Prăvălia de mărunțișuri a domnului Nakano, Hiromi Kawakami

Am luat Prăvălia de mărunțișuri a domnului Nakano de la Târgul cărții, la un moment dat, și nu a fost nici măcar o carte râvnită. Am ajuns la ea întâmplător căutând altceva, mi-a făcut cu ochiul și am cumpărat-o. Și ce bine am făcut. Pentru că în urma acestei lecturi, am rămas cu o stare foarte plăcută. Și cred că mereu avem nevoie de asta. Apărută la noi în traducerea Magdalenei Ciubăncan, este o carte despre intimitate, apropiere și… mărunțișuri.

Despre Hiromi Kawakami nu știam nimic. Este o scriitoare japoneză contemporană (născută în ‘58) care, aparent, scrie și poezie și a luat și premiul Akutagawa la un moment dat. Am ajuns la Prăvălia de mărunțișuri a domnului Nakano întâmplător, dar am rămas de bună voie fascinată de ciudățenia și simplitatea ei. Despre literatura japoneză v-am mai scris și altădată. Simplitatea, ciudățenia și o anumită tendință către un erotism ba ascuns, ba fățiș sunt unele dintre caracteristicile pe care le întâlnesc destul de des în cărțile de autori japonezi pe care le descopăr. Și nici aceasta nu face excepție.

Hitomi este o fată de nici 30 de ani care lucrează la o prăvălie de mărunțișuri. Patronul, domnul Nakano, pare a fi un personaj destul de bizar care are tendința de a “intra în subiect” fără nici o pregătire prealabilă, parcă ar continua discuții începute deja în mintea sa. Adesea direct, câteodată mai degrabă obscur, domnul Nakano relaționează cu cei din jurul său într-o manieră unică, privit ba cu atenție, ba întâmplător de domnișoara vânzătoare Hitomi. Dar lucrurile nu se opresc aici, lăsând laoparte modul în care își începe adesea domnul Nakano conversațiile (“Păi, așa deci!”), Hitomi îl mai are sub vizor și pe celălalt angajat al domnului Nakano, un băiat pe nume Takeo care pare destul de misterios, tăcut și adesea chiar bizar. În acest peisaj al mărunțișurilor și chichițelor unde vin tot felul de cumpărături și dealeri caracterizați printr-o anumită ciudățenie, adesea chiar extravaganță, aflăm mai multe detalii despre viața amoroasă nu doar a domnului Nakano și a diverșilor clienți, ci chiar a surorii acestuia, doamna Masayo.

Nici domnul Nakano și nici Masayo nu se află tocmai la prima tinerețe și, în vreme ce primul iese în evidență printr-o anumită excentricitate, Masayo iese în evidență prin caracterul ei feminin, evaziv, adesea subtil și cu o tendință naturală către flirt. Dar nici Hitomi, acest aparent observator neutru nu este un personaj lipsit de lucruri neobișnuite: din contră, prin intermediul ei nu doar că observăm încercările și greutățile sentimentale și amoroase ale celorlalți, însă avem o vedere directă în problematica intimității cu privire la propria persoană. Apropierea lui Hitomi de Takeo se face treptat și ne este dezvăluită, la fel de treptat, anxietatea și greutatea intimității, acolo unde putem vorbi de un zid invizibil care se ridică între două persoane. Îndrăgostirea pare a fi un lucru dificil. Intimitatea (chiar și dorința intimității sau, din contră, opusul dorinței) este ceva și mai dificil. Mici anxietăți se nasc din greutățile cu care se confruntă Hitomi atunci când încearcă să își expună sieși propriile sentimente (spoiler alert, nu e nici prea lucidă, nici prea sinceră).

Ce mi se pare fascinant este că această carte, cu toată ciudățenia și simplitatea ei în care, adesea, pare că nu se întâmplă mare lucru, are această forță nebănuită. Te prinde fără să-ți dai seama și, la un moment dat, îți dai seama că ești prins într-un soi de vârtej. Pe mine m-a luat prin surprindere atunci când apare un anumit moment tensionant între Hitomi și Takeo — nu credeam că această carte ar putea fi una care să se joace atât de bine cu tensiunea și nici cu suspansul, am fost, așadar, surprinsă să dau nas în nas cu o anxietate internă la prima mână cauzată de imposibilitățile care se nășteau (din senin, sincer!) între Takeo și Hitomi. M-a surprins această forță și m-a cucerit, cu toate că deja eram bine prinsă în cartea lui Kawakami.

Nu există niște incursiuni/descrieri foarte concrete sau precise cu privire la aspectele importante ale acestei cărți: ca problema intimității, apropierii, îndrăgostirii, a relațiilor în general și în particular. Dar toate stările acestea — bune și rele — se simt în aer așa cum se simte bine și aerul îmbâcsit atunci când intri într-o încăpere prăfuită. Sau senzația aceea de mult (sau de puțin) în funcție de un decor anume. Cred că Hiromi Kawakami este foarte pricepută la a crea senzații prin atmosferă și simplitate și pe mine una m-a convins — e foarte important, cred, ca la contactul cu literatura japoneză să încerci să privești și dincolo de simplitate și să încerci să vezi ce spun cuvintele atunci când nu spun, aparent, mare lucru. Cred, de asemenea, că aici sunt multe jocuri de limbaj și cultură care au tendința să se piardă prin traducere pentru că japoneza și româna sunt diferite nu doar ca formă, ci și din punct de vedere cultural (ăsta e un detaliu general). Traducerea însă mie mi se pare foarte bună și, ca de obicei, Magdalena Ciubăncan face o treabă grozavă.

Poate că nu e o carte extraordinară, cu siguranță nu o capodoperă (de parcă ar trebui să fie toate), dar e o lectură care mi-a plăcut mult, o carte care mi s-a părut tare bine scrisă — având în vedere stilul de care aparține și, mai presus de toate, e o carte care mi-a dat o stare excelentă la final. Mi se pare că în senzație găsești ceva similar și la Interior zero a Laviniei Braniște (unde e mai multă anxietate și confuzie, poate, sau, mai degrabă, acestea sunt mai pregnante în descriere, în vreme ce în Prăvălia… și la Hitomi sunt mai evazive, subtile, mai ghicite). Are un parcurs destul de clasic în ceea ce privește evoluția personajelor și a viziunii lor. Cumva, de la tinerețe la maturitate, de la confuzia și anxietatea pe care o simți atunci când ești mai tânăr și neexperimentat în relații, dar totodată și foarte anxios cu privire la viitor, la un spațiu în care ești mai pregătit și să admiți că ai greșit și să îți asumi comportamente. Deși clasic, acest parcurs, e făcut bine și lipsit de orice caracter ostentativ, cumva elegant și subtil, totul prin ochii părtinitori ai personajului narator, Hitomi.

Mi-a plăcut nu doar s-o citesc și să depășesc anxietățile, ci și s-o termin și să rămân cu această senzație foarte plăcută, cozy, warm inside. Ceea ce, sincer, vă recomand și dvs.

Două tiktok-uri pe care le poți urmări cu cartea asta: aici și aici.

O găsiți la Polirom. De cumpărat cam peste tot. De curând am dăruit-o și eu unei prietene și sper tare mult să-i placă. Iar eu mai jos vă citesc primele două pagini din carte.