Am terminat de citit “What belongs to you” de Garth Greenwell și vreau să vă spun că m-am îndrăgostit de modul în care scrie. Îl ascult des în interviuri&podcasturi și constituie o continuă inspirație pentru mine. Un lucru pe care l-a spus într-un podcast a rămas cu mine mult timp și poate forever, “Art is the tool I have for navigating the abyss.” When he said that, I felt it. Este un scriitor contemporan neapărat de încercat, citit, ascultat, urmărit.

Cartea lui “What belongs to you” urmărește povestea unui profesor american în Bulgaria și experiențele lui cu un bărbat pe nume Mitko, un bărbat homeless care prestează servicii sexuale contra unor sume de bani pe care nu le cere mereu explicit (cred că am putea spune că, într-un fel, e un soi de lucrător sexual, dar mi-e atât de greu să-l cataloghez pe Mitko, un personaj foarte complex și care mi-a stârnit foarte multe reacții). Cartea nu e doar foarte frumos scrisă, dar este și educativă pentru toți cei care tot tind să privească dragostea și dorința doar prin lentile straight sau cisgender. A scris Garth Greenwell o carte superbă despre dorință și putere, despre multele fețe pe care acestea le pot prinde, dar vei găsi aici și niște incursiuni superbe despre primele întâlniri cu dorința, despre confuzia amestecată cu instinctul, acel moment din viețile noastre când încă nu suntem capabili să descriem lucid/rațional ce ni se întâmplă, dar putem simți aceste schimbări cu trupurile noastre. Mi-au plăcut foarte tare incursiunile astea, micile gânduri aproape filosofice despre dorință, apropiere și intimitate.

Pentru mine un pasaj memorabil în ceea ce privește apropierea și intimitatea (dintre cele mai naturale și care totuși se schimbă atât de drastic) este ceea ce spune personajul narator despre relația cu mama sa:

“I could remember a time when we touched like that, my mother and I, when I sought out her presence and her touch, too, and I wondered where that ease and openness had gone, and why they had been replaced with such stiff discomfort, a sense almost of taboo that kept me from making any answer to her expressions of love.”

Garth Greenwell, What belongs to you

Ce m-a fascinat aici este și ușurința cu care exprimă acest lucru atât de simplu, dar și tocmai faptul că a ales să vorbească și despre fața asta a apropierii, despre intimitatea dintre părinți și copii și cum aceasta se schimbă pe măsură ce copiii se maturizează, fără să moralizeze, fără să ofere sfaturi, fără să dea vina pe ceva anume (fie că vorbim de vreo cauză biologică sau culturală sau whatnot). Asta a păstrat personajul autentic, scena tulburătoare și a lăsat spațiu suficient pentru cititor. Ca să facă ce vrea cu el. La fel de tare m-a marcat și pasajul acela în care, în urma unei scene cu un băiețel zglobiu în tren, personajul narator spune niște lucruri absolut superbe și alarmante despre poezie:

“I knew I would write a poem about him, and then it would be the poem I remembered, which would be both true and false at once, the image I made replacing the real image. Making poems was a way of loving things. I had always thought of preserving them, of living moments twice, or more than that, it was a way of living more fully, of bestowing on experience a richer meaning. (…) and I wondered whether I wasn’t really turning my back on things in making them into poems, whether instead of preserving the world I was taking refuge from it.”

Garth Greenwell, What belongs to you

*Într-un episod din podcastul de la Literary friction (intimacy with Garth Greenwell) vorbește despre “art is the tool I have for navigating the abyss” (pe la min 29-30). Spune, citare nu neapărat exactă: And really this is the only reason I make art because there is something… that seems to me… like my other tools of thinking are inadequate to it. My tools for moral judgement, my reason making tools, they won’t let me navigate a situation that seems to me like the abyss and art is the tool i have for navigating the abyss. Neapărat să-l ascultați. Aici vorbește despre cartea lui Cleanness. Pe care încă n-am citit-o, dar urmează <3.

*Într-un episod din podcastul Otherppl, Brad Listi vorbește cu Garth Greenwell despre What belongs to you, iar aici aveți ocazia să aflați mai multe despre scrierea scenelor de sex/sexuale/scrierea erotismului, despre dorință and whatnot în literatura de astăzi. Greenwell este întotdeauna carismatic și incredibil de elocvent și ceva ce spune în interviul ăsta mi-a plăcut foarte mult, despre cum “good art is smarter than the writer”, precum și lucrurile pe care le spune despre limbă/limbaj, conștiința ei și vehemența cu care crede că tot evenimentul Bad Sex Awards poate fi/este, de fapt, un lucru foarte nociv pentru literatură. E foarte interesant de ascultat.