veșnica inegalitate între sexe

Zilele acestea sunt furioasă. Nu sunt mereu furioasă, dar când sunt, de abia mă pot abține. Câteodată nici nu observ un lucru care va ajunge să mă înfurie într-un anumit punct, dar iată: zilele acestea mi-e foarte greu să suport tradiția asta a dominației bărbatului asupra femeii, a dominării sub care trebuie trecută întodeauna femeia, supusa, cea care trebuie să asculte de bărbat pentru că e bărbat. Știți și voi, doar ați primit aceeași educație: fetițele cu păpușile, băiețeii cu mașinuțele și roboțeii; fetițele la bucătărie cu mama să-nvețe să facă supă, băieții afară cu tata să învețe să repare mașini și biciclete. Mai târziu, fetițele să facă ceva ușor, să se mărite și să aibă grijă de bărbat, iar băieții să studieze chimie industrială și să ajute la dezovltare și la descoperiri revoluționare care vor aduce numai beneficii umanității. Știți și voi controversa: femeile sunt făcute să fie frumoase, să se aranjeze (dar nu pentru ele însele, dom’le, ci pentru altcineva, care să le admire, pe care să-l provoace -în fond, ea e de vină, femeia e aducătoarea și creatoarea de păcat, ea e ISPITA), femeile, ca femei, tre’ să învețe să tacă, oricum nu sunt prea inteligente și educația lor nu prea prevede crearea unei gândiri prea complicate (că bărbaților le plac femeile supuse, nu alea care gândesc). Iar bărbații… ei, fac ei ce-or face, s-au născut deja sub steaua norocoasă: sunt bărbați și asta le ocupă tot timpul! Nu contează că bărbatul ăsta, oarecare, e tractorist și nu știe să vorbească nici română iar femeia, ipotetic, e profesoară pe la universități (zic și eu, exemple sunt cu duiumul). Tractoristu’ e mai deștept și e clar superior femeii de pe la universități în virtutea faptului că e barbat; și știe tot neamu’ atâta lucru: că pe bărbat îl serveși primu’, nu-l contrazici, îl tratezi frumos, îi dai dreptate, și îi recunoști măreția. Pentru că el e bărbat, iar tu… ei, tu ești femeie, tu ești Eva. Stai departe și apropie-te doar când ți se zice; că altfel, pentru orice s-ar întâmpla, zău că e vina ta.

Poate că unii dintre voi vor spune: exagerezi, mămică! lumea s-a modernizat! Nu mai e nimeni așa încuiat la tărtăcuță. Oare? Nu știu, poate că da- într-un anumit sens, nu mai e ca pe vremea când femeia mergea în spatele bărbatului, trebuia să-și plece capu’ și să facă tot ce-i zice. Dar educația în stilul ăsta a rămas, și probabil sunt încă mulți care, chiar dacă n-o zic că-s bărbați educați și pasămite inteligenți. Undeva într-un colțișor al minții lor, unii dintre ei (și mă gândesc doar la cei pe care îi cunosc eu) cred că femeia (așa, în general) le e cu mult inferioară. Nu e mereu vina lor, pentru că așa au fost educați, cum și tu ai fost educată să te joci cu Barbie și să te machiezi la 14 ani pentru că prietenului tău nu-i plac fetele nemachiate. Poate că acum ți se pare ceva cunoscut. Nu spun că marea majoritate sunt așa -dar nu am ce să fac, eu am experimentat această inegalitate între sexe continuu, acest abuz voluntar sau involuntar, poate inconștient: l-am simțit și-l simt adesea pe pielea mea (și, da, de multe ori înrădăcinat profund religios).

