Ce-am citit în martie și alte peripeții (2023)

La începutul lunii mi-am făcut o mică planificare, impulsionată de activitatea pe grupul Clubul cititorilor de cursă lungă și nu mi-am propus să mă țin de ea ca la carte pentru că uneori sunt și o cititoare intuitivă, dar mi se par în aceeași măsură utile și chiar distractive listele. Nu credeam că o să spun asta vreodată, sincer. Planificarea, distractivă?! Who are you and what did you do with the real Ramona? Se pare că the real Ramona este în continuă schimbare și poate aprecia și ceea ce lui old Ramona i s-ar fi părut completely bonkers și nu într-un fel bun. Așa cu listele astea. E și un pic de provocare să te ții de ele, e și o satisfacție un pic artificială, un pic minunată când tragi o bifă la cartea pe care ai terminat-o. Mi-a amintit un pic și de articolul pe care l-am scris pentru Revista Golan despre citit și organizare: 10 moduri în care să te motivezi să citești mai mult. Știu că se ridică mult din sprânceană când vine vorba despre asta și mulți cititori tind să pună valoare actului intuitiv, dar nu și organizării. Cu alte cuvinte, pare că cititorii care citesc după chef sunt mai buni decât ăia care se organizează. Nu sunt de acord și sunt curioasă cu se argumentează o astfel de poziție pentru că „citesc din pasiune” nu este un argument care să refuze ideea organizării. Un cititor mai organizat nu e neapărat un cititor lipsit de pasiune. În orice caz, discuția e mai lungă. Eu uneori îmi fac liste de care mă țin (sau nu) și alteori citesc ce am chef, îmi pică în mână și așa mai departe. Dar, din experiența mea, citești mai bine, cu mai mult spor și direcționat atunci când ai un minim de organizare în spate.

Luna martie a fost, deci, o astfel de lună. A început cu vreo șapte titluri și s-a lungit la 11 —minus manga. Nu am citit unul dintre titlurile propuse, pe unul nu l-am terminat, am adăugat o carte pe care iar încă nu am terminat-o și am mai pus două cărți de poezie plus un roman foarte proaspăt tradus, lectura mea din tren când am călătorit dus-întors București.

Hai să vedem!

La capitolul #roman

Chimie, Weike Wang

A apărut la editura Vellant în traducerea Aureliei Ulici (original: engleză). Nu știam nimic nici despre carte și nici despre autoare —deși au cam început să mă intereseze scriitoarele de origine chineză de când am descoperit-o și început s-o iubesc pe Yiyun Li. Nu știam la ce să mă aștept — doar că în ultima vreme, lecturile de la Vellant au fost toate cu mega spor, așa că tind să mă duc cu speranțe și vibes bune la cărțile apărute la editura asta. Pe copertă e prezentată de People ca „foarte probabil, cel mai amuzant roman despre depresie.” M-am întrebat dacă și eu simt asta și nu am fost sigură dacă da. E o carte care explorează depresia, tristețea, un pic de traumă generațională, respingerea, încercarea de (re)găsire a sinelui și adesea avem de-a face cu un umor neașteptat. Nu e neapărat un umor clasic și nu știi niciodată de unde o să apară, dar este probabil specific anumitor persoane care se confruntă cu situații care, la un moment dat, par fără ieșire. Cu toate că întâmplările nu sunt extraordinare, e o simplă dovadă că nu poți știi care sunt frământările cuiva și ce poate să afecteze la nivel individual. Personajul principal și narator primește o cerere în căsătorie de la iubitul ei, Eric —un tip cu o copilărie fericită, maică-sa îi punea în pachețel bilețele pline de afecțiune și susținere, cocoloșit și admirat de întreaga familie. Eroina noastră e pusă într-o poziție bizară. Pentru că nu poate accepta să se căsătorească. Când părinții ei au emigrat, mama ei și-a pierdut jobul pentru a-i urmări visul soțului ei, ceea ce i-a reproșat pentru tot restul vieții. O căsnicie plină de reproșuri și regrete conturează anii importanți din viața ei și creează terenul nu doar pentru comunicarea precară cu părinții ei, dar și în relațiile pe car le are. Această dilemă survenită în urma cererii în căsătorie dă naștere terenului perfect pentru apariția (la suprafață) a neliniștilor, traumelor și întrebărilor pe care nu și le-a pus niciodată cu voce tare. E un roman introspectiv greoi, care te face să călătorești până la un nivel adânc al propriei interiorități: nu doar în ceea ce privește relația cu părinții și partenerul, dar și pe plan profesional (aici academic, în zona științelor —parțial, de aici titlul: Chimie— și a unei problematici la care poate noi nu ne gândim așa des, dar care rămâne vie în cadrul specific: prejudecățile împotriva femeilor care urmează o carieră științifică). Chimie m-a trecut printr-o mie de stări și, în ciuda umorului și a plăcerii în sine de a traversa narațiunea extra-credibilă, m-a umplut adesea și de anxietate și disperare. O carte foarte reușită și încă o traducere minunată la Vellant.

