Tu citești poezie română contemporană? Un interviu cu Emilia Toma care, până de curând, nu o citea.

Am petrecut destul de mult timp pe bookstagram în ultimele luni, ceea ce a fost un prilej grozav să mă împrietenesc cu cititori, dar și să-i vânez în scopuri malefice — cum se poate lesne vedea cu acest interviu. Pe Emilia Toma am cunoscut-o pe instagram și mi-a promis de ceva timp că o să vorbim despre poezia contemporană. Știam că nu o citește, apoi am observat-o cum s-a înmânat cu curaj și a început s-o descopere. Așa că am vrut să știu cum a decurs toată treaba asta. : )

Emilia, eram foarte curioasă să vorbim despre poezia contemporană, dat fiind că în urmă cu ceva timp n-o citeai deloc — și sunt curioasă cum vede cineva care n-o citește lucrurile, dar totodată sunt bucuroasă că ai început s-o descoperi și vreau să știu ce a însemnat această tranziție pentru tine. Ca cititoare, dar și ca scriitoare de proză. Ai publicat două cărți, Terapie pe salteaua de pilates și romanul O numărătoare inversă (la Tritonic), dar și o proză scurtă în volumul recent apărut la editura Litera, dragostea când te doare.

RB: În urmă cu ceva timp, nu citeai deloc poezie contemporană. Ne poți povesti puțin de ce? Are legătură această reticență față de poezia pe care ai întâlnit-o/studiat-o la școală? 

ET: N-are și cumva mă judecam foarte mult că m-am distanțat de poezie, asta pentru că, dimpotrivă, în școală iubeam poezia, aveam până și poeți preferați dintre care enumăr pe Bacovia, Blaga, Barbu, Stănescu și Arghezi. Plus că am adorat curentul dadaist când am ajuns să-l studiez, mai ales în poezie îmi atrăsese atenția la momentul respectiv. Am fost o elevă norocoasă, nu m-am cramponat deloc de lecturile așa-zis obligatorii (eu nu le-am considerat așa, mi-au plăcut majoritatea, eram nebună după citit proză, poezie, teatru, nu conta, mi se părea minunat că am un cadru care mă scutește de rătăciri haotice prin bibliotecă). Chiar nu știu cum s-a întâmplat ruptura, tind să dau vina tocmai pe faptul că n-am mai știut ce să citesc după ce am ajuns la facultate. Dacă pe proză m-am ghidat cu ușurință din recomandările prietenilor cu gusturi similare și apoi din una-n alta cum se întâmplă, de poezie nu m-am mai atins dintr-a doișpea până anul trecut (adică 13 ani omg) și asta mi se pare oribil 😊

RB: Cum te-ai decis, într-un final, să faci acest pas și să-i dai o șansă poeziei române contemporane? Și de ce?

ET: Cum mă tot învinovățeam eu așa fără să fac nimic în sensul ăsta ai apărut tu din senin pe pagina mea de Instagram 😊. Și mă simțeam din ce în ce mai prost că nu pun și eu mâna pe o carte de poezie, îmi dădeam seama că eram în urmă rău cu Blaga și Bacovia ai mei și pur și simplu am zis că băi, eu nu merit să mă pun la punct, îmi scapă lucruri grav de tot, nu e pentru mine, a fost o convingere limitativă stupidă. Revenind, ai apărut tu în viața mea virtuală, hue hue 😊, apoi cartea ta, deși eu aveam deja un volum al unei poete la care am ajuns prin fosta profesoară de română din liceu pe care o iubesc, îi era fostă elevă și am vrut să o susțin când a publicat Migrația inocenței, dar pe care l-am deschis abia după ce am citit volumul tău. Nu-ți imagina că am ajuns la el imediat, m-am tărăgănat câteva luni bune, daaaar, mai devreme, mai târziu… decât niciodată. La scurt timp după ce te-am citit pe tine am citit volumul de poezie despre care-ți spuneam, de Violeta Anciu, apoi poemele Ancăi Zaharia din Eu n-am trăit războiul și anul ăsta am citit cele două volume de poezie ale lui Albert Denn și volumul de poeme Mandala.

RB: Crezi că poezia are nevoie de o anumită stare pentru a fi citită? Care ar fi această stare?

ET: Da, mi se pare că nu poți citi oricând poezie sau poți, dar treci prin ea și-atât. Dar nu cred că asta înseamnă o anumită stare, ci diferite stări în funcție de temele sau stilul poeziei pe care o citești. De exemplu, Îmi pipăi cu frică tălpile și Mandala am citit în foarte mult timp, în timp ce Eu n-am trăit războiul și Refuzul necontrolat al uitării le-am citit pe nerăsuflate, apoi am revenit asupra lor, simțind nevoia experienței de lectură lente, cu pipeta, care credeam eu că este necesară atunci când citești poezie. 

RB: A însemnat ceva pentru tine această tranziție? Ai câștigat ceva? A fost un efort?

ET: Da, am câștigat exact ce pierdusem atâta timp, pur și simplu satisfacția lecturii unor texte care-mi plac. Am avut noroc să dau numai de versuri care să-mi placă, din puținul pe care l-am citit în lunile astea nu m-a dezamăgit încă nimic. M-am debarasat de blocaj, nu mai am jena aia a mea cum că nu e despre mine, mă rog, am scăpat de ce mi se părea un handicap și nu mă urneam să reglez asta, deși era atât de la îndemână.