Îmi amintesc întâmplarea asta. Eram în liceu. Era încă moda Messenger-ului pe atunci și mai intram și eu, mai chat-uiam cu prietenii (știți și voi cum era). Pe vremea aia, eu n-aveam Facebook. Îmi amintesc și acum că un oarecare individ pe care nu-l cunoșteam decât din vedere, m-a abordat pe Messenger pentru că, vedeți voi, aveam o alură așa feministă și sarcastică pe vremea aceea, încât unora le era frică să se apropie de mine în viața reală. În orice caz, băiatul îmi spune cât de drăguță sunt, toate cele, iar eu mă pregăteam să îi dau Ignore… v-amintiți butonul acela simpatic, carefree; dar până la urmă, mi-a spus c-aș fi ”și mai frumoasă” dacă m-aș machia (adică, știți, dacă m-aș dichisi pentru a face plăcere unor băieți care apreciază gestul). Ce urât din partea mea, nici nu-mi trecuse prin minte că aș putea să fac ceva doar pentru a face pe plac unui oarecare individ, darămite băiat. I-am răspuns că cine mă place, mă place și-așa; m-am abținut să-i spun că n-aș ieși la întâlnire niciodată cu un maimuțoi sexist care nu știe nici să se exprime în limba română. Ce vreți, aveam și eu 16 ani pe vremea aceea.
Dar ideea rămâne, iar eu nu acuz întreaga populație de masculi. Nu o acuz mai deloc, dac-aș sta să reflectez mai adânc, spun doar că lucrurile stau cam așa și în zilele noastre, că nu sunt absurdă, și c-ar trebui să terminăm cu educația asta de doi bani (ei, sunt furioasă, folosesc cuvinte ușoare și nepotrivite, get over it).

Femeile și bărbații sunt diferiți. Normal că sunt diferiți… Bărbații, de exemplu, nu au ciclu. Nu sângerează o dată pe lună, sau de două ori pe lună; timp de câteva zile, după caz. Nu le e foame din senin pentru câteva zile -nu se simt balonați constant, nu au nervi care răsar de niciunde doar pentru că e perioada premenstruală și toate lucrurile din organism par s-o ia razna. Bărbații -le au și ei pe ale lor, dar nu le au pe ale femeilor. Nu ei trebuie să poarte un copil în pântec 9 luni, și nu zic că asta e rău (cine știe, cu tehnologia creată de oameni, poate că vor avea și bărbații o șansă la una din caracteristicile astea complexe). Dar eu nu vorbesc aici despre homosexuali, nu vorbesc nici despre lesbiene. Nu vorbesc nici despre feministe. Asta, poate altădată. Eu vorbesc despre o relație heterosexuală: un bărbat și o femeie, amândoi heterosexuali: boala normalității. Pentru că acești oameni ”normali” cum toată lumea vrea să-i numească sunt mai plini de prejudecăți decât oricine altcineva. Nu vor, cu tot respectul necuvenit, să-nțeleagă că femeile și bărbații sunt diferiți din multe puncte de vedere, mai puțin al raportului de superioritate-inferioritate. Bărbații, în general, nu sunt mai deștepți decât femeile, în general. Nici nu le sunt superiori. Bărbații și femeile sunt oameni; iar un om poate să fie mai deștept ca un alt om (fie el bărbat sau femeie, e complet irelevant). Bineînțeles că femeile au un anumit comportament, au alte anumite emoții, au alt anumit proces de gândire, raționare, analiză, ce mai vreți voi (cum și oamenii diferă între ei fundamental, indiferent dacă-s de același sex sau nu). Iar bărbații funcționează altfel. Ăsta e acel lucru pe care mi se pare că uităm să-l înțelegem: nu ne suntem superiori unii altora, ne suntem egali, dar refuzăm s-o credem. Feministele înfocate se cred superioare bărbaților, iar bărbații de toată jena se cred superiori chiar și celor mai inteligente muieri. Asta e societatea în care noi trăim; oamenii mai cu scaun la cap realizează: femeie, bărbat, tot aia, dar mai întâi să văd ce fel de om e, ca să știu cu cine vorbesc. Normal că femeile și bărbații sunt diferiți.