Proiectul Lazarus, Aleksandar Hemon

Apărută la editura Polirom în traducerea lui Dan Sociu (original: engleză). E cea de-a doua întâlnire cu Hemon. Am mai citit Asta nu-ți aparține. și îl ascultasem deja în mai multe interviuri și dialoguri când am citit-o, așa că interesul era deja acolo. Romanul Proiectul Lazarus mi-a plăcut încă și mai mult. A dezvoltat aici mai multe planuri narative și e interesant și deștept și din punctul ăsta de vedere, dar dacă e să fiu sinceră cu voi, aș fi putut să nici nu observ toate astea și tot mi-ar fi plăcut grozav pentru narațiune, pentru modul în care este scris. Te prinde imediat și e totuși o lectură atât de densă și complexă încât simți că ai avut multe de câștigat în urma lecturii — dacă e sau nu așa, depinde de fiecare persoană în parte. Mi-a dovedit însă că este un maestru romancier și am devenit și mai curioasă să-l descopăr în continuare.

Avem de-a face cu scriitorul Brik, un bosnian încetățenit în Americ, acare vrea să scrie o carte despre Lazarus, un evreu supraviețuitor al pogromului din Chișinău. Foarte interesant, deja? Cele două planuri narative intercalate sunt povestea lui Lazarus (care pe alocuri este înfiorătoare), iar celălalt încercarea lui Brik de a scrie această carte, de a o finanța și călătoria în Chișinău și Bosnia. Sunt două cadre foarte distincte ca stil, ca prezentare, ca senzație. Brik de exemplu este un personaj extrem de bine conturat, care prinde viață foarte ușor și reușești și să empatizezi și să simți poate un anumit tip de animozitate împotriva lui din când în când. E sincer și uneori crud, uneori un pic penibil, un personaj excelent și plin de viață. Narațiunea la persoana a 3a despre Lazarus și, mai cu seamă, ce se întâmplă în urma uciderii acestuia în Chicago, este poate mai impersonală, însă marcantă prin întâmplări. Urmărește viața surorii lui Lazarus, amintiri și mai multe scene înfiorătoare, detalii specifice și murdare care te fac să te întrebi cât e ficțiune și cât realitate. Simt că Hemon a făcut o treabă excelentă cu romanul ăsta și pot să-l recomand cu ochii închiși. E și un bun început în opera autorului, mă gândesc —deși eu însămi mai am de explorat. Am citit cartea cu sufletul la gură.

