am terminat o carte și am început alta de vreo 400 de pagini ajutor

E vineri și ne pregătim de weekend. Azi planurile mele includeau curățenia în casă. Și când spun includeau, ce vreau să zic de fapt e că era cam singurul meu plan pe ziua de azi, nu mă supraestimez când vine vorba despre curățenie. Sunt multe lucruri la care nu mă pricep deloc, și cam tot pe atâtea la care mă pricep destul de anemic. Pe scurt, casa mea ar fi probabil un coșmar devenit realitate pentru o persoană cu OCD sau doar împătimită în d-ale curățeniei. După ce am terminat diverse treburi prin oraș, am profitat de alea două-trei ore libere cât era fiica mea la grădi să lucrez un pic la podcast. Doar după întoarcerea ei m-am apucat de marea curățenie. Ce nu am prevăzut a fost playdate-ul ei cu B. și A., dacă ai o eroare logică atunci când asociezi curățenie în casă cu playdate cu 3 copii, atunci te înțeleg, adevărul e că astea nu prea se pupă, dar cumva m-am descurcat, am adunat până și niște vișine pe care le-am îndopat în zahăr să le vin de hac mâine, niște vase au fost spălate, niște camere aspirate, jucării strânse, manichiură stricată ireversibil, am pregătit niște legume pentru deshidratat și, la final de program, casa arată șifonată, dar semi neprăfuită și aspirată, ceea ce vă doresc și dumneavoastră.

Dacă aveam planuri să citesc azi? Planuri, neplanuri, asta e altă poveste, eu mereu mă aștept să și citesc. Ieri, de exemplu, am citit cât am scos-o pe fiica mea la copii. Ei s-au mai jucat, eu am mai furat o pagină. Am mai stat de vorbă cu ei, ne-am mai plimbat, am mai citit o pagină. Câteodată îmi vine să râd când cineva mă întreabă dacă am un setting drăguț acasă în care să citesc. Fotoliu preferat, lumânări, păturică, un ceai fierbinte sau un spumant la temperatura perfectă, adevărul e că toate astea sună grozav, dar uneori eu citesc pe uliță cât fiică-mea se cațără pe muntele de nisip cu prietena ei B. Și trebuie să însemne și asta ceva, la o adică, să poți citi oricum o fi. Dacă reușesc performanța asta și cu scrisul, mă simt pregătită să devin scriitoare pe super-bune.

Cu toate astea, am zis că ar fi totuși oportun să vă mai arăt ce mai citesc. Pentru că am mai adăugat niște titluri la postarea aceea lunară, ce-am citit în iunie și alte peripeții.

o carte super neortodoxă pe care-am citit-o într-o zi. flux al conștiinței belea, relativism moral și un personaj narator oripilant

E vorba despre Degenerat de Ariana Harwicz, apărută la editura Vellant în traducerea Lilianei Pleșa Iacob. Iată o carte tare neconvențională, chiar neortodoxă, aș putea spune. De fapt, pe coperta 4, pe lângă obișnuitele laude aduse cărții, avem și acest text: Atenție: acest roman tratează teme sensibile și conține descrieri care vă pot afecta emoțional. Și același lucru l-aș spune și eu, e un pic disturbing și dark și nu e o carte pe care aș recomanda-o oricui. Mie nu știu dacă mi-a fost tocmai ușor s-o citesc. E destul de grafică și cu niște exprimări destul de întunecate, ceea ce mie nu-mi displace la o narațiune. Mi-a plăcut întâlnirea cu scriitoarea, mai puțin personajul principal și anumite bucăți de narațiune. Personajul principal este acuzat de o crimă oribilă — pe care știm sau nu știm că a comis-o, e neclar, este acuzat, judecat și chiar condamnat pentru această crimă, dar el nu o recunoaște (crima include o fetiță și sunt câteva părți în care e vorba despre această agresiune). Nu știm cu adevărat dacă este vinovat pentru că bună parte din narațiune e un soi de monolog pe care-l are acesta — chiar și atunci când ”discută” cu judecătoarea care, în definitv, îl declară un soi de monstru și-l condamnă. Personajul nostru ”în vârstă” (nu știm exact câți ani are, uneori pare să sugereze că are o vârstă mult mai înaintată, altădată susține că ar avea 47 de ani) are un puternic complex oedipian (despre care adesea vorbește explicit și grafic), a avut o copilărie tumultuoasă și abusivă, despre care aflăm fragmentar niște lucruri care nu ne sunt clare și un relativism moral propriu unui psihopat. Sigur că nu știm dacă e psihopat, dar este cu siguranță dereglat, de aici vine și acest termen, degenerat. Mi-a fost cumva greu s-o citesc din cauza presupusei agresiuni a personajului principal împotriva fetiței, dar și din pricina reflecțiilor scârboase cu privire la pedofilie. Propriu narațiunii îi este un flux al conștiinței care presupun că ar putea semăna cu ceea ce făcea Virginia Woolf. Pe de altă parte, simt că nu le pot asemăna pe cele două pentru că la Virginia Woolf există o anumită consistență, în timp ce la Ariana Harwicz, cel puțin în această carte, totul este halucinant. Personajul-narator trece foarte repede de la una la alta, dar problema e că uneori nu înțelegi foarte bine ce s-a întâmplat cu adevărat. Nu pentru că e neclar, ci pentru că e contradictoriu — bănuiesc că asta a fost intenționat. Oricum, recomand această carte celor înclinați către teme dark, disturbing, reflecții despre relativismul moral, exprimări foarte grafice și flux al conștiinței. Toate astea cred că le pricepem și noi din titlul romanului. Are și doar 100 de pagini și se citește repede.

