Angelica Stan: “Poezia reprezintă ceva din structura mea.”

În episodul 29 m-am întâlnit la Perfect Contemporan cu poeta Angelica Stan. Un podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „ perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.

Poeta Angelica Stan m-a cucerit prima oară cu O femeie urmărește ploaia de la etajul opt (Casa de Pariuri Literare) și recent cu exponate de artă brută (Casa de Editură Max Blecher). Spațiile, locurile, arhitectura par întotdeauna esențiale în poezia Angelicăi și azi am avut ocazia să vorbim mai multe despre asta. Cu o voce caldă ne-a povestit și despre arhitectură și despre poezie, despre timiditate și siguranță. Ne-am aventurat succint pe tărâmul inteligenței artificiale cu întrebarea: ce ne facem dacă într-o zi o să citim o poezie super bună scrisă de un AI și nici nu știm c-a fost scrisă de un AI? Am explorat stările și rutina în poezie, limbajul, dar și dacă găsești adevăr în poezie, despre tine sau despre lume. Vă dorim ascultare plăcută!

Ne puteți asculta și pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts și Youtube.

Ascultare plăcută!

Câteva lucruri pe care ni le spune Angelica astăzi:

Este o temă pe care am simțit-o foarte apropiată odată ce am început studiile în Arhitectură. Funcționează la mine ca un soi de dialog pe care încerc să îl fac între poezie și domeniul de cercetare al arhitecturii și urbanismului. (despre spațiu și relația cu el în poezia sa).

Am explorat teritoriul ăsta. Am lucrat pe ideea de a folosi locurile și spațiile cu încărcătura lor fizică și geografică încercând să le transpun în poezie. Încercând să dialoghez cu ceea ce venea din interior, cu anumite mecanisme de memorie și să văd ce iese din acest dialog. Cred că poezia e un mediu bun pentru dialogul ăsta.

E nevoie și de o anumită stare ca să vizitezi mental acele locuri.

Tentația imediată ar fi să zic că nu tebuie să aștepți starea, ci că e nevoie de o autostimulare și chiar de a-ți crea o anumită rutină din a scrie pur și simplu ceea ce simți, vezi sau te impresionează sau pur și simplu lucruri din cotidian. Dar cred totuși, privind retrospectiv, (…) că la început nu a fost vreo rutină sau vreun exercițiu impus metodic (…), ci a fost o stare.

Am nevoie de o anumită rutină de a mă reintroduce în atmosfera unei poezii, de a citi poezie.

Cred că aș risca să spun că e doar o chestiune care pornește de la autor și are control absolut asupra acestui lucru.

Am avut perioade când nu am putut să scriu. (…) Starea cred că vine cumva și dintr-un anume proces de acumulare, nu poate să fie ceva continuu și egal pe parcursul unui timp îndelungat.

A fost o carte care s-a scris pornind de la o amintire. (…) ceva care m-a impresionat cu adevărat pe cale vizuală: o expoziție de artă brută pe care am vizitat-o. (despre „exponate de artă brută”)

Am început să lucrez și să ranforsez aceste idei, să le dau o anumită coerență și să revin asupra teoriilor care vobresc despre arta brută ca un feonmen. Și să îl raportez bineînțeles la mine pentru că despre mine este în principal vorba în poezie. Lucrez cu ceea ce simt și ceea ce vreau să descopăr în mine. E un mod de cunoaștere, o explorare interioară.

Temperamentul se reflectă destul de mult chiar și în scriitură, chiar și în vocea care se conturează. O anumită încredere în propria voce trebuie să ai ca autor pentru că, altminteri, probabil, lipsa de încredere se reverberează până în receptare.

Am avut o nevoie de a nu abdica de la poezie. E un resort care reprezintă ceva din structura mea și un element căruia am vrut să-i rămân fidelă.

E și un anume scepticism. Că prin poezie poți afla cu adevărat ceva despre tine.

Uneori cred că reușește să negocieze stările de anxietate. Nu e neapărat ceva care vindecă sau care rezolvă totul, dar e o necesitate. (poezia)

Poezia cu rimă întotdeauna mi-a trezit un soi de automatism de adormire a simțurilor, de umbrire a sensului cuvintelor. Monotonia rimei sau muzicalitatea respectivă parcă mă împiedica să ajung la un alt lucru mai de esență din spatele cuvintelor respective.

*Muzica de la început vine de la https://mixkit.co (Rock the Game/by Ahjay Stelino)