Vreau de mult timp să vă scriu despre un volum de poezie foarte drag mie. Și motivul pentru care tot amân este că nu reușesc să găsesc tipul de discurs “ideal” pentru a scrie despre el. Nu pentru că nu aș avea multe de zis, ci pentru că pur și simplu îmi place atât de tare încât mă împiedic de cuvinte și-mi vine doar să vă spun, uite ce frumos e, uite cât iubesc poemele astea, îmi vine să le strâng în brațe (ceea ce sincer am făcut de câteva ori). Iar asta este atât de bine dacă vorbim despre experiența cititului. Însă au trecut câteva luni de când am citit Industria liniștirii adulților și simt că a venit timpul să vă spun și vouă despre el.

Cei care mă urmăresc pe instagram văd adesea pe story sau în comentarii că recomand volumul acesta de poezie. E unul dintre volumele pe care le recomand și începătorilor, acelor persoane care nu au citit deloc poezie contemporană și sunt curioase sau dornice să o descopere. Mi se pare a fi volumul perfect cu care să îți faci un intro în poezia contemporană română. Ceea ce, într-un fel, poate e paradoxal pentru că Anastasia Gavrilovici nu scrie ca alți poeți pe care eu i-am citit. Are un stil diferit și care poate e doar al ei (cred că într-un interviu la Timpul prezent am auzit vorbindu-se despre faptul că unii ar asocia poezia Anastasiei mai mult cu stilul douămiiștilor). Dar nu stilul e important aici, ci cum și ce spune.

Citind poemele din Industria liniștirii adulților (such a perfect title), m-am simțit, într-un fel surprinzător, acasă. Dar nu ca un simplu sentiment de familiaritate și apropiere pe care îl ai adesea când citești ceva și cu care, cred eu, ne întâlnim toți din când în când. A fost ceva mai mult de atât. Poemele din Industrie vorbesc cu mine la un nivel foarte personal&intim. Mă țin de mână când le citesc, sunt acolo cu mine și eu cu ele. Eu merg printre cuvinte și nu mă simt ca un cititor oarecare, mă simt de parcă aș participa la toată frumusețea și tandrețea pe care o creează. Cartea asta e ca o hârtie origami care se modelează într-o formă sau alta și, citind, ești și tu acolo, faci și tu un fluturaș, un dragon, un elefant, și dacă vreodată o bucățică de hârtie e tăiată cu o foarfecă, simți asta (da, vezi coperta).

Și mai e ceva. Poemele din volumul acesta sunt extrem de frumoase. Vorbesc despre lucruri apropiate nouă, fie că e vorba despre sentimente sau despre secvențe zilnice, are niște imagini foarte vii și frumoase, adesea fragile, dar prinse într-un discurs atât de clar (nu pot să mai aud cuvântul curelușă fără să mă gândesc la alpinistul dintr-un poem de-ale ei). Titlurile poemelor sunt foarte vizuale și stau în picioare singure atât de bine că sunt o experiență în sine (de exemplu, Se poate trăi și așa, poem pe care l-am citit într-o sâmbătă pe instagram și-l puteți asculta aici). Teodora Coman scrie pe copertă, despre poezia Anastasiei:

“Chiar dacă o lasă rece postsinceritatea, tânăra poetă o cultivă ca nimeni alta într-un melanj de sensibilitate și cerebralitate, cu certă vocație regizorală, în care umanul atins de entropie fie se refugiază în substitutele lui chimice, tehnologice, virtuale, fie se recompune în variante cinematice apocaliptice (…) în instalații sau perfomance-uri, cu noua medialitate a emoției stimula(n)te.”

Găsesc și eu un limbaj coerent, o voce rațională, un discurs care nu se împiedică se sentimentalisme și care reușește astfel, deci poate contra-intuitiv, să creeze o lume foarte sensibilă și fragilă, să ofere senzații și imagini pe alocuri gingașe. Cu paginile în față, scanând cuvintele, mi-e imposibil să nu mă simt și eu în siguranță cu aceste poeme. Și cred că e destul de formidabil să creezi un spațiu și o atmosferă atât de tandră, atât de intimă și caldă într-un mod atât de cerebral. Nu rece, dar pertinent; nu rigid, dar sigur pe sine. Te. Dă. Pe. Spate.

Dacă intrați pe site-ul meu de ceva timp, știți că eu nu fac cronici de carte. Nu vă povestesc ce se întâmplă în ele. Nu fac critică literară. Doar vă povestesc despre lucrurile care-mi plac și în ce fel m-au găsit. Poezia Anastasiei o mai auzisem și citisem și înainte să-i cumpăr volumul, dar îmi amintesc bine că tocmai terminasem de scris la un volum la care lucram de ceva timp. Și luasem o pauză de la citit pentru a putea scrie, iar în acea seară am luat cartea Anastasiei și m-am pus pe citit.

M-am culcat târziu, n-am putut lăsa cartea din mână și când am terminat de citit, am avut un sentiment grozav de satisfacție. Am zâmbit, am întors-o pe toate părțile, posibil s-o fi strâns un pic și în brațe (și dacă asta vi se pare ciudat, este ok, iubesc cărțile dincolo de rațiune), și m-am bucurat sincer. Unu, că am citit, dar doi, și mai ales, că Anastasia Gavrilovici a decis să scrie. Recomand să citiți Industria liniștirii adulților, simt că este volumul în care cu toții putem găsi ceva. Mai simt (știu) și că poemele sunt deosebite de frumoase cu toată fragilitatea transmisă atât de pertinent (“voce extrem de percutantă”, cum zice iar Teodora Coman). Cred și eu că are o voce foarte adevărată, foarte vie, plină de tandrețe cuprinsă într-un discurs real, fără piedici, fără pedanterie. Anastasia Gavrilovici s-ar putea să spună și povestea vieții tale și, știi ce e foarte fain? N-o să te simți deloc singur citind poemele din Industrie. Chiar și atunci când vorbesc despre lucruri mai puțin confortabile. Poemele astea te țin de mână, ești cu ele, chiar dacă lumea e un haos. Nu te vei prăbuși.

Puteți s-o ascultați pe Anastasia Gavrilovici la Timpul prezent într-un interviu cu Adela Greceanu: Îmi place cînd cititorii au senzația că sînt mai puțin singuri (nu m-am simțit deloc singură). Volumul a apărut la Casa de Editură Max Blecher în 2019 și este volumul ei de debut. Puteți să-i ascultați o poezie într-un videopoem făcut de cei de la 7_arte_ong pe insta. Sau puteți s-o ascultați pe ea într-un videopoem pe youtube. Cartea aceasta a luat mai multe premii, printre care și “Cartea de poezie a anului” oferit de ARCCA, Premiul național pentru debut în poezie “Iustin Panța” (ascultați-o aici citind “lucruri simple), premiul “Observator cultural” pentru debut și altele. Deci eu, Ramona, zic că este un volum formidabil de poezie. Eu, Ramona, o cititoare oarecare, spun că e un volum de poezie care o să-ți intre în inimă, o să stea cu tine, o să te țină de mână și o să vrei să ai un autograf pe prima pagină. Și o să-ți fie greu să împrumuți cartea, chiar dacă vei vrea ca oamenii din lumea întreagă s-o citească. Iar spațiul cultural român spune, uite premiile, uite Industria, știm ce avem de făcut. Sper că, citind asta, ce-ți spui tu este, Hmm, vreau să citesc și eu Industria. Vrei, nu?