Adrian Jicu: “Refuz să cred că Bacovia se reduce la Plumb.”

În episodul 27 m-am întâlnit la Perfect Contemporan cu scriitorul Adrian Jicu. Un podcast cu şi despre literatură. Din când în când mă întâlnesc cu autori şi despicăm firul în patru pentru a vedea de ce scriem, ce e în spatele unei cărţi, despre impulsurile care ne pun în mişcare şi nu numai. Nu e nimic „ perfect” la Perfect Contemporan, dar totul e mai mult sau mai puţin contemporan.

Adrian Jicu a scris o carte grozavă și captivantă despre Bacovia, am citit-o pe nerăsuflate și sunt în continuare bucuroasă că am putut vorbi cu el despre „Iorgu”, roman-document apărut la editura Humanitas. Cu Adrian am vorbit despre ce înseamnă această carte, cum a împletit realitatea cu ficțiunea, despre elementul ludic prezent în narațiune și cum se pot apropia persoanele mai tinere de autori precum Bacovia astăzi. O astfel de carte este atât de atractivă și te ține atât de bine în narațiune, încât tind să cred că ar fi foarte apreciată și de adolescenții care acum află despre Bacovia — ne-am învârtit în jurul ideii de scris, n-au lipsit și anecdotele ocazionale și curiozitățile despre personajele atât de credibile. Vă propun să începem dialogul de azi cu o poezie de Bacovia aleasă de Adrian Jicu.

Ne puteți asculta și pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts și Youtube.

Ascultare plăcută!

Câteva lucruri pe care ni le spune Adrian Jicu azi:

Fiecare cititor despre care aflu sau care îmi transmite vreun mesaj mă bucură.

Nu fac parte din categoria celor care s-au îndrăgostit iremediabil de Bacovia. La mine relația asta cu Bacovia a venit cumva în timp, a venit destul de greu, pe căi indirecte, ocolite.

Povestea e reltiv simplă. Mă simțeam dator față de Bacovia ca băcăuan și profesor. (…) Lucrurile s-au așezat din mers.

Am ajuns să empatizez cu el. Să îl înțeleg altfel. Să simpatizez cu simpatiile lui. (…) Ce m-a atras la el e un tip de umanism din ăsta. Un soi de empatie. Bacovia e întotdeauna atent la cei din jurul lui, și în poezie, și nu numai în poezie. Bacovia e foarte sensibil, deși pare un singuratic. Eu îl văd ca pe un tip bine ancorat în ceea ce e întâmplă.

Apropierea s-a făcut greu, s-a făcut în timp, nu m-a lovit un fulger într-o bună zi și am zis: ăsta e omul meu, ecce homo. Nu. Treptat, tot citind, tot citind (…) am zis: stai un pic, e ceva interesant la tipul ăsta.

Refuz să cred că Bacovia se reduce la Plumb.

Noi nu-i facem atractivi. Nu stimulăm curiozitatea. Îi prezentăm sec. (Despre scriitorii studiați în școala românească)

E școala mai atractivă decât Tiktok-ul?

Ei sunt tineri. Trăiesc în felul lor. Problema e dacă noi reușim să-i mai înțelegem sau ne-am închis în bula noastră și spunem că noi avem dreptate absolută și ei merg pe un drum greșit. E riscantă abordarea. E mai comod să arăți cu degetul. În orice privință, eu mă uit mai întâi în oglindă.

Genul ăsta de abordare a istoriei literare, a literaturii cred că poate fi o alternativă mai atractivă, mai apropiată de gustul tinerilor de astăzi.

Nu am vrut să fie numai document. Și dacă aș fi vrut, nu ar fi putut să fie. (…) Sunt încă porțiuni nelămurite, nedescifrate în totalitate. În porțiunile astea și-a făcut loc invenția, ficțiunea. Unde sunt date reale, trebuie să ții cont.

Asta contează. Ca personajul să aibă coerență. Ca povestea să fie credibilă.

Mi-am pus problema asta: cum va fi primită, privită, citită cartea asta?

Am tot mai mult sentimentul că marea temă a poeziei bacoviene e iubirea. Nu e moartea, nu singurătatea, nu disperarea.