Ștefania Mihalache: “Suntem o sumă de straturi.”

În episodul 19 m-am întâlnit la Perfect Contemporan cu scriitoarea Ștefania Mihalache. Un podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „ perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.

Am vorbit cu Ștefania Mihalache despre multe lucruri: despre scris poezie și proză, despre explorarea legăturilor de familie în literatură, dar și despre interesul pentru revizitarea copilăriei din anii de după revoluție. Ștefania Mihalache a primit o Bursă de rezidență și de creație de la Cărturești pentru Gene Dominante, volum de povestiri apărut la editura Humanitas și, de curând, a primit și o Bursă de creație de la Dlite pentru un roman pe care nu se știe când îl vom citi, dar eu una de abia aștept. Poezia nu a lipsit nici în podcastul ăsta și am avut ocazia să aflăm mai multe despre Cronica Akasha, apărută la editura Nemira. Ștefania este modestă și uneori sceptică, dorindu-și, poate ca mulți dintre noi, să expună și să prindă și mai mult prin scrierile sale. Dar pe mine m-a cucerit iremediabil, ceea ce vă doresc și vouă.

Ne puteți asculta și pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts și Youtube.

Ascultare plăcută și mulțumim!

Interviul realizat de Bogdan Coșa la care facem referire în acest podcast: Iubesc singurătatea liniilor ferate. Numai ele sunt politic corecte.

Am lucrat mai mult obosită la acest episod, dar mi-a făcut atât de mult bine să mă întâlnesc cu Ștefania, chiar și așa, remote, și să vorbim on and off despre o sumedenie de lucruri, inclusiv despre maternitate, despre pierderea temporară a plăcerii lecturii și încercările de a explica critic de ce un lucru este sau nu este bun în proză/poezie. Vă recomand cu mare căldură s-o citiți pe Ștefania căci eu oricum sunt restantă cu niște cărți, așa că de abia aștept să le descopăr. 

Câteva lucruri pe care ni le spune Ștefania în episodul acesta:

Mă aștept să fie un roman mai solid, mai amplu decât ce am scris până acum. (…) E romanul unei familii, dar este și romanul unei perioade și anume perioada tranziției sălbatice de la noi, cea a anilor 90 – începutul anilor 2000. (despre romanul cu care a câștigat bursa de creație de la Dlite. Numește perioada asta o tragedie tăcută).

A existat acest fenomen de (re)întoarcere în copilărie. Foarte mulți scriitori și-au evocat copilăria sau au construit autoficțiuni care implicau și perioada respectivă.

A fost inclusiv o nevoie de purificare, de reîntoarcere în vârsta asta de aur ca la o vârstă cumva clarificatoare pentru că totul în momentul ăla în societate era destul de confuz.

A fost o neîncredere practic în scriitori. Toată lumea se aștepta ca ei să scoată din sertare romanele alea mari ale comunismului pe care, teoretic ”trebuia” să le fi scris.

Eu am luat-o și ca pe-o reinventare sau redescoperire a intimității și a intimismului care fuseseră iară destul de mult cenzurate în perioada comunistă.

Să-i prinzi de fapt urmele. urmele acelea esențiale. trebuie să crezi că din el a rămas ceva esențial și că tu ai putea printr-un simț complet altul decât cele normale (în cazul ăsta cel poetic) poți să interceptezi acele esențe minuscule rămase.

Poezie poți să faci din orice, până la urmă. Ideea este s-o lucrezi și să lași poezia odată ce-ai început-o să te poarte cât mai departe. Să sară din schema temei cu care ai început. Să ai încredere în ceea ce vrea să facă textul. Să-l asculți.

Mi-am dat seama că e o falsă problemă. (…) FPtul că avem niște povestiri cu un același personaj principal care le leagă poate să servească ambelor formule și atunci de ce să ne mai încurcăm în ele într-un final

Aveam mare nevoie de asta în momentul ăla fiindcă eu cam zece ani așa cât au fost copiii mici mi se părea că am fost destul de în umbră,(..).) nici nu mă căuta nimeni să mă întrebe de scris, de sănătate sau de alte lucruri. Scriam, dar nu cu disciplină, nu cu intenție. (…) Am fost doar mamă. Eu am fost foarte prinsă de fenomenul ăsta.

Ca fel de a mă gândi la cum scriu și la ce vreau de la scris cred că mi-a modificat mult perspectiva bursa de creație (Cărturești) e mai mult decât utilă și minunată și o doresc cât mai multor din scriitori pentru că face minuni.

Eu n-am mai putut să citesc și asta niște ani. Nu am putut să citesc nimic. începeam o carte și mă enerva până și simpla desfășurare narativă. (…) Nu aveam răbdare cu ea.

Toate cărțile mele sunt diferite între ele.

Mi se pare fabuloasă ideea de familie. Modul ăsta de organizare care e vechi de când lumea și care uneori așa ca mod de organizare și celulă a societății se suprapune ca nuca în perete cu oamenii care trăiesc în ea.

Noi cei care trăim astăzi suntem o sumă de straturi. (…) Poți să explorezi asta în literatură până îți sar capacele. Și tot n-ai să ajungi la un răspuns. dar nu un răspuns caut. nu știu, pur și simplu cred că îmi place să merg pe căile astea.