Cineva îmi zicea odată, pe când eram în liceu, că dacă femeile ar vrea aceleași drepturi cu bărbații, atunci să se obișnuiască să nu li se mai deschidă ușa și să li se sărute mâna, că asta nu e egalitate. Iarăși, parcă nu vorbim aceeași limbă, doamnelor și domnilor. Era mascul, interlocutorul meu. Nu mai știu în ce direcție a luat-o conversația; dar o spun astăzi, ce treabă are una cu alta? Dacă nu vrei să-mi deschizi ușa, nu mi-o mai deschide: dacă-ți vine să mă înjuri cum îi înjuri pe prietenii tăi și să mi te adresezi cu apelative șmecherești, ca-ntre băieții, n-ai decât s-o faci. Dar eu nu sunt bărbat. Nu-ți pretind gesturi de delicatețe, nu-ți zic să fii gentilom. Nici nu mă interesează dacă nu-mi mai deschide un bărbat ușa toată viața mea: pot să-mi deschid ușa și singură. Nu vreau să vorbim ca-ntre băieți. Nu pentru că m-aș simți jignită și aș zice: gata, gata, nu mai suntem egali. Nu, dragă, ci pentru că eu nu sunt băiat, de-aia nu port discuție ca-ntre băieți. Sunt femeie, și ar trebui să ne tratăm cu respect sau dispreț reciproc, după caz, în virtutea umanității noastre, nu a sexului. Iar mulți s-ar putea să nu-nțeleagă asta; de aici și nervii.

Doamnele mai în vârstă, de pe la mine de la țară, încă mai vorbesc despre bărbații lor: ”omul meu a făcut aia și pe dincolo”. Îmi amintesc că, în urmă cu câțiva ani, vorbeam despre cum suntem și noi oameni, iar o babă m-a apostrofat: noi suntem femei, bărbații sunt oameni. Nici nu mai știu cum m-am abținut atunci să nu răbufnesc; știam că nu avea sens să creez o polemică (cu cine?).

Eu cred că această inegalitate între femei și bărbați are o rădăcină antropologică, deși a fost tematizată, dogmatizată, legalizată, moralizată și mai cum vreți voi prin religie (la noi în Europa, prin Creștinism). E greșit, și de fiecare dată când văd un bărbat arătându-și subtil disprețul pentru sexul ”frumos” și văzând urme de superioritate pe chipul lui (doar în virtutea faptului că e bărbat), îmi vine să… Nu-i frumos ce aveam să spun, așa că nu mai spun, mă cenzurez singură de dragul păstrării cititorilor.
Probabil că reacția mea a fost generată și de toată febra 50shades of sexual inegality and misogyny (exagerez voluntar), precum și de involuntara apariție a unui subiect legat de religie și Creștinism în viața mea de zi-cu-zi. Mi-am amintit, cu această ocazie, toate acele dăți în care am fost tratată fie ca obiect, fie ca fiind inferioară, proastă, stupidă, irelevantă, neimportantă doar în virtutea faptului că sunt femeie. Poate că nu sunt un om inteligent -cu siguranță nu sunt, poate nici foarte interesant. Am și eu vinile mele, nu le avem toți? Sunt un om imperfect, și nimeni nu poate îndrăzni să spună că este altceva. Dar asta n-are nici o legătură cu faptul că sunt femeie. Sunt un om ca oricare altul, trăznit de aceeași moarte ca toți, aruncat în necunoscut și nepregătit pentru viață, cu suferințele și absurditățile vieții. Femeile poate simt diferit de bărbați (și asta e bine), și poate chiar gândesc diferit (iar asta nu e rău), dar acestea nu sunt argumente suficiente pentru a spune că femeia e inferioară bărbatului. O să aruncați câte și mai câte; dar gândiți-vă bine la propria ignoranță și inconsistență înainte de a o face -dar, mai ales, la propriile prejudecăți generate de educația și influența religioasă de care, oricât de atei ați fost, n-ați scăpat (oricât de mult vă opuneți, și bine-ar fi să fie mai mulți care sesizează starea de fapt).