Păsări pe plajă, iubiri adolescentine și punctul G

Am înaintat, dar nu foarte mult, cu Cântecul păsării de plajă a lui Tudor Ganea (ed. Polirom). Care se dovedește, la rândul ei, a fi o carte destul de grafică, însă nici pe departe la fel de disturbing ca Degenerat. Și, oricum, n-au absolut nicio legătură, doar că au stat o vreme pe aceeași masă la mine-n casă. Mă surprinde plăcut întâlnirea mea cu Tudor Ganea și asta mă bucură, de abia aștept să descopăr mai multe lucruri despre copilăria lui Ainur. Și despre ce o să se întâmple cu ghinda lui (inserts lol for inside joke cu cei care-au citit-o). O să revin probabil asupra cărții atunci când ajung mai departe, dar sunt fascinată de anumite descrieri din cartea asta și siguranța cu care plonjează personajele. Se simt ca la ele acasă. Mă rog, sunt la ele acasă. Și asta e destul de mișto.

Nu am înaintat prea mult cu prima dragoste El era frumos, eu eram iritată (ed. Paralela 45), dar sper să reușesc mâine să citesc câteva pagini. Din ce pot vedea până aici, Diana Geacăr rămâne o prozatoare la fel de mișto și versatilă, nu că m-aș fi îndoit vreodată. Dar văd că avem de-a face cu o voce autentică de puștoaică care, printr-un jurnal, ne povestește care e faza cu viața ei amoroasă și altele. Mă rog, momentan nu știu nici eu prea multe, dar vă țin la curent pe măsură ce descopăr.

Piesa de rezistență e… G. de John Berger (ed. Vellant) o carte care a luat Booker Prize în 1972 și din care am citit vreo 60 de pagini și m-a prins tare bine, tradusă de Ioana Văcărescu. E ditamai cartea de vreo 400 de pagini și e, presupun, nebunia mea de iulie. Pentru că nu știu de ce m-am mai apucat de o carte atât de mare cu încâ două începute, pur și simplu, ar fi trebuit să termin măcar una înainte să mă bag aici, dar nu am leac. A adus-o curierul, mi-a atras atenția, am zis, ia uite, ce carte mare, nu am mai citit de mult una, am început-o și aia a fost. o să vă țin la curent, dar până aici e ce trebuie, pare să promită și ceva intrigă, erotism, descrieri interesante, reflecții istorice, mă aștept și la morale. Cineva m-a întrebat dacă titlul are vreo legătură cu punctul G… sincer, nu știu să vă spun, e numele personajului principal care, deși a apărut recent pe la pagina la care sunt eu, nu i s-a întâmplat încă mare lucru în afară de a se fi născut și crescut la o fermă. Dar având în vedere că aflăm despre coperta 4 că G. este un mare Don Juan și, mă rog, ne așteptăm să revină la moravuri mai puțin ușoare și să-și descopere conștiința morală etc, e totuși, cum ziceam, posibil să fie vorba un pic și despre punctul G. Până una alta, zic să ne punem pe citit. Apoi mai vedem.

Ceva de care nu încă m-am apucat, dar vreau să citesc în seara asta

De prea multă vreme vreau să citesc și eu antologia de poeme Noapte credincioasă și virtuoasă de Louise Gluck, în traducerea lui BAS, apărută în colecția Anansi. Despre care, de altfel, a și vorbit puțin în episodul de podcast apărut la Biblioteca lui Gelu. Un podcast pe care vi-l mai recomand o dată pe această cale. Nu sunt nici eu la zi cu episoadele, dar aveți ce asculta, după orientări și preferințe, ați putea începe chiar cu acela — sau cu episodul în care a fost invitată Olga Ștefan că tare fain a mai fost.

