Cât de aproape sunt ploile reci, Bogdan Coșa

by Ramona Boldizsarin recenziion Posted on

Voiam să citesc cartea asta cam de când a apărut și, deși o aveam de ceva timp în bibliotecă, am tot amânat-o simțind că trebuie să am o stare pentru ea. Am avut așa mare dreptate. Cât de aproape sunt ploile reci? Foarte aproape. Prea aproape. Atât de aproape.

Mă așteptam să-mi placă, dar ce nu mă așteptam era să găsesc un narator foarte lucid, aproape spectator la dezastru. Bogdan Coșa pare că s-a așezat într-un spațiu steril, într-un clean room și analizează situația la rece. Știm că dezastrul vine și nu mai pleacă, nu ne e ascuns nicio secundă. Și totuși, nu ne așteptăm să ne fie totul servit cu o doză de siguranță și răceală clinică. Ceea ce mă face să mă gândesc mult la un narator care a încercat să se țină la distanță tocmai pentru că altfel ar cădea și el în prăpastie. Are imunitatea compromisă și stă într-un spațiu steril în care poate în sfârșit să spună lucrurile cu care altfel s-ar intoxica. Asta e senzația pe care mi-a oferit-o acest tip de narațiune.

Nu e un mare secret că mie-mi plac mult poveștile rurale și că citesc cu plăcere o carte despre viața la țară, chiar dacă mereu e și despre suferință, misoginism, nedreptate, calamități și mă trezesc și plângând. Dar ceva mă face să cred că romanul lui Bogdan Coșa nu este despre viața la țară per se, ci despre destinul dezastruos al unei familii care ar putea fi oricare familie din țara asta. Personajele se transformă ușor în tipologii, la fel și situațiile, în funcție de istoric, ocupație, vârstă și așa mai departe. Într-un fel, cred că n-ar fi greșit dacă aș spune că are o structură destul de clasică și mi-am făcut și o însemnare la un moment dat în stilul ăsta: hey spirit moromețian, tu ești? De altfel, pentru mine cartea asta nu putea să fie altceva decât un hit -am găsit acolo multe lucruri pe care eu le apreciez tare la o carte cu&despre spațiu&personaje cu destine rurale.

Ce nu te-ai aștepta însă este ca, în ciuda caracterului său atât de lucid, naratorul să te miște totuși. Povestea să te sâcâie, să îți intre pe dinăuntru și să te supere, să te sufoce atâta “destin dezastruos”. Oamenii ăștia nu au și ei voie să fie fericiți? De ce atâtea relații eșuate? De ce nu se pot înțelege și ei ca oamenii? De fapt, de ce nu-și vorbesc cum trebuie? Nu e nicio rază de soare aici? Ploile cele reci au cam început, au fost aproape pe tot parcursul narațiunii și acum plouă mărunt și aproape înghețat. Și tot ce poți face e să privești de la fereastră și să te înfiori. E frig. Al naibii de frig.

Am găsit în cartea asta un accent pronunțat pe cel mai nenorocit personaj, sărmanul alcoolic Nuțu. Portretul lui Nuțu de alcoolic mi se pare executat excelent. Îmi amintește foarte bine de Agnes Bain din Shuggie Bain a lui Douglas Stuart. Și acolo găsim o portretizare excelentă a unei persoane alcoolice, iar Nuțu și Agnes seamănă din multe puncte de vedere. Mi se pare că a reușit să descrie foarte natural Bogdan Coșa, cu precizia aceea pe care deja am menționat-o. Și asta e un pic fascinant, dar mai ales înfiorător. Probabil pentru că Nuțu este un personaj foarte real pe care cred că-l știm foarte bine -știm, dar nu iertăm, poate; știm, dar nu înțelegem pe deplin. Și noi am văzut un Nuțu în viața asta și poate l-am compătimit superficial (când nu ne-am spus, ia uite-l și p’ăsta, vai steaua lui, de ce naiba își distruge viața?). Pentru Nuțu nu există niciun soi de empatie înăuntrul narațiunii. Pentru Nuțu nu mai e loc de nimic pentru că și-o face cu mâna lui. Poate de aceea m-am atașat de el și l-am compătimit. M-a făcut să mă gândesc mult la empatie (așa cum a făcut-o și profilul lui Agnes Bain din cartea lui Douglas Stuart). Nuțu nu are nicio șansă. N-a avut niciodată una.

N-am cum să vă mint, deși scris cu o mare luciditate și precizie, romanul ăsta este tare trist și te lovește din plin. Sau poate că tocmai datorită modului în care este scris. Ai impresia că Bogdan Coșa a privit cu ochi limpezi desfășurarea acestei acțiuni de undeva, oriunde a fost locul acesta, iar acum s-a decis să pună totul în scenă, să noteze cu siguranță și claritate. E naratorul ăla tipic omniprezent, însă ce simți e că nu are nicio putere asupra personajelor. Le știe, le știe istoria și a decis să-ți spună povestea lor. Dar nu le-o poate modifica și, din punctul ăsta de vedere, e și el un spectator ca și tine. Din păcate, povestea e una tragică: relații defectuoase, suferința aproape banală a unei familii oarecare cu calamități neieșite din comun: nimic nu pare mai tragic decât caracterul întâmplător al dezastrului. Ar fi putut fi orice altceva, dar este asta. Frați care nu se înțeleg, o mamă care e pe sfârșite, copii care vor să evadeze și un sătuc oarecare peste care timpul a venit din plin și nu l-a iertat, iar cei care-i fac față o fac târâș-grăpiș.

Înainte să citesc cartea asta am tot văzut comentarii despre, ce, iar un roman despre suferința la sat? N-am ce spune pentru că mie îmi plac mult narațiunile de genul ăsta. Dar chiar și așa, mi se pare că nu e de ratat cartea lui Coșa. Poate mai ales pentru profilul pe care reușește să i-l creeze lui Nuțu cel alcoolic (habar am de ce n-am spus-o pe șleau, bețivul de Nuțu). Dacă am fi avut aici un narator implicat, probabil ar fi vorbit despre empatie. Dar el nu există, și nici empatia nu e pe nicăieri prezentă în celelalte personaje. Avem aici de-a face cu o grămadă de oameni în starea lor cea mai brută. Și dacă asta îți creează un disconfort aproape fizic, atunci cred că și-a făcut treaba cartea asta.

A apărut în 2020 la editura Trei și poate fi cumpărată cam de peste tot, libris.ro, cărturești.ro, librarie.net, cartepedia.ro etc. Puteți să-l ascultați pe Bogdan Coșa într-un interviu la Timpul Prezent cu Adela Greceanu: “Nu sunt singurul care știe povestea asta, sînt doar cel care o scrie.”

Puteți să-l ascultați pe Bogdan Coșa citind poezie la Reduta Poetică Brașov 2021 aici pe Youtube (de la min. 49:30, dar sincer recomand să ascultați tot când aveți timp, sunt o grămadă de poeți și poeme faine în program).

Însă cred că ar fi fain de ascultat înainte și după ce citiți cartea asta, într-un fel mi s-au părut conectate. Factual, s-ar putea să greșesc, dar din perspectiva cititorului care așa simte, sigur am niște dreptate.