Eli Bădică: “Literatura are foarte mult de-a face cu răbdarea.”

În episodul 30 m-am întâlnit la Perfect Contemporan cu editoarea Eli Bădică. Un podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „ perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.

Azi am vorbit cu Eli Bădică: editoare la Nemira și coordonatoarea colecției n’autor. Ne-a povestit despre ce înseamnă munca de editor și despre cum literatura are de-a face foarte mult cu răbdarea. Despre cum relația de încredere dintre editor și autor se face în timp și cât de esențială este pentru text. Textele, după cum vom afla, sunt cele mai importante. Admir și iubesc munca pe care o face Eli în colecția n’autor și vă invit să descoperiți și voi cât de frumos și implicat vorbește despre literatura română contemporană și ce se întâmplă în această colecție —precum și despre alegerea manuscriselor, magia și dificilul din toate astea.

Vă dorim ascultare plăcută!

Ne puteți asculta și pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts și Youtube.

Câteva lucruri pe care ni le spune Eli astăzi:

A fost și asta ideea: una dintre justificările numelui este chiar aceasta, matematic, n moduri de a vedea lumea. n perspective despre trecut, prezent, viitor, de a vedea lumea aceasta, spațiul în care locuim cu toții și cum putem să îl privim. (despre numele colecției „n’autor”)

Eu cred că, dintre toate artele, chestiunea aceasta cu scrisul este cea mai solitară. Și că e nevoie să poți să ai o rețea de oameni în care să ai încredere. Începând cu editorul/editoarea ta și până la alții cu care să găsești lucruri în comun, care să aibă anumite afinități. (…) Câteva intersecții măcar, astfel încât ancorarea aceasta în lume să nu mai pară așa închisă, să nu mai fie priza atât de mică la celălalt.

Până la urmă la texte ajungem. Și textele contează, primează.

Numai textul contează (…) Iau fiecare text așa cum e. (…) Mă apuc și citesc. De obicei, caut greșeli. Sunt o vânătoare de greșeli.

E și un strop de magie acolo.

Atunci când aleg o carte trebuie să fiu conștientă că o s-o citesc de cel puțin zece ori până când va fi gata de tipar și că după aceea o să vorbesc din nou și din nou și din nou despre ea. (…) E un consum foarte mare și de-asta tot timpul trebuie să mă gândesc foarte bine: ce pot să fac eu pentru manuscrisul ăsta? Pot să fac ceva sau nu pot să fac ceva?

Iau deciziile cu responsabilitate și îmi pasă pentru că realmente cred în literatura română contemporană. Și cred că autorii români au la fel de multe de oferit precum orice autor care ar putea să ne vină în minte care nu este din România. Vine dintr-un soi de credință literară pură. Esențial, motorul ăsta e.

Scopul meu în momentul în care încep o colaborare e ca acea carte să fie cea mai bună versiune posibilă în momentul respectiv.

Literatura are foarte mult de-a face cu răbdarea.

Cred că poți să vezi ceva din fiecare scriitor printre spațiile albe din carte. Dacă te uiți cu atenție, îi vezi nerăbdarea, îi vezi o obsesie, o trăsătură cel puțin (dacă nu mai multe) ale personalității sale. Oricât încercăm să ne ascundem într-un text, nu putem să ne ascundem 100%. Ar fi și absurd să ne ascundem 100%. Pentru că literatura are de-a face cu oamenii. Și dacă nu cunoaștem oamenii, dacă nu ne cunoaștem pe noi, atunci cam greu să poți să scrii ceva cu care să rezoneze mai mulți oameni.

Dincolo de un scriitor, e o întreagă echipă.

Nu se poate să scrii literarură română și să nu citești la rândul tău literatură română. Pentru că nu vei ști niciodată unde te plasezi. De asta ai senzația că ești un geniu coborât din cer. Nu ai reperele, nu ai contextul.

Foto credit. Stânga: Maria Chirilă. Dreapta: Maria Orban.

Sunetul de la început vine de la https://mixkit.co