Ce-am mai ascultat ce-am mai văzut

Pe lângă podcastul lui Gelu, am mai ascultat și Poetic Podcast (host: Andrei Crăciun) pe care vi l-am mai recomandat și cu altă ocazie. Chiar în seara asta, cât am alergat (da, încă alerg, nu prea sunt mândră eu în general de mine, dar faptul că mă țin de chestia asta, uhu!), am ascultat episodul cu Livia Roșca care m-a umplut sincer de o stare bună, are afectul ăsta asupra ta. Vă recomand să ascultați și voi, sunt 10 episoade și sunt sigură că o să găsiți ceva interesant acolo, doar e vorba de poezie. Eu am mai ascultat episoadele cu: Andrei Zbîrnea, Diana Iepure și Gabriela Feceoru. Umblă vorba că primul a fost și la podcastul meu, iar o altă vorbă prin capul meu umblă-a spune că vrea să-i aducă și pe ceilalți doi… voi ce credeți?

A. și I. m-au convins să mă uit la Stranger things. M-am uitat la un episod și m-am… ăă, mi-a fost cam frică, pare bun, i l-am recomandat și eu soțului meu care, pe la jumătatea episodului, a venit să mă întrebe dacă nu e totuși de groază serialul ăsta. E, doar un pic, cică, nu rău. Păi nu știi? N-auzi că am văzut doar un episod?! Ramona, ai grijă, că dacă e de groază nu mai dormim niciunul. Am râs un pic, dar nu prea tare, știind problemele mele cu somnul care ar fi hilare dacă n-ar fi tragice. Cam aceeași relație o am și cu pepenele. Dar cum să nu mănânci pepene în toiul verii?

Blondei ce-i mai citesc?

Ea a mai răsfoit diverse azi, dar singura carte pe care i-am citit-o în seara asta a fost Heidi, fetița munților. Care a și adormit-o că eu i-am citit-o și mi-am făcut de lucru prin casă, iar ea a “povestit” dând paginile până a adormit. Are Editura Paralela 45 o colecție foarte faină de clasice repovestite și mie-mi place mult. În primul rând pentru că o parte din poveștile astea fac parte din copilăria mea, chiar dacă mai târzie, și altfel pentru că-mi place și mie mult să le citesc și re/descopăr astfel. Pe unele nu le-am citit niciodată, am văzut doar filme și desene. Și-mi cam place că pot să-i ofer direct poveștile din cărți fiicei mele. Heidi, fetița munților era una dintre preferatele mele când eram mică. Și am uitat asta cu desăvârșire. Mi-am amintit doar foarte, foarte recent. Cum se întâmplă să ni se șteargă, absolut temporar și halucinant, din memorie anumite lucruri. Și să le regăsim așa, in the blink of an eye, când nu ne așteptăm și ne întrebăm cum am putut frate să uit chestia asta. Ei, n-ai uitat-o, până la urmă, era tot acolo. Și tare m-am bucurat eu s-o re/descopăr pe Heidi. De M. nici nu mai zic, a fost super-încântată, mai ales că nu mai citisem ceva *nou* de ceva timp. Și a îndrăgit-o imediat pe Heidi, iar atunci când Peter, prietenul ei care avea grijă de capre, a împins căruțul Clarei (din gelozie, cum altfel), făcând ceva rău și urât, a vrut neapărat să știe că e și Peter un băiat bun, totuși. Așa că a fost de acord că Peter și-a cerut scuze pentru ce-a făcut, chiar dacă asta nu se întâmplă în carte, ce țeși pe lângă e la fel de valoros, la o adică. Încă un succes total. Ne pregătim temeinic să citim și Micuțele doamne Peter Pan și Vrăjitorul din Oz au suportat deja multiple recitiri, în plus răsfoiri din partea-i nenumărate, ceea ce vă dorim și dvs.

La podcast ce se mai întâmplă?

La întrebarea asta există multe răspunsuri, iar cel pe care vi-l dau pe moment e că se pregătește ceva fără cap. Stay tuned! De acum ne puteți asculta și pe Youtube. Unde poate reușim să și facem o audiență, promit să mă ocup dacă găsesc niște firimituri de timp.

Voi ce mai citiți? Cum mai sunteți? Aveți chef de un giveaway?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *