George Moise: “Cea mai proastă povestire rămâne cea pe care n-ai scris-o.”

În episodul 43 am vorbit la Perfect Contemporan cu scriitorul George Moise. Un podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „ perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.

Am vorbit azi cu scriitorul George Moise tocmai din Japonia. Din păcate, sunetul nu este perfect, noi ne-am amuzat teribil de un lag simpatic și, ca să-l citez pe George, de „superioritatea internetului din România.” Am vorbit despre cele două cărți ale sale, Kanashibari și Iertați-mă că nu sunt japonez, avem în podcast o grămadă de sfaturi despre scris, dar și reflecții cu privire la diferențele culturale dintre România și Japonia, despre ficțiune autobiografică, sexism, cum e să emigrezi și multe altele. Ascultare plăcută!

Ne puteți asculta și pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts și Youtube.

Câteva lucruri pe care ni le spune George azi:

Relația mea cu scrisul a fost oarecum toxică în sensul în care ne-am împăcat, ne-am certat, iar ne-am împăcat, nu a fost o relație foarte constantă.

Dacă la început scriam așteptând să vină inspirația, în timp am încercat să-mi creez o rutină.

Cel mai greu pentru mine a fost să stau pe scaun.

Nu mai aștepta inspirația. Las-o, poate vine, poate nu vine, nu te baza pe ea. Încearcă să-ți găsești un scaun cât mai confortabil.

Mi s-a părut că starea de kanashibari are ceva din starea emigrant.

Hai să vedem cum văd eu Japonia, sau cum ar vedea-o un străin, cum se văd străinii din Japonia într-o zonă ușor ficționalizată. Ficțiune autobiografică.

Cred că e mult mai ofertantă ficțiunea.

Autorul este un pic din fiecare personajele lui. Și ele un pic din el.

Cea mai proastă povestire rămâne cea pe care n-ai scris-o.

O proză bună e una în care lași multe lucruri nespuse.

Intuiția e momentul în care îți asculți personajele.

Nu mă atașez foarte tare de personaje. N-ai voie.

Unele texte nu sunt vizuale. Testul (dacă e gata sau nu) mi se pare că Neil Gaiman îl are: and then what happened? Dacă eu fac o pauză și îmi pun întrebarea asta , îmi doresc să aflu ce e mai departe? Și dacă după ce s-a terminat, povestea continuă în mintea mea, atunci înseamnă că e gata.

Scrisul în sine e recompensa.

*Muzica de la început vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino)

**vizualul este realizat după o fotografie a autorului de Cătălina Flămânzeanu.