Cum să încep oare să vă vorbesc despre bazarul culegătoarei? O carte de poezie în proză semnată de Doina Ioanid și care m-a ajutat să călătoresc într-un mod foarte interesant, cumva prin memoria ei căci, deși e foarte spațială în poezie, ce păstrezi e de fapt senzația. Sau, altfel, cum spune Carmen Mușat în prefață (plecând de la viziunea lui T. S. Eliot cu privire la emoția în artă exprimată prin obiecte, situații, evenimente și nu numită clar):
Căci poezia este și asta: o modalitate de a recupera toate ipostazele devenirii în timp, cu ajutorul magiei limbajului. Iar Doina Ioanid reușește în acest volum să dea formă unui univers poetic ce transcende biografia și cotidianul.
Carmen Mușat, prefață, p. 7
Avem aici de-a face cu o poezie narativă, vorbim adesea de doar o linie, doar câteva propoziții, și alteori de o pagină întreagă ca de micro-ficțiune, dar care este de fapt un poem. Dacă întrebarea care survine în aceste momente este: dar oare care e diferența dintre poezia aceasta și micro-ficțiune? Atunci răspunsul meu probabil că ar veni din direcția imaginilor pe care le creează, probabil ți-aș spune că modul în care te aruncă în ce povestește este poezie și fără să-ți dai seama ești deja prins într-un poem, că micro-ficțiunea nu are această calitate de (ușoară) dislocare care poate să te treacă de la una la alta fără nicio preocupare pentru ce, cum se întâmplă. Dar s-ar putea ca dilema să nu apară deloc. Și poate că nu ar fi departe de adevăr să spunem că e o poezie în micro-ficțiune, că Doina Ioanid scrie aici o poezie narativă chiar consistentă și că are darul de a te convinge. Destul de ușor.
Există și mult simbolism aici, în sensul în care Doina Ioanid se folosește de un element recurent, aproape obsesiv (cu nota scrijelită pe undeva, I love). Iar acest element este, de data aceasta, fereastra. Schimbă cadrele, locurile, situațiile prin intermediul câte unei ferestre care o ajută să sugereze exact ce vrea să sugereze, dacă nu chiar mai mult. Mie mi se pare fascinant când cineva reușește să folosească elemente/obiecte în mod recurent și să o facă bine, să reușească să creeze o senzație prin acest exercițiu stilistic. Poate că nu am relaționat perfect cu toate elementele din carte (cumva, toate denumirile au devenit uneori puțin prea mult pentru cineva ca mine care are o mică problemă cu denumirile de locuri/persoane pe care nu le cunoaște și-mi creează o mică-ușoară frustrare). Dar chiar și așa, chiar și când un poem narativ nu mă întâmpina într-un mod cald și confortabil, la un moment dat exista ceva, o spiță, orice care se prindea bine și reușeam să fiu acolo cum trebuie. Which I really like.
Însă ce cred că e neapărat de zis e că poezia din acest volum e foarte ludică (&asta mi-a plăcut cel mai mult, deși nu e singurul lucru care m-a atras la volumul ăsta). Nu știu când am citit ultima oară în poezie ceva atât de jucăuș, fără să fie agasant, fără să fie neapărat pe față. E o senzație superbă pe care reușește să o transmită. Citești și-ți dai seama că, deși sunt lucruri serioase, deși nu e nimic de râs, totuși se păstrează aici un joc, o deschidere către optimism, chiar către râs. Poate un soi de haz de necaz, doar că nu văd neapărat ceva ironic aici, ci pur și simplu o poezie în mod real ludică; nu se lamentează, nu pune punct situațiilor (metaforic vorbind), nostalgia e acolo, dar nu doare, nu te sfâșie. Rămâi la finalul lecturii cu un sentiment plăcut, aproape ordonat. Nu se lamentează deloc, nu face o tragedie nici când vorbește despre tragedie. Mereu mi s-a părut greu să fii ludic și să o faci bine. Să nu fii nici comic până la extrem sau nu cu o intenționalitate fățișă, dar totuși să reușești să păstrezi (aici chiar în întregime, perpetuu) ceva jucăuș în scriere. Mai ales când nu scrii ceva (pesemne) amuzant.
Am citit poezia asta cu o gândul că totul e foarte personal, că unele pasaje sunt cumva inside (jokes sau nu) și că poemele sunt un soi de monolog-narativ care se folosește de multe lucruri concrete (spațiul, obiecte) pentru a transmite ceva totuși destul de ‘universal’ (sau, oricum, cu care să poți relaționa). Și, într-un fel, asta m-a făcut să mă gândesc că aș călători prin viața cuiva.
A apărut în 2019 la Casa de Pariuri Literare. Puteți s-o luați de pe libris, de pe site-ul editurii cdpl.ro sau de la emag.
*Ieri nu am reușit să fiu foarte productivă, dar măcar m-am delectat cartea asta foarte faină pe care am și recomandat-o la clubul The Modern Book Club la rubrica noastră de “calendarul de poezie” (12 luni, 12 cărți de poezie, tocmai ce am inventat-o). Nici măcar nu o citisem când am recomandat-o, doar o răsfoisem, dar mă bucur că am făcut-o pentru că e faină și pentru că scopul acestui clubușor de poezie este să deschidă apetitul/interesul și să ofere diversitate. De altfel, e ceva ce tot zic pe grup și nu numai, chiar și pe pagina mea de Instagram. Cred cu tărie că există poezie pentru toată lumea. Trebuie doar să găsești ceva cu care să rezonezi. Și, din fericire, poezia (română, dar nu numai) contemporană îți poate oferi, printre altele, multă, multă diversitate. Iar eu sunt o norocoasă că-mi plac atât de multe stiluri.
Poetă, podcaster, mamă, blogger, promoter cultural, expertă la visat cu ochii deschiși și inventat povești.
Mă poți susține aici: patreon.com/ramonaboldizsar
Ascultă și tu podcastul literar Perfect Contemporan! Mai scriu și la Revista Golan, Revista Psyche și citeștemă.ro
Am debutat în 2021 la Casa de Pariuri Literare cu volumul de poezie: Nimic nu e în neregulă cu mine.
Interviuri de ascultat/văzut: la Timpul Prezent, la Zest, la Biblioteca lui Gelu, altfel pe Youtube.
Interviuri de citit: pt IQads, pentru Adevărul (+partea a doua), Poetic Stand, Dlite-Blog-Goethe, pentru Mansarda Literară, Țignal CDPL.