La capitolul #nonficțiune

Cum mi-am mâncat masca, Jan Cornelius

A apărut la Editura Paralela 45 și e probabil cel mai amuzant jurnal pe care l-am citit în ultima vreme. Mai văzusem fragmente din carte pe internet și eram curioasă. Cartea urmărește perioada pandemică sub forma unor însemnări de jurnal despre situații, oameni, întâmplări, lucruri banale, înfășurate toate într-un umor deștept și adesea autoironic. Nu lipsește și o împletire cu fantasticul, amestecându-se uneori în umor și niște elemente de domeniul irealului. N-au cum să fie reale, ca să păstrez tonul autorului, doar dacă nu sunt. Am râs o grămadă citind cartea asta ceea ce cred că a fost și ușor neașteptat pentru mine. E o lectură numai bună cu care să îți înseninezi primăvara. Mai ales dacă jonglezi adesea cu cărți anxioase, așa cum eu fac de multe ori că nu mă pot abține. Un alt plus e că poți deschide cartea cam la orice pagină și vei avea parte de aceeași experiență autentică.

Între #proză scurtă și #nonficțiune

Miezul inimii, Ioana Nicolaie

Probabil că e bine încadrată la nonficțiune, dar poate că avem integrate aici și mici ficțiuni. Miezul inimii e cartea care m-a emoționat luna asta. E ușor să îți dea un pic lacrimile când ai de-a face cu proze scurte în care sunt ilustrate momente dintre cele mai răscolitoare, dacă nu importante din viața cuiva. De fapt, nici nu contează raportul acesta de ficțiune-nonficțiune. Atmosfera cred că o recunosc din Tot înainte, dar mi s-a părut într-adevăr o lectură atât de sensibilă și onestitatea, vulnerabilitatea și forța aceasta de a crea o atmosferă atât de aproape de realitate m-au cucerit. Nu ai prea multe de spus despre o carte așa, doar că într-adevăr e emoționant și a fost atât de bine s-o citesc. A apărut la editura Humanitas. De asemenea, dacă deja ești familiarizat cu universul trilogiei nordului, sunt sigură că această carte este musai de căutat pentru tine.

La capitolul #proză scurtă

Gold boy, Emerald Girl, Yiyun Li

A venit timpul să citesc încă o carte de Yiyun Li pe care am iubit-o în Where reasons end, Kinder than solitude A thousand years of good prayers. A devenit lesne una dintre scriitoarele mele contemporane favorite și sunt într-o misiune de a citi tot ce a scris. Încerc să nu mă grăbesc ca să nu încurc cărțile între ele (așa cum mi s-a întâmplat cu Saramago), dar e un efort de voință destul de mare. Dacă e să îți spun de ce îmi place atât de mult Yiyun Li, răspunsul cel mai simplu și la îndemână este că ador cum frazează totul. Mi se pare că scrie foarte frumos și mă cucerește cu această forță narativă, cu această putere de a manevra și modela cuvintele și propozițiile. Mă și ține la distanță în același timp pentru că, scriind la rândul meu, îmi dau seama că nu voi putea scrie niciodată așa, că nu scriu așa de la început (nu am nici înclinația, nici forța, nici nimic). E vorba aici și de o diferență, desigur, dar gustul e bittersweet și asta probabil îi face scriitura absolut irezistibilă.

Gold Boy, Emerald Girl e o colecție de proze scurte foarte angajante, unele dintre ele intense și anxioase, majoritatea cu finaluri deschise. Pentru că aici nu finalul e important, dacă mă întrebi pe mine, ci procesul. Ador cum îmbină viața chineză cu cea imigrantă și cât de interesant este să citești în engleză (căci doar așa scrie și refuză să i se traducă cărțile în chineză) despre viața unor persoane chineze probabil autentice, cu niște situații, locuri și detalii specifice probabil și mai autentice. Ești imersat cu ușurință în viețile și poveștile pe care ți le livrează autoarea și pune stăpânire pe tine în întregime. Are niște teme pe care simt că le explorează adesea, din ce-am citit la ea: relații cu diferențe mari de vârstă, emigrarea în America sau în Europa, boli mintale, bătrânețea, relațiile mai mult sau mai puțin precare dintre oameni, fascinații de tot soiul care sunt împământenite în justificații mai mult sau mai puțin iluzorii, homosexualitatea, relațiile dintre adolescenți și altele. Scrie frumos, angajant, dar și foarte angoasant de multe ori. Trebuie să fii pregătit pentru frumusețea asta cu două tăișuri. Recomand experiența 100/10. A fost lectura mea de kindle în martie.