Sunt femeie; nu sunt feministă -poate pentru că nu-mi place modul radical în care se pune problema astăzi: să găsești probleme sexiste în orice mic gest lipsit de importanță. Îmi place să mă-nțeleg bine cu bărbații deschiși la minte, și să nu fie nevoie să mă atac la orice remarcă. Nu îmi cer scuze că sunt femeie, nu îmi plec capul nimănui doar pentru că sunt femeie. Nu accept pozițiile acelora care cred că rolul femeii e să fie supusă și locul ei e la cratiță; sub papucul bărbatului întotdeauna. Nu sunt de acord cu faptul că bărbatul trebuie să fie primul servit și femeia să stea în picioare pe lângă el până nu mai are el nevoie de nimic. Sunt femeie, nu servitoare. Dacă aleg să fac oricare dintre lucrurile astea, oricare dintre orice alte lucruri: fie că-mi place să gătesc sau mi-e drag să-i dau bărbatului de mâncare, sau copilului, sau oricui (pentru cine știe ce motive), o fac pentru că-mi doresc, nu pentru că trebuie.

Dacă vei fi părinte într-o zi, dacă nu ești deja, și-ți lași fata să se joace cu păpușile și băiatul cu mașinuțele, mai gândește-te. Metaforic sau nu. Oferă-le același lucru și aceleași perspective, nu-i lăsa să creadă că femeia și bărbatul sunt două entități inegale și că trebuie tratați altfel: pe fată o cocoloșești cu grijă și nu-i dai voie să facă nimic, pentru că e fată, iar pe băiat îl lași mai liber și-l încurajezi să fie independent. Iubește-i pe amândoi la fel, și încurajează-i la fel. Dacă fiică-ta vrea să construiască case în loc să se joace cu Barbie, arunc-o pe Barbie, iar dacă fiului îi place să fie cocoloșit, alintă-l, că nu o să devină poponar (folosesc acest cuvânt ironic, ca să nu săriți la concluzii) din cauza asta. Grijă, viitori și actuali părinți, că voi aveți în mână puterea să schimbați ceva în educația asta greșită sau să continuați tradiția și să nu se schimbe mare lucru.

Nu m-am folosit de artificii de limbaj, și nici n-am vrut să sun pompoasă. Poate că spuneți c-am exagerat cu limbajul colocvial, sau c-am exagerat, c-am fost haotică și inconsistentă, că nu m-am gândit la argumentele și contraargumentele esențiale. Pardonne moi, mais je m’en fiche! M-am săturat să văd cum niște bărbați se cred zei pentru că s-au născut bărbați. Nu mă interesează să-i jignesc, pentru că răzbunarea nu e niciodată dulce, cum se zice. Aș vrea să-i pot educa pe acești bărbați: nu în mod feminist, ci așa cum societatea și familia nu a putut să o facă. Aș vrea să le tai craca de sub picioare și să le zic: nu sunteți decât niște bieți oameni, la fel ca mine (o femeie, imaginați-vă), la fel ca oricine altcineva. Și dacă n-ați făcut nimic extraordinar în viață și vă comportați ca niște nemernici, atunci umanitatea din voi nu e la nivel prea ridicat și trebuie să mai învățați câteva lucruri despre viață. Și cu femeile merge la fel; mai ales celor care trăiesc pentru a crea plăcere bărbaților din cauza acestei prejudecăți. Învățați să fiți independente, nu nesimțite și exagerate. Pentru ca, cine știe, pe viitor bărbații și femeile să nu se mai urască în mod tacit din cauza prejudecăților. Admiteți diferențele: sunt superbe!

Îmi place să fiu femeie, îmi place să fiu cum sunt și să fiu ceea ce sunt. Urăsc să trăiesc într-o societate sexistă și abuzivă, unde femeia e adesea văzută ca un obiect (sexual sau altfel), urăsc să știu că o mare parte din vină o constituie și religia, și educația care vine prin ea (atât a societății cât și a părinților), dar nu numai. Detest faptul că sunt oameni de vârsta mea care încă cred în superioritatea bărbatului față de femeie. Urăsc să văd femei de vârsta mea care se lasă dominate pentru că se cred neputincioase. Urăsc feminismul radical care se agită și  pentru un simplu gest de politețe din partea bărbaților. Ce să zic, sunt plină de sentimente negative când vine vorba de inegalitate, poate pentru că din experiența mea și a perspectivei pe care mi-am dezvoltat-o în