Surorile Zăpezii, Astrid Foss — ce să mai citești la 8+ ani

Ai spus prințese cu puteri de vrăjitoare și un urs polar magic care-și poate schimba dimensiunea? You got my attention. Am început zilele astea seria Surorile Zăpezii de Astrid Foss, apărută la Editura Paralela 45 și tradusă de Diana Geacăr. A fost o lectură super potrivită pentru zilele astea mai friguroase (cu promisiunea unei ninsori care cine știe dacă va veni). Am fost imediat cucerită de poveste și, cu toate că volumele sunt recomandate de la 8+, fiica mea de 6 ani a fost și ea captivată de poveste. Sunt cărți lunguțe de 120 de pagini și cu câteva ilustrații alb negru. Sunt clar cărți pentru copii mai mari și sper să le (re)descopere și singură mai târziu. Nu a avut mereu răbdare să le parcurgem integral dintr-o tură mereu, ceea ce e complet firesc. Că eu nu mai puteam de nerăbdare să dau pagina, altă poveste… Adevărul e că nici nu știu care dintre noi a fost mai curioasă să afle povestea tripletelor, eu sau fiica mea…

Despre ce e cartea

Surorile Zăpezii e o serie despre tripletele prințese din familia Aurora. Familia Aurora locuiește în Nordovia și este o familie magică — pe linia maternă, fetele moștenesc puteri magice pe care urmează să și le “activeze” la vârsta de 12 ani. Mama lor, Freya, este o vrăjitoare puternică, regina și păzitoarea Luminilor Mereu Schimbătoare, căsătorită cu regele Magnus care e puternic și blând și oricum cam inactiv în aventurile din seria asta. Totul începe când Freya și Magnus pleacă la o petrecere din vecinătate la care au fost invitați, sania lor trasă de lupi derapează și se întâmplă ceva groaznic și neașteptat. Apare Vrăjitoarea Tenebrelor, Veronika — sora Freyei care a alunecat pe căi întunecate și a devenit rea, vrând să fure magia surorii sale. Aceasta îi întemnițează pe cei doi soți și plănuiește să o sece complet pe Freya de puterea magică pentru a prelua controlul asupra Luminilor Mereu Schimbătoare care luminează, înfrumusețează și protejează insula Nordoviei. A doua zi, fetele împlinesc 12 ani, dar habar nu au ce le așteaptă: rămase singure, acestea trebuie să îndeplinească o misiune din partea mamei lor. A ascuns luminile magice în trei globuri pe care le-a dispersat în ținut. Fetele trebuie să găsească globurile, fără ca nimeni să-și dea seama când dispar din castel, să învețe să își folosească puterile magice de abia apărute, să o înfrunte în același timp pe Veronika care le pune bețe-n roate destul de serioase, să evite multiplele pericole care le ies în cale și să învețe, în aceeași măsură, să lucreze împreună pentru țelul comun. Alături de Oscar, puiuțul de urs polar magic care poate să prindă dimensiuni impresionante la cerere, Hanna (cea aventuroasă, săritoare și nesăbuită), Ida (serioasă, timidă și gânditoare) și Magda (blândă, împăciuitoare și prietenă cu toate viețuitoarele) caută globurile, evoluează și învață să-și folosească magiile. Plină de suspans și mister, seria promite și livrează o poveste despre prințese magice de 12 ani puternice, frumușele în rochițe, dar și în costume de călărie, capabile să fie și simpatice și dure în același timp, să o ducă cu zăhărelul pe bona lor, Madame Olga, și să găsească moduri ingenioase în care să răzbată.

