Noi, Evgheni Zamiatin

Noi, Evgheni Zamiatin

Imaginează-ți asta: o lume de sticlă împrejmuită de Zidul Verde. Te simți în siguranță înăuntru pentru că nu există pericole, pentru că oamenii se aseamănă și nu au nume aleatorii, ci concrete și sintetizate (inițiala și numerotarea!)

Libertatea este absolută pentru că tot timpul persoanei este structurat. Există o oră pentru orice, chiar și o Oră Personală în care poți să faci ce vrei tu, chiar te poți gândi la chestii; iar dacă nu te simți bine, poți merge la Biroul Medical să-ți iei o adeverință. Nu ai de ce să te temi, Păzitorii sunt peste tot pe stradă, au grijă de tine. Dar oricum, totul e bine când e matematic, structurat, logic; nu există fluctuații, nu există crimă, nu există depărtare de la reguli și de la noi. Pentru că asta-i cea mai mare miză. Imaginează-ți: nu e vorba doar despre tine, e vorba despre noi.

Așa că nu e nici o problemă să te prezinți cu talonul roz și la D și la R, ei fiind buni prieteni de altfel, iar talonul roz e un simbol frumos pentru încununarea trupească și firească dintre două persoane. Dar doar atât, nimeni nu aparține altcuiva, și miza este întotdeauna clară și aceeași: noi. Este o armonie perfectă sub aripa Binefăcătorului și a Statului Unic. Și nu ai de ce să te temi, pentru că iregularitățile, componentele stricate sunt puse în grija Mașinăriei Binefăcătorului: te transformă într-un cub mic de apă și toate grijile celorlalți s-au dus, criminalul a dispărut… Și totul e bine.

Personajul narator scrie; dar nu pentru posteritate, el scrie pentru strămoși, nu știe nici el prea bine de ce. Este fascinat de lumea perfectă în care trăiește. El știe că aceasta este fericirea. Dar ceva se întâmplă, invariabil, două din două cele mai periculoase chestii de pe lume: o femeie și un început de revoluție. Dar finalul te ia peste picior și o să-ți zici că Zamiatin avea potențial de tortură psihică a citiorului mai subtilă și mai elegantă decât a lui G. R. R. Martin pentru că lucrează cu suspensia cu sugestia și pseudo-grotescul…

Dacă mi-a plăcut cartea asta? Mi-a plăcut foarte mult. Are un stil criptic și adesea mi-am spus, citind, că genul acesta de carte (antiutopie, pare-se c-a fost denunțată astfel), merită a fi scrisă cu mai puține efuziuni sentimentale și fără deraieri personale și ruso-fantastice. Pare-se c-ar fi fost mai ușor de înțeles dacă personajul narator ar fi fost mai lucid și ar fi suferit mai puțin de ‘suflet’. Dar n-ai ce să faci și te obișnuiești, iar la final de program te întrebi dacă scopul acesta nu a fost urmărit încă de la început de către scriitor… Pe alocuri este criptic și nu îți oferă detalii specifice, poate și din lipsa unui vocabular utopic/ distopic/ antidistopic/ antiutopic. Dar îți oferă astfel o șansă serioasă să-ți pui în practică imaginația și poate că din anumite puncte de vedere aduce și a Bulgakov…

Zamiatin scrie ‘Noi’ prin 1920, dar Uniunea Sovietică i-a spus pe șleau că nu i-o publică, apoi s-au supărat când i-au publicat-o englezii și francezii și i-au cerut să-și renege ‘capodopera’. A refuzat și s-a retras din Uniunea Scriitorilor, apoi i s-a refuzat cererea de viză pentru mutarea în străinătate. În urma unei scrisori către Stalin, l-au lăsat prin ‘32 să plece cu soția sa. Din păcate, a murit 5 ani mai târziu. Long story short: pe Zamiatin îl admiri nu doar pentru cum/ce a scris, ci și pentru faptul că a fost autentic (ca scriitor).

Dar mai e ceva ce cred că ne atrage atenția tuturor. Eu nu știu dacă Aldous Huxley l-a citit pe Zamiatin. Poate că i-a scăpat cum mi-a scăpat și mie (printre degete) până acum. Dar Zamiatin scria la 1920 niște lucruri în cartea asta pe care le regăsești și în Minunata lume nouă (ideea de bază, aeroul, ‘sălbaticii’, ilegalitatea procreării libere, idei de prin Republica în legătură cu creșterea ‘publică’ a copiilor și funcțiile clare ale celorlalte persoane în societate n so on and so forth). Romanul lui Huxley e mai structurat, lipsit de sentimentalisme și incursiuni intime, lipsit poate de o romanțare aproape diabolică în perspectivă și lipsit în definitiv de frământările, apăsările aproape insuportabile ale personajului narator. Rămâne însă faptul că ‘forditatea sa’ se aseamănă tare bine cu ideea de ‘Binefăcător’ a lui Zamiatin.

Ca și Huxley, sau poate și mai și, cronologic vorbind, Zamiatin a fost mare vizionar. Unii ar spune că el face o critică prin fantastic la adresa totalitarismului, la adresa comunismului. Dar cred că la o analiză mai serioasă vedem că Zamiatin trage în două direcții: (1) orice sistem politic poate duce la ‘spălarea creierelor’ și manipulare și (2) aveți grijă ce faceți cu tehnologia, fraților! Zamiatin scria acu’ 100 de ani, dar vorbește undeva despre o ‘Mare Operație’ care ‘șterge’ imaginația din creierul omului și îl eliberează complet de suflet. Cine vorbește? Personajul nostru narator, D-503. Când Ayn Rand a scris în 1937 Anatema sigur s-a inspirat de la Zamiatin, dar morala ei e îndreptată foarte mult înspre necesitatea ‘eului’ și a individualității. Miza lui Zamiatin e și mai mare: grija de libertate, grija de tine și de mine și de noi, și grija în fața tehnologiei.

O să-l explorez în continuare pe Zamiatin. Mai sunt ceva titluri care mi-au atras atenția și sper să le găsesc. V-o recomand, mai ales dacă sunteți interesați de distopii și utopii. Nu scrie așa frumos cum scrie Ursula K. Le Guin în The Ones Who Walk Away from Omelas, dar în esență la fel de tulburător și tragic. Totul e bine când se termină cu bine. Dar Zamiatin nu pare să fie genul care să scrie basme, așa că…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image