tic-tac, Dana Catona - de vorbă cu sine

Cu o copertă minimalistă și un titlu asemenea, Dana Catona m-a invitat în lumea unei poezii simpliste (pe care o intuiam). Am fost încântată să descopăr o tematică, dedesubturi și un vers foarte sigur și concret. Încântarea a fost cu atât mai mare cu cât am întâlnit o anumită atitudine pozitivă în fiecare poem -chiar și atunci când lucrurile par să se destrame, intervine o siguranță foarte atrăgătoare. Nu neapărat calculată, cât naturală.

am nevoie de poezia asta
(…)
ca de o răsuflare liniștită înainte să adorm
tic-tac, 2021 CDPL, Dana Catona, p. 23

În tic-tac o să găsești o poezie simplă, adesea cu un vers la fel de minimalist precum coperta, cu niște imagini concrete și foarte bine trasate. Nu ești departe de ce am simțit eu dacă îți vine să spui că multe din poemele astea sunt ca trecerea prin viață -sau, cel puțin, ca o trecere prin zi. Cu un amalgam de întâmplări, senzații și, neapărat, spații. Spațiul apare recurent în poezia din acest volum, adesea urban, câteodată rural, un amestec bine plasat între natură și roțile mașinile scrâșnind pe asfalt. Ne aflăm într-un loc în care se sare dintr-un câmp cu flori într-o stradă agitată, avem muzică hip hop prin oraș, mergem pe străzi din Timișoara și Cluj, dar ne strecurăm tiptil și printr-un spațiu rural.

POEZIA CA ANTIDOT SAU CALMANT AL TRECUTULUI și nu numai

Unde natura se amestecă cu ritualurile zilnice, cu străzile pietruite, întâlnim și reminiscențe. În prezent este strecurat într-un mod firesc și trecutul. Adesea acesta este cel care intervine asupra monotoniei zilnice, el este cel care are tendința să creeze stări negative și să conducă poezia într-un spațiu negativ (deloc lamentabil, însă invariabil dureros). Ce face Dana Catona aici îmi place foarte mult: lasă deoparte traumele, durerile, amintirile care cu siguranță poartă mai mult decât dezvăluie, și salvează imaginile din poezie printr-un pozitivism bine trasat. Asumă acest trecut și influențele pe care le are asupra existenței, în general, și alege să meargă mai departe. E un du-te vino între ce a fost și ce este și îmbinarea celor două se face firesc, adesea nici nu e vorba de a se trage concluzii, ci mai degrabă de a parcurge acest fir și de a crea o imagine cu sens (uneori sensibilă, alteori practică, adesea cu promisiunea că viața este un amestec de bine și rău, durere și alinare).

în ultima vreme
tot mai multe mașini
trec prin intersecții
în timp ce la semafor
e încă lumina roșie
o fi aerul de țară
în care a nu respecta
regulile
devine un joc
la fel cum în copilărie
ne ridicam uneori mâinile de pe ochi
în timp ce ne jucam
de-a v-ați ascunselea
tic-tac, 2021, CDPL, Dana Catona, p. 13

Cred că ce mi-a plăcut cel mai tare la poezia din acest volum este caracterul ei cinematic; multe poeme sunt imagini simple trasate în mod iscusit, scene mici desenate în imagini atât de ușor de vizualizat, ca un “zgomot de telefon căzut pe astfalt.” (p. 20) Multe dintre aceste imagini sunt adesea dătătoare de nostalgie -pentru că prezentul și trecutul se îmbină și spațiile despre care am vorbit mai sus se bifurcă. Sunt văzute prin ochii prezentului, dar adesea sunt filtrate și prin toată experiența trecutului. Căderea în nostalgie nu este una totală, însă adesea este cea care aduce la suprafață o anumită tristețe. Acest sentiment poate deveni lesne sufocant, dar Dana Catona îl flirtează până când îl poate manipula. Până la finalul poemului, întrevedem o bucurie simplă și foarte accesibilă. În acest sens, adesea mi s-a părut că poezia e un fel de “antidot” sau “calmant” împotriva trăririlor istoriei (în cazul acesta, comunismul).

Cu multe detalii care trasează viața de zi cu zi, monotonia, străzile, ritualurile și altele asemenea, Dana Catona te surprinde din când în când cu doze frumoase de tandrețe. Speranța se întrevede des -deși nu apare sugerată drept speranță. Poate că, într-un fel, e doar un mecanism prin care se acceptă și înfruntă viața, acel dicton bine cunoscut despre cum trebuie să vezi lucrurile bune în ceea ce se petrece. Însă eu nu am găsit nimic uzat sau agasant în această atitudine. Trimiterile la comunism și la un trecut care a lăsat multe cicatrici sunt cel mai adesea acompaniate de afirmarea existenței, de această alegere de a nu lăsa trecutul și nici spațiul să te zdrobească, să te sfârșească. Avem aici un ego puternic -nu înfumurat, ci care pare să se cunoască bine și care este pregătit, datorită experiențelor trecutului, să nu se lase pradă unei tristeți nesfârșite, ci să asume această dualitate a existenței.

fericirea e uneori
precum florile de câmp
pe care le vezi la televizor
într-un documentar despre ferma eduardiană
într-o zi rece și ploioasă
tic-tac, 2021 CDPL, Dana Catona, p. 27

Un volum pe care l-am citit cu plăcere, în vacanță, și pe care-l recomand cu drag. A apărut în 2021 la Casa de Pariuri Literare și poate fi cumpărat de pe site-ul editurii cdpl.ro sau cărturești.ro, libris.ro, din diverse librării și mai vedeți voi. Cartea aceasta o poți vedea și în postarea mea despre “ce am citit în iunie și alte peripeții.”