Ramona Gabăr: “Cel mai greu e să găsești spațiul mental pentru scris.”

În episodul 33 m-am întâlnit la Perfect Contemporan cu Ramona Gabăr, scriitoare. Un podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „ perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.

Cu Ramona Gabăr am vorbit despre cât de important e să găsești spațiu mental pentru scris și că tocmai astfel ar defini ideea de „cameră doar a ei.” Scrisul este terapeutic și aici, iar procesul scrierii prozei scurte e intens și activ pentru că Ramona e atentă la ce se vorbește în jurul ei și construiește povești adevărate, nu autobiografice, ci din imaginație. Ne-a povestit despre Stații, cartea sa de debut apărut la Nemira în colecția n autor, dar și despre manuscrisul în lucru. Și cum a fascinat-o acest spațiu de răscruce, așa cum ne spune, „locul geografic și mental” în care se desfășoară poveștile.

Ne puteți asculta și pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts și Youtube.

Ascultare plăcută!

Câteva lucruri pe care ni le spune Ramona în acest episod: 

*poze din arhiva personală/ Adi Gabăr

E un spațiu interesant, o intersecție, un spațiu de răscruce în care viețile se opresc un pic în suspensie înainte să plece într-o anumită direcție. M-a fascinat ideea asta de stații,(…) locul geografic în sine, felul în care trec atât de multe vieți (…) într-un spațiu atât de mic. Dar și mental. (…) Mi-am ales spațiul ăsta geografic și mental ca spațiu de desfășurare pentru povestirile astea.

Sunt mult mai apropiată de spațiul emoțional feminin. (…) Probabil și pentru că personajele feminie sunt mai slabe reprezentate în literatură. Am adunat în atâția ani de zile toate poveștile femeilor de lângă mine și îmi doream să le fac cunoscute. Aveam o traistă cu povești din care am putut să vărs în volumul ăsta. (la întrebarea dacă a vrut să scrie o carte despre femei)

Poate e ca intenție o carte feministă. (…) Dar ca mesaj nu cred că este. (…) O intenție de a aduce puțin la lumină niște perspective despre viața femeilor și problemele cu care se confruntă ele.

A fost intenția să scot niște povești care să construiasă poate empatie, poate conștientizare în legătură cu anumite situații și probleme probleme, de exemplu singurătatea la bătrânețe, problemele mintale (…), accesul la medicină.

Ce mă interesează cel mai mult în artă sunt cărțile, filmele în care intrăm cu lupa pe relațiile umane.

Nimic din ceea ce scriu eu nu este sută la sută autobiografic sau întâlnit undeva. Există un crâmpei pe care l-am cules de undeva și pe marginea lui s-a creat o poveste, dar povestea e imaginație.

Cel mai greu e să găsești spațiul mental. (pentru scris) Este o chestie legată de viața de adult. Sunt atât de multe lucruri cu care jonglezi, încât spațiul mental în care poți să te mai găsești creativ și inspirat e mult restrâns.

A trebuit să înțeleg valențele personajelor: de ce personajele care par negative, de exemplu, într-un basm, au de fapt foarte multe fațete, sunt foarte complexe. Și, în alte basme sau situații, sunt personaje pozitive. E foarte complex folclorul slav. (despre noul manuscris)

Am simțit nevoia să pun apăsarea asta emoțională într-un text care este îndeajuns de vag încât face situația mai digerabilă. (apăsarea emoțională legată de războiul din Ucraina).

Întotdeauna în basm răul e doar o etapă pentru bine.

Nu e un proces simplu, luminos. De multe ori e un proces întunecos. dar la sfârșit dacă reușești să ieși de acolo mai vindecat, atunci, pentru mine, cel puțin, merită.