A fost cam grozav pentru mine să călătoresc cu fetele astea, deși cam anticipam ce și cum o să se întâmple. Nu mereu, uneori nu știam exact cum vor avea loc lucrurile așa că am dat pagina cu o curiozitate adevărată. Fiicei mele i-a plăcut la nebunie de Oscar, ursul polar magic (și mie, la o adică). Și tare faină mi s-a părut puterea magică a Magdei care poate să se transforme în ce animal vrea ea. Am fost încântată să citesc seria asta cap-coadă, e scrisă bine, personaje bine conturate pentru specificul vârstei, are și descrieri așa că probabil ajută chiar și la îmbunătățirea vocabularului. Ba chiar poate să ducă la niște discuții lămuritoare în legătură cu ce înseamnă guvernantă, de exemplu, ce sunt ăia servitori sau mai știu eu ce alte specificații pseudo-medievale despre ordinea în castel. Da, da, cred că se simte că sunt pe un teren super confortabil cu povestea asta.

Nu am nici cea mai mică idee dacă toți copiii au înclinație către lectură și povești. Sunt sigură că unora nu plac poveștile și nu ar fi neapărat atrași de cărți fantastice și atunci, cel mai probabil, ar arăta mai mult interes pentru cărțile despre curiozități diverse, enciclopedii, nonficțiuni care să-i învețe lucruri interesante. În ceea ce mă privește, am fost întotdeauna o copilă super fascinată și interesată de povești. Cred că am traversat câteva etape din copilăria mea în care poveștile erau cel mai bun mod în care relaționam și empatizam cu lumea în care trăiam. Mă rog, acum când mă gândesc la asta, îmi dau seama că nu trebuia să fie chiar așa, dar adevărul e că am fost mereu cu capul în nori, o copilă super visătoare și mult mai interesată de imaginație decât de realitate. Văd asta și în fiica mea. Însă deosebirea e că mie un mi se citeau cărți, cu toate că mi se spuneau povești. Deosebirea e că eu nu aveam o mini bibliotecă diversă pe care s-o răsfoiesc la gustări sau când mă plictiseam singură prin camera mea. Bine, nici nu aveam camera mea, dar asta e deja altă discuție. Cert e că pot să înțeleg de ce iubește fiica mea poveștile. Dar mai ales voiam să vă spun că sunt absolut sigură că dacă îmi cădea în mâini Surorile Zăpezii la 8, 10, 12 ani, mi-aș fi început cariera de cititoare mult mai devreme. Am adorat seria asta la 29 de ani când puteam să anticipez nu doar ce se întâmplă, dar și faptul că suspansul e doar un truc. Deși știam ce se va întâmpla, am citit cărțile cu super multă curiozitate și implicare. Atât de mult că azi, când fiica mea m-a pus să-i citesc a patra carte din serie, dar s-a plictisit pe la jumătate pentru că avea nevoie să se joace cu păpușile, eu am continuat să citesc pentru că trebuia să o termin și voiam să le văd în sfârșit pe triplete reunite cu familia lor. Legenda spune că am și plâns un pic de fericire la final și asta se poate să-i fi provocat o reacție de râs/ochi dați peste cap soțului meu, oricum obișnuit cu #sentimentalista familiei. Mereu mi-au plăcut basmele și poveștile cu prințese și m-am gândit, na, uite ce grozav, să ai 8 ani și să citești cărți despre prințese cu puteri magice, puternice și frumoase, deștepte și descurcărețe și cum ăsta e un model mult mai mișto de avut în viață decât prințesa mereu la ananghie care așteaptă să fie salvată de un prinț. Sau, în orice caz, e bine să existe și alternative, perspective diferite prin care fiicele noastre să crească, să se dezvolte și să priceapă lumea. Pf. Tare-mi mai plac poveștile și ce mult mi-a plăcut să le descopăr pe Surorile Zăpezii. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.

PS: Văd că sunt la reducere, 17 lei volumul, a nice deal. Aici pe site-ul editurii primul volum sau vedeți voi unde le mai găsiți. I loved them. Sunt curioasă dacă vouă/copiilor voștri le plac, așa că nu ezitați să-mi scrieți despre asta.