Ce-am citit în august și alte peripeții (2024)

S-a terminat și vara și noi o privim cu obișnuita, repetitiva și neobosita nostalgie: ce repede a trecut. Suntem pregătiți să uităm cum ne-am topit de cald și am luat din ce în ce mai în serios încălzirea globală. Mai avem o șansă să facem asta și la iarnă, dacă este adevărată bârfa din satul …

Ce-am citit în iulie și alte peripeții (2024)

A venit și a plecat iulie în care avusesem o grămadă de lecturi în plan, nerezonabil de multe. Am renunțat de exemplu la a citi cartea lunii la Clubul cititorilor de cursă lungă (Dimineți în Jenin, Susan Abulhawa). Nu am mai avut timp, o aveam și doar pe Kindle și după ce am citit câteva …

Sub cerul liber stăm în lumină, Barbara Kingsolver

voiam să citesc Demon Copperhead Înțeleg că Demon Copperhead este o minunăție de carte și îmi doresc foarte mult s-o citesc și eu. Îmi tot zic că poate ar fi mai bine să citesc și David Copperfield înainte, pe care, da, sacrilegiu, eu nu am citit-o încă (deși Dickens îmi place și Marile speranțe a …

Gusti și monștrii: Din carte în carte.

Cred că știm toți cum e să aștepți o carte nouă dintr-o serie care-ți place mult. Și bucuria aia în esență „copilăroasă” de a întâmpina apariția unui nou volum. Puteam să-mi imaginez ușor încântarea Marei când avea să vadă cartea a șaptea din seria Gusti și monștrii (serie pe care am citit-o cu sfințenie și …