>–Z–

>
Este ora 2 : 08 în acest moment. În fine, când tocmai scriu aceste cuvinte. Sunt obosită, dar nu am chef să dorm. Mă gândeam, oare de ce ne petrecem timpul dormind când sunt atât de multe lucruri de făcut? Dar de asemenea, de ce stăm atât de mult în casă în loc să ieşi afară să ne bucurăm de natură. Doar aceasta înseamnă viaţă, nu este aşa? Câtă dreptate au toţi autorii care işi au tema insipraţiei : natura. Pentru că ei văd mai departe de noi şi de viziunea noastră, ce înseamnă cu adevărat viaţă. În schimb, sunte în secolul 21, şi ne petrecem timpul în casă, în faţa unui calculator [ cum eu sunt unul dintre cele mai bune exemple ], sau alte preocupări, ca şi televizorul. Nu riscăm decât să ne rănim ochii şi să ne distrugem încet sănătatea. Dar cine a zis că acest lucru contează? Unii gândesc că şi acesta este un mod de viaţă. Da, chiar este. Dar oare este acela pe care îl avem ascuns în mintea noastră? Fiecare îşi ştie propriul răspuns, pentru că nimeni nu poate citi gândurile altei persoane. Dar alţii, ca mine poate, nu vor să fie expuşi atâtor chestii noi de afară, în fiecare încăierare a umanităţii cu realitatea crudă. O viziune uşor infulenţabilă şi încă puerilă. Poate chiar o părere stupidă şi imatură asupra existenţei. Chiar şi aşa, este un mod de a privi lucrurile, greu, nu doar greu ci foarte greu, de schimbat. Sau modificat, pentru că nu toate lucrurile ar trebui să fie schimbat, uneori doar modificate. Ce legătură au acestea cu natura? Nu vorbeam despre natură, ci despre viaţă! Oare cum fiecare din noi îşi imaginează, peste câţiva ani viaţa? Schimbări? Poate că nu, poate că da. Ne gândim poate doar că : este viaţa mea, şi fac ce vreau cu ea. Cel mai adesea fără să ne gândim la consecinţe. Să ne gândim… Aşa este, aceasta este cheia, poate chiar aceasta este. Să reflectăm asupra anumitor lucruri înainte să le înfăptuim. O decizie înţeleaptă se ia doar atunci când este gândită de cel puţin 3 ori, a 4 a poate doar de verificare. Şi chiar şi a 5 a verificare, nu strică deloc. Şi totuşi, de ce nu facem asta? Pentru că suntem încă în formare, nişte copii în adevăratul sens al cuvântului ce refuză să primească responsabilitatea, ce nu doresc să înfrunte viaţa. Aşa ajung unii să o înfrunte prea devreme, fiind pierduţi din cauza neştiinţei lor, şi alţii ce se avântă mult prea târziu şi nu mai pot fi salvaţi, fără a se intregra mereu. Atunci, care este calea de mişloc?Aceasta este întrebarea pe care toţi ne-o punem.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image