Și filmul ăsta vine tot din seria recomandărilor de film primite de la Simona <3, mulțumesc!

Filmul e în regia lui Dan Ghișu și s-ar putea să te cam deprime, dar și amuze și la final o să-ți zici, ei, asta, a fost un film tare mișto, mă duc să-mi fac o cafea. E așa, rupt un pic din viață și nu te lasă să rămâi deprimat, deși o să fiu sinceră cu tine, nu-i un film de pe insula pufoasă și roz.

Ne apropiem de un NonStop cu luminițe unde vânzătorul nostru are o pereche de papuci, e ‘roacker’, are plete, șapcă, știe pe toată lumea și-l cheamă Achim (Gheorge Ifrim). După cum știm deja, magazinul de cartier, aici nonstop-ul, în altă parte sala de jocuri de noroc, undeva poate chiar barul sau salonul de manichiură, e locul ăla unde totul se circulă și se reciclează. Achim știe pe toată lumea, cum-ce-unde-cine, dar mai ales este un personaj plin de compasiune. Mi-a plăcut enorm cum a jucat Gheorghe Ifrim.

Oricum, sărim de la nonstop și mergeam prin apartamente unde o blondă scoate de sub șifonier banii dosiți într-un plic și-i bagă într-un portofel din ăla mare pe care-l ascunde bine într-o sacoșă uriașă de rafie. Într-un alt apartament două gagici încearcă s-o consoleze pe-o a treia care plânge, pardon my French, ca proasta după gagicul ei pe care, oricum, nu poate să-l ierte, dar cum a putut să facă așa ceva? Sub ele, un cuplu de bătrâni cu toate acareturile lor care fac apartamentul să pară ca făcând parte din lucruri și nu invers. În fața nonstopului doi gigei au nevoie de cabluri pentru a restarta bateria, iar taximetristul își dă cu părerea fumând, sunteți siguri că e de la baterie? El a venit s-o ia pe blondă s-o ducă la client. Dar piesa de rezistență e desigur Teddy care a venit să-și ceară iertare de la gagica care plânge după el, doar că nu-și amintește codul de la interfon. Cu alte cuvinte, doar un alt început de noapte în București.

Nu vă mai zic ce se petrece de aici, dar lucrurile o iau razna, lent, dar sigur, avem parte de intrigă, dramă, comedie, replici extrem de amuzante și foarte reale, răsturnări mici și mari de situație bineînțeles împletite cu umorul ăsta tipic românesc care-i și alb și negru în același timp. O să-ți pară rău de anumite personaje, o să-ți vină să le înjuri pe altele, o să empatizezi poate și nu prea cu unele și altele, dar la final de program cred că o să ai impresia ai urmărit nu un film, ci o oarecare noapte derulată pe cameră.

M-au deprimat mai multe în filmul ăsta, dar poate că în sensul bun (un plus pentru realism). Mi-au plăcut foarte mult cadrele, mi-au plăcut și actorii pentru că au fost senzațional de reali (nu știu cum să zic, dar parcă nici nu jucau, știi?). M-a și amuzat. Și am avut până și acest personaj preferat, Achim, care cred că este portretizat foarte bine (probabil că dacă aș face un top 3 aș zice Achim, taximetristul, și apoi Tedi cu telefonul lui rablagit fără baterie și faptul că a uitat până și numărul gagică-sii, și după ce se roagă de Achim să-l ajute, când îi închide geamul, pe Tedi nu-l doare gura să înjure, fu-).

Foarte multe scene bune, una din final chiar pot spune că m-a cutremurat puțin. Deși eram indecisă cu privire la scenele dintre cei doi bătrâni în apartamentul lor, pot totuși să spun că au fost foarte convingători cu reminiscențele lor, discuțiile despre mama lui, despre ce a fost, ce n-a fost, n-am zis că nu mai vorbim despre asta? Parcă simțeai mirosul de lucruri adunate și bătrânețe tocmai privindu-i.

!Foarte fain, mi-a plăcut. Poate fi vizionat pe canalul de Youtube cinepub: București Nonstop