M-am tot gândit ce să vă spun despre cartea asta. Am intrat în ea lejer, știind deja cum scrie Doina Ruști și așteptându-mă la o proză care o să-mi placă. Am fost deturnată de prezența unor personaje neagreabile, confuze, penibile și total neatrăgătoare. O vreme m-am întrebat dacă îmi place carte asta, iar atunci mi-am dat seama c-o citesc și repede și că nici măcar nu îmi trece prin cap s-o abandonez. Nu știu dacă mi-a plăcut povestea, însă m-a ținut acolo, narațiunea e foarte bună și personajele sunt trasate atât de iscusit încât pe alocuri chiar m-au dezgustat (din motive complet diferite, desigur). N-am găsit empatie pentru niciunul dintre ei -ceea ce, sincer, nu mi se întâmplă foarte des. V-am mai vorbit despre Tony Webster din The Sense of an Ending (de Julian Barnes) și cât de groaznic mi s-a părut personajul ăsta. Cum și Barnes reușește să construiască o narațiune foarte bună și o carte asemenea, chiar dacă nu neapărat pleasant to the reader, așa reușește și Doina Ruști să ia niște personaje banale, chiar dacă complet dezagreabile și să le manipuleze existența prin niște artificii clișeice, adesea penibile, stârnind emoții puternice (nu neapărat și pozitive) printr-o poveste destul de obișnuită.

În timp ce scriu despre cartea asta îmi dau seama, de fapt, cât de mult mi-a plăcut s-o citesc (deși credeam că nu, la un moment dat). Cel mai fascinant este poate modul în care reușește să construiască o întreagă lume, atunci când citești ieși din sfera realității tale pentru a o îmbrățișa pe cea a cărții -sau nu a o îmbrățișa, că e prea mult, ci pur și simplu narațiunea este atât de implicată și reală, încât te convinge. E fascinant să urmărești zonele în care ajunge, Norvegia, Chișinău, România, să întâlnești tipologii de personaje, comportamente, să dai nas în nas cu valori și contra-valori din zone diferite și o faci atât de natural încât îți dai seama imediat că scriitoarea are mai mult în spate, că ceea ce îți oferă ție e doar puținul pentru a te convinge, dar ea își cunoaște povestea, narațiunea, personajele, contextul infinit mai bine. Le manipulează. Și te manipulează și pe tine.

Aș zice că David este unul dintre cele mai dezagreabile personaje, dar nici Alisa nu-i departe pentru mine. Mi-au plăcut cele două voci foarte distincte. Cartea e împărțită în două perspective:

a) David, un irlandez-norvegian care se îndrăgostește de o rusoaică-moldoveancă de la Chișinău, o mică profitoare cu o viață deloc ușoară, pe care norvegianul o transformă într-un soi de totem al manipulării și seducției. David este un mic justițiar, moralist, fixist și genul de persoană care sare imediat la a trage concluzii, bazându-se mai puțin pe fapte, ci pe interpretăriile proprii (își poartă bagajul peste tot pe unde merge și filtrează totul prin plasa propriilor experiențe).

b) Alisa, o fată cu o filosofie de viață mai puțin moralistă, o tipă care a dus-o greu și este pregătită să-și trăiască viața așa cum simte pe moment, chiar dacă asta înseamnă să renunțe la diverse responsabilități, să nu mai dea curs unor așa-zise promisiuni sau să primească bani chiar și când nu-i cere explicit. De fapt, Alisa, “logodnica” este o profitoare perfectă în ochii lui David, iar în ochii ei este o persoană ca oricare alta care a învățat să pună mâna pe oportunitățile care-i convin și să nu se uite înapoi; și, de asemenea, să nu spună cu adevărat ce simte, nu în întregime, să nu spună prea mult, să nu fie prinsă într-o capcană.

Atât David, cât și Alisa sunt prizonierii propriilor experiențe; educația (sau lipsa ei, sincer), cultura, anturajul, relațiile de familie etc, toate acestea au pus o amprentă atât de puternică asupra lor încât aproape că au devenit tipologii. Cel mai interesant mi s-a părut să-i urmăresc din perspectiva celuilalt; pe Alisa din perspectiva lui David și pe David din perspectiva Alisei. Am fost prinsă într-o poveste pe care eram convinsă că o displac cu desăvârșire, dar atunci când am terminat cartea primul sentiment pe care l-am avut a fost de dor pentru povestea pe care tocmai am citit-o. Deși nu m-au atras niciunul dintre ei, narațiunea e foarte bogată în perspective sociale și culturale, Doina Ruști scrie foarte bine și a reușit, mai mult decât orice, să creeze o poveste foarte vie și să transforme ceva foarte clișeic, banal, într-un roman captivant și care poate fi o sursă (destul de) constantă de enervare.

