruma un “neștiutor în poezie” să își aleagă lecturile?
RG: Hm, dacă acest „neștiutor în poezie” pătrunde în lumea asta urmărind evenimentele dedicate acestei forme de literatură, participând la lecturi sau lansări de carte (online sau nu), inevitabil va prinde cu urechea tot felul de titluri noi și va avea ocazia să interacționeze direct cu poeții – din experiența mea, ființe foarte prietenoase și dornice să vorbească despre preocuparea lor principală.
Apoi, ar mai fi modul în care procedam eu când abia descoperisem poezia contemporană – unui „neștiutor în poezie” i-aș mai recomanda să petreacă singur vreo oră în fața raftului destinat poeziei în librăria (sau biblioteca) preferată, să răsfoiască tot ce se poate și să aleagă câteva titluri în funcție de poemele citite în acea oră. N-are cum să dea greș metoda asta.
În orice caz, cel mai greu e să începi să citești poezie, să descoperi primele volume care reușesc să-ți transmită ceva. Restul cred că vine de la sine.
- Și totuși, de ce să citești poezie română contemporană? Cu ce te ajută? Probabil că astea sunt întrebări pe care le-ai mai auzit, sunt curioasă cum ai răspunde. Dacă mă gândesc la vlogul tău recent despre de ce să citești, inevitabil sunt interesată să aflu și dacă te-ai gândit să faci un asemenea vlog despre de ce să citești poezie.
RG: Haha, mărturisesc că ideea pentru vlogul respectiv a venit în urma unei discuții cu partenerul meu, pe care încercam să-l conving să dea o șansă literaturii, apelând la utilitatea ei ☺). La fel ca orice altă formă de artă, însă, poezia nu se consumă din rațiuni pragmatice, pentru că te-ar ajuta într-un mod direct și concret… Sigur, am putea spune că poezia te provoacă să cercetezi, că te învață să descifrezi și să interpetezi mesaje complexe – ea fiind, de multe ori, o modalitate a literaturii ermetică decât proza –, dar sunt sigură că îți poți dezvolta abilitatea asta fără să apelezi în mod necesar la literatură.
Pe de altă parte, uite, îți povesteam chiar mai devreme că mie poezia (și literatura în general) mi-a schimbat viața, fără să mă întreb dacă mă ajută cu ceva faptul că o citesc. Nu știi de unde sare iepurele, tocmai de-asta sfătuiesc pe oricine să-și păstreze întotdeauna opțiunile deschise. Și, desigur, sfătuiesc pe oricine să citească fix ce-i place, nu ce simte că ar trebui să-i placă. ☺
- La final mi-ar plăcea dacă ne-ai recomanda câteva titluri #musai de poezie română contemporană, dar și câteva dintre preferatele tale.
RG: Titluri #musai: Un secol de poezie română scrisă de femei – antologia editată de Alina Purcaru și Paula Erizanu –, Industria liniștirii adulților de Anastasia Gavrilovici, Toate zborurile au fost anulate de Adrian Diniș, Vino cu mine știu exact unde mergem a lui Dan Sociu.
Preferate sunt și cele de mai sus, la care aș adăuga Instalația de Alex Văsieș, nu mă întrerupe, debutul Cătălinei Stanislav, Familia Popescu și Arta Popescu scrise de Cristian Popescu.
- … și ce alți booktuberi sau influencers de poezie (sau de carte, în general) ne recomanzi?
RG: Andreea Zbăgan, Flo din spatele @lecturarium, Cristina de la @dimineti.tarzii, Anamaria aka @jupaneasa_slovelor, Tatiana de la @an1balector sunt câteva nume de bookstagrammeri și bloggeri de carte autohtoni pe care le-aș recomanda cu încredere oricărui cititor împătimit <3.
*Unul dintre cele mai recente vloguri ale Ruxandrei este un montaj cu interviuri de la Festivalul FILIT de la Iași unde a vorbit cu Olga Ștefan, Alina Nelega, Elena Vlădăreanu, Miruna Vlada și Horia Corcheș. Admir (&ador) toată munca pe care o face Ruxandra. Mai puteți citi un interviu scris la Cultura la Dubă cu ea, acest dialog de la intersecțiile de miercuri cu Svetlana Cârstean, un interviu la Timpul Prezent cu Adela Greceanu sau chiar video-discuția dintre ea și Mihnea Bâlici.
Alte anchete/interviuri pe tema asta:
- Interviu cu poetul Alex Higyed
- Interviu cu poeta Miruna Romanciuc
- Interviu cu Tiberiu Ioan Buzoianu
- Interviu cu Cristina Pașcanu (dimineti.tarzii)
Poetă, podcaster, mamă, blogger, promoter cultural, expertă la visat cu ochii deschiși și inventat povești.
Mă poți susține aici: patreon.com/ramonaboldizsar
Ascultă și tu podcastul literar Perfect Contemporan! Mai scriu și la Revista Golan, Revista Psyche și citeștemă.ro
Am debutat în 2021 la Casa de Pariuri Literare cu volumul de poezie: Nimic nu e în neregulă cu mine.
Interviuri de ascultat/văzut: la Timpul Prezent, la Zest, la Biblioteca lui Gelu, altfel pe Youtube.
Interviuri de citit: pt IQads, pentru Adevărul (+partea a doua), Poetic Stand, Dlite-Blog-Goethe, pentru Mansarda Literară, Țignal CDPL.