RB: Ce ai spune cuiva care nu citește poezie și nici nu vrea s-o facă? 

ET: N-aș prea comenta nimic dat fiind ignoranța în care m-am scăldat și eu atâta vreme. Dar i-aș spune totuși că I’ve been there și ar merita să încerce, pentru că e posibil să-i placă mult și if not, nu e ca și când aloci mult timp să vezi dacă e sau nu pentru tine. Și-aș mai spune că dacă n-a funcționat o dată, poate funcționa next time, cu alt poet, alte teme, altceva. Dar n-aș fi nici prea insistentă, recunosc, sunt într-o postură rezervată.

RB: Dar cuiva care vrea să citească și e foarte reticent/ă? Cum să facă acest pas?

ET: Involuntar și la cei foarte reticenți m-am gândit răspunzând mai devreme, deci n-aș face eforturi considerabile, nu prea încerc eu de fel să conving lumea dacă simt că n-am cu cine, cum spuneam, vin de-acolo și până la urmă singura care a avut ceva de pierdut am fost eu, nu cei care se chinuiau cu mine să pun și eu mâna pe-un vers.

RB: E mai ușor să citești proză sau poezie? De ce?

ET: Pentru mine proză pentru că este încă genul meu favorit, sunt foarte obișnuită să citesc proză și îmi satisface mai direct și rapid nevoile pe care le am de la ficțiune. 

RB: Știu că îți plac poveștile întunecate, cu teme întortocheate. Cauți și în poezie același lucru? Puteam să jur că o să-ți placă poezia Oanei Cătălina Ninu.

ET: Nici nu știam ce caut când am pus prima dată după atâta timp mâna pe poezie. Țin minte că da, pe vremea lui Bacovia tot asta-mi plăcea, dar uite că și Nichita Stănescu îmi plăcea, așa cum pot să spun acum că ador poezia lui Albert Denn care e mai mult sensibilă decât întunecată, de fapt, nici nu e întunecată, e cel mult tristă, dar de o frumusețe copleșitoare. So, nu știu, da, Mandala fost pe felia mea, să zic așa, dar am impresia că am o deschidere mai mare spre varietate când citesc poezie, decât în ce privește proza. Poate pentru că abia încep s-o redescopăr, în timp ce proză am tot citit și-am devenit rigidă în preferințe, obsesii, teme pe care până nu le tocesc, nu le las din mână.

RB: Nu știu cât ai ajuns la poezia politică — dar cred că ți-ar plăcea mult Prematur de Miruna Vlada. Din experiența ta cu poezia de până acum, simți că are o legătură mai strânsă cu realitatea sau cu irealitatea? Și ce fel de poezie te-ar atrage mai tare?

ET: Prefer realitatea în general, dar tind să cred că în poezie iar aș avea o mai mare deschidere și aici. Dar da, simt că am o afinitate pentru poezia care vorbește despre situații palpabile sau cea autofictivă.

RB: Cum simți diferențele dintre poezia română contemporană și cea pe care o știai de liceu? Cine câștigă această bătălie?

ET: Oh, nu mă pune să aleg, că nu 😊. Ba chiar aș reciti puțin poeții mei preferați de pe atunci să văd cum stăm, dar de câștigat câștigă toți cei buni indiferent de zecile de ani care-i despart și pierd toți cei care scriu kitsch, exact cum se întâmplă, de fapt, și-n proză.

RB: Ce plănuiești să citești în continuare? Spune-ne un poem care ți-a plăcut mult și care te-a “marcat” în vreun fel sau altul — în ce fel și de ce crezi că a făcut-o? 

ET: Uite, aș pune pe listă Prematur că tot mi l-ai recomandat și am auzit că Sleep paralysis ar fi fucked-up cum îmi place, deci poate ajung și la el cândva. Și o să fiu mereu cu un ochi deschis spre lumea asta să mai descopăr și altele. 

Fiindcă acum sunt sub influența lui Albert Denn, abia citit și și ascultat puțin îți spun o foarte scurtă poezie din ultimul lui volum – apropo, o aleg pentru că uneori când citesc poezie nu caut ceva anume, ci mă prinde direct pe un context propice să-mi placă mai tare, cum este în cazul de față: 

“cu siguranță o să ne mai vedem

aceasta ar putea fi

o definiție a imaginației”

Albert Denn, Refuzul necontrolat al uitării, Casa de Pariuri Literare

Cine mă cunoaște ar fi surprins că am ales versurile astea, dar mi se pare că poeziei dau voie să ajungă la mine prin mai multe canale. Altfel, de marcat… încă nu cred că m-a marcat vreun poem atât de tare cum mi s-a întâmplat cu anumite romane, dar vreau să mă plimb pe stradă al Ancăi Zaharia este poemul pe care l-aș fi scris eu dacă scriam versuri și mă face să-mi bată inima de plăcere de fiecare dată când îl citesc, pentru că vorbește exact cu vocea mea. Și da, e total fucked-up, e puțin despre ce proză mai scriu eu, e total diferit de ce apreciez cel mai mult la Denn că l-am tot pomenit. Pare că în ceea ce privește preferințele mele pentru genul liric sufăr de personalitate multiplă și-mi place 😊.