Există o brutalitate aproape intrinsecă în existența Alisei, viața ei a fost sub semnul violenței încă de când s-a născut, iar valorile “insuflate” de societatea în care trăiește au conturat-o aproape matematic. Diferențele dintre ea și David sunt adesea fundamentale, dar poate că cele care ne obosesc și supără cel mai tare sunt cele de ordin sentimental. Acolo unde afecțiunea nu întâlnește un numitor comun și cei doi se zbat și se apropie din motive diferite. Ai spune că se atrag, dar ce se întâmplă de fapt mi se pare că seamănă mai mult cu o izbitură. Din partea lui David – o obsesie pe care uneori o recunoaște, alteori o dezminte. Din partea Alisei – o necesitate pe care adesea o recunoaște, alteori o scârbește. Dacă cineva ți-ar spune că asta e o poveste aproape clasică între un bărbat mai în vârstă îndrăgostit de o fată mult mai tânără și profitoare, atunci probabil nu ar greși. Probabil că și David și Alisa ne-ar înjura strașnic dacă le-am pune etichetele astea, dar realitatea asta plutește deasupra lor ca un nor radioactiv. Măiestria acestui roman cred că se vede cel mai bine în transformarea unor personaje în esență banale, în ceva foarte real, enervant de real.

Pe copertă Serenela Ghițeanu notează:

Aspectul imprevizibil al naturii umane e foarte bine valorizat: Alisa <<logodnica>>, e iluzia vieții lui David. Femeia niciodată posedată cu adevărat, femeia-obsesie pe care, și atunci când e conștient că a profitat de el, tot ar dori-o în schimbul întregii lumi. Nici <<profitoarea>> nu e o idioată, drept dovadă, ea îl numește cu sinceritate <<înger>> pe cel care o adoră și pentru câteva secunde avem impresia unei parodii după Dostoievski. Aici stă forța irezistibilă a Donei Ruști. Ne spune o poveste care are mare legătură cu realitatea din jurul nostru, ne face să visăm la cărți celevre, ne amuză șși ne pune pe gânduri, ne arată unde poate duce cultivarea haosului vieții contemporane.

Serenela Ghițeanu pe coperta 4, ed. Polirom, TOP 10+

Aici m-a prins și pe mine Doina Ruști. Nu prin povestea pe care a spus-o, ci prin modul în care a făcut-o. Creează niște personaje foarte bune în cadrul narațiunii, scrie foarte bine și are o forță pe care o ghicești doar când închizi cartea. Atunci când ai terminat de citit, îți dai seama că te-a prins, ai crezut că personajele astea au fost odioase și povestea lor poate că te-a înfuriat, poate te-ai întrebat adesea de ce s-a apucat să scrie tocmai despre asta. Sau eu știu ce altceva. Iar atunci când termini cartea îți dai seama. Ai un moment de luciditate neașteptată. AHA! Ți-a făcut-o Doina Ruști. Te-a prins acolo. Ți-a spus povestea. Te-a captivat. Și, inevitabil, te gândești să iei următoarea carte, să vezi cum reușește să te mai amăgească și fascineze această prozatoare.

Logodnica nu spune o poveste nouă, dar cred că e cam ușor să te îndrăgostești de scriitura Doinei Ruști. Deși adesea mi se părea că dialogul lui David e prea pedant, banal, nu înțelegeam adesea de ce a ales unele formulări destul de clișeice sau pompoase, mi-am dat seama de jocul și iscusința din spatele cuvintelor atunci când am trecut la a doua parte, la perspectiva Alisei și am cunoscut o narațiune complet distinctă, dinamică, așa cum era și Alisa. Două voci perfect credibile, o carte care se construiește treptat (cum știm noi, de la simplu la complex) și care te va convinge mai ales când o termini.

  • De Doina Ruști am mai citit și Lizoanca, o carte cu un subiect extrem de inconfortabil, din păcate cât se poate de real și scrisă excelent. Despre ea am zis mai multe în postarea asta: Lizoanca, Doina Ruști.

A apărut în 2017 la editura Polirom. Eu am ediția a 2a din 2019, TOP10+. Se găsește peste tot de cumpărat: cărturești.ro, cartepedia.ro, libris.ro etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *