Manual de pictură și caligrafie, Saramago

Manual de pictură și caligrafie reprezintă întoarcerea la roman a autorului portughez. Avusese o încercare în urmă cu vreo treizeci de ani pe care a renegat-o, iar romanul ăsta nu reprezintă doar iscusința sa dobândită ca romancier, ci tocmai minunatul travaliu parcurs în toți acei ani în care a scris proză scurtă, poezie, teatru și chiar…  (a făcut) traduceri. Toate astea l-au ajutat să reușească să scrie atât de mi-nu-nat. Saramago chiar susține că scrisul este o muncă, cel puțin pentru el, și nu o activitate spontană și nelucrată/nemuncită etc. 

Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult. Fiind primul lui roman recunoscut astfel de el însuși, trebuia să fie bun, dar nu atât de bun… am rămas șocată de cât de mult mi-a plăcut. Am citit și ultima pagină neștiind că e ultima pagină și am rămas cam rănită psihic, nu mă așteptam să se termine chiar atunci (nu ca acțiune, ci pur și simplu ca loc, moment, experiență personală-) damn! Reacția mea l-a făcut pe conviețuitorul meu să mă numească #saramagodork. This will probably stick.

Cartea este un incurs reflexiv al unui pictor care pictează portrete for a living. Portrete mediocre ale clienților lui, sau mai degrabă iscusite, dar reprezentând doar fețele celorlalți, reprezentare ad literam, fără nici o valoare estetică, filozofică, artistică, transcendentală, dunno, you name it. Se întâmplă ceva, ceva esențial chiar prin natura întâmplării sale atunci când începe să picteze portretul unui anumit S. care îi provoacă anumite stări personale, o obsesie, o iritație și începe să îi picteze un al doilea portret necerut, nevrut, neplătit, un portret complet personal al pictorului, de data aceasta cu o valoare ciudată și nepractică. Un portret negru și necaracteristic lui… și motivul pentru care personajul nostru H. începe să scrie pentru a se cunoaște și a se înțelege mai bine. De aici descoperim și învățăm multe despre el prin evenimentele, incursiunile și reflecțiile lui involuntare. So that’s that. E o carte travaliu, cumva, cu narațiune la persoana întâi și cu multe incursiuni personale și de natura ușor filozofică (se zice, epistemologică).

E un roman minunat, minunat de bine scris, un roman în care eu am văzut rădăcinile unor alte romane de-ale lui (poate o părere prea personală, nu contează). E o carte pe care o recomand cu cea mai mare căldură în special celorlalți #saramagodorks, dar și celor care vor să-l descopere mai îndeaproape pe Saramago. Chiar și celor care nu l-au citit deloc. It’s a damn good book. Atâta vreme cât apreciați stilul. 🙂 

#readingisfun

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image