recitind

În adolescență eram absolut sigură că recitirea unei cărți e aproape pierdere de timp. Mai mult decât atât, eram complet sigură că niciodată nu voi putea să recitesc o carte, mai ales când sunt atât de multe alte titluri în așteptare care mă chemau spre ele chiar dacă nu-mi știau (încă) numele. Cu aceeași siguranță și aroganță eram sigură că înțeleg anumiți autori cu o exactitate spirituală de o profunzime rară (de exemplu pe Eliade din Romanul adolescentului miop). Mda, mă opresc puțin pentru a spune: wow, câți ani au trecut de atunci! Și, wow, bineînțeles, ce puștană arogantă eram! Nu beam ceai. Nu-mi plăcea deloc berea. Eram convinsă că sunt superioară oricui își petrece timpul liber altfel decât citind o carte (na, iertare, aveam și eu vârsta aia a rebeliunii și mândriei disprețuitoare). Eram sfidătoare și radicală; de exemplu, am refuzat să învăț o lecție la Filosofie și doamna profesoară mi-a sugerat să citesc o carte de filosofie. Am citit Discurs asupra metodei, fiind sigură că am cuprins cu mintea mea înțelesul lumii. Nu, nu a fost așa, dar de acolo am ajuns la altele. Vai! Câtă aroganță ai în adolescență și cât crezi că lumea îți aparține și, pentru că îți aparține, e cumva datoria ta să îi calci în picioare valorile, să le refuți, să afirmi cu o îndârjire sfidătoare că TU ai dreptate, că TU ești mai mult decât alții, că TU vei face asta și pe dincolo. Frumoși ani, în orice caz.

Continue Reading “recitind”
please share if you liked it
0