Să vorbim și #poezie
Nu foarte mult luna asta.

Fotocrom paradis, Deniz Otay

O cronică mai amănunțită despre cartea asta o să apară la Revista Psyche în aprilie, so no spoilers, guys. Dar a fost o recitire și pot spune sincer că mi-a plăcut mai mult acum decât în 2020 când am citit-o prima oară. It was love. A apărut la OMG.

buncărul de origami, Ioana Vintilă

A doua carte a Ioanei Vintilă. Am scris despre Păsări în furtună de nisip, un debut foarte mișto. Și cea de-a doua carte simt că merge pe o cale similară, dar mai angajată și cumva mai personală, păstrând însă tonul acesta pe care l-ai aștepta blând, dar e crud. Nu știu dacă că voi reuși să scriu despre ea, dar e o carte reușită. A apărut la Casa de Editură Max Blecher

camera albastră, Diana Rusu

O carte de debut care mi-a ținut de cald într-o zi cu mult vânt. Cred că intră în categoria autobiografism și explorează mai multe secvențe din copilărie, a efectului pe care acestea le-au avut asupra sinelui și analizează, fără mecanisme artificiale, relații actuale. E o poezie simplă și sinceră. A apărut la editura TracusArte.

Am pus și niște #manga pe listă doar pentru că mi-am cumpărat niște volume fizice. Eu citesc destul de multă manga în fiecare lună și nu le adaug pe lista de lecturi. But they so pretty, nu m-am putut abține. În plus, am aprobarea mai multor membrii din Clubul cititorilor de cursă lungă, așa că practic nu aveți ce zice.

Death Note, Tsugumi Ohba și Takeshi Obata

Am adorat Death Note și e probabil încă unul dintre anime-urile mele preferate. Deși am citit și manga, nu îmi amintesc dacă am citit-o integral sau doar câteva volume. Așa că acum am de gând să iau volumele fizice treptat și să mă delectez. Experiența citirii pe hârtie e atât de wholesome pentru cineva care citește manga de mai bine de 15 ani doar în format electronic. It was about time, guys.
Am citit primele două volume în care sunt două din arc-urile mele preferate, cel cu Raye Penber și logodnica lui. Dacă ar fi să aleg între L și Yagami, mereu am fost team Yagami Light și probabil ăsta e un prim indiciu penru voi de ce aș intra eu la Slytherin și nu la Gryffindor, dacă mi-aș pune pălăria aia pe cap. I know he’s wrong și are dreptate L să spună că ei sunt ”the good guys”. Dar, ce să faci, viața nu e liniară and he does make an awesome character. Am adorat să revizitez povestea și de abia aștept să continui, poate chiar luna viitoare. Manga nu-i chiar ieftină, ce să faci.

Începute, dar #neterminate.
Sunt cam la jumătate (chiar mai puțin în cazul lui Todd May, cam 30%) cu două cărți de nonficțiune. Una este Despre somn de Matthew Walker pe care o adaug și pe lista de luna asta pentru că am fost și sunt foarte investită în lectura asta. De asta nici nu mă grăbesc. A venit vremea să aflu niște lucruri mai concrete despre somn —știu că e bun pentru tine, pentru creier, toți știm asta, dar presupun că mă folosesc de cartea asta și ca un impuls să fac ceva și privința ritualului meu de somn cam inexistent și să înțeleg mai bine de ce e atât de important să dormim. Să răspund într-un final coerent și asumat întrebării pe care mi-o puneam adesea în copilărie și adolescență, de ce să pierd atâta timp dormind/când e așa de plicticos și nu câștig nimic din asta? Turns out, you do win a lot, dar, mai important, pierzi o grămadă atunci când îți neglijezi somnul. Cred că în special noi din zona artistică avem tendința de a romantiza lipsa de somn. Ceea ce nu cred că e grozav, așa că sunt motive multiple pentru care citesc cartea asta. Însă mă bucur mai ales că îmi place atât de mult și o găsesc atât de utilî. A apărut în traducerea Emiliei Vasiliu la editura Vellant, cărți însemnate.

Cea de-a doua carte cu care intru în aprilie este o carte de filosofie pe care voiam s-o citesc de mai de mult: Decency: Morality for the rest of us de Todd May și cred că am dat de o bombă. În sfârșit o moralitate fezabilă și practicabilă venită de la o persoană atee. Sunt într-un proces de căutare etică intensă și e o lectură în care sunt super investită, dar probabil o să vă povestesc mai multe despre asta în aprilie pentru că mai am ceva până o termin. O citesc în format electronic și a fost lectura mea de pe telefon în martie. I do take reading to a whole other level, se pare. Mi-a amintit de vremea când eram clasa a doișpea și citeam piese de teatru pe telefon în drum spre casă. Ce vremuri!

Atât. Atât a fost luna asta. Și voi? Eu am încercat să fiu mai responsabilă cu somnul și am reușit doar parțial în sensul în care am avut probleme cu adormitul care nu au ținut de mine — și nici nu am băut cafea înainte de culcare, nici măcar seara când am înregistrat podcast și de abia mai puteam ține ochii deschiși. Am fost responsabilă, dar somnul nu a ținut cu mine. Sunt foarte mulțumită de lecturile mele de luna asta. Mai ales că în aprilie nu sunt foarte sigură dacă voi avea același timp (și disponibilitate) să citesc atât de divers și mult (da, pentru mine e destul de mult ce avem aici).

M-am uitat la The Good Place luna asta. Văzusem două sezoane mai demult, dar acum l-am bingiuit în mod corespunzător și a fost serialul perfect pe lângă lectura din Todd May. M-am uitat și la un episod din Monster (anime. L-am tot amânat și pe bună dreptate că îmi dă o grămadă de anxietate de la primul episod, o să-l văd încetișor). Am revăzut Akatsuki no Yona și m-am reapucat și de manga pentru că nu mai știu pe la ce capitol am rămas și îmi place să o recitesc. Un film mișto văzut luna asta la Elvira a fost Aftersun despre care vorbește toată lumea și pe bună dreptate. Am scris puțin despre cum m-a emoționat și frustrat la Golan.

Ce am ascultat fain luna asta, pe lângă muzică:

Un episod la Zest cu Ruxandra Burcescu unde povestește despre romanul său și despre scris în general. Îmi plac mult podcaaturile Sabinei Varga, ea și Adela Greceanu au fost și rămân o inspirație pentru mine ca podcaster de literatură and co. Mi-a plăcut mult ce a spus Ruxandra în episod.

Yiyun Li la Writers & Company unde a vorbit despre ultima ei carte, The Book of Goose pe care de abia aștept s-o citesc. Și multe altele. A fost grozav de tot episodul.

Noi la podcast nu ne-am mișcat prea mult în aprilie pentru că am avut eu răceli multiple care mi-au stat rău în cale, mai ales pentru că am tușit mult și am avut vocea foarte afectată. De aceea nu a apărut nicio proză la plic. Dar revenim :).

Acestea fiind spuse, vă la niște highlight-uri ale lunii și sper că ați avut parte de lecturi interesante, utile, wholesome, distractive sau măcar niște escapisme trăznet. Vă las niște poze cu momente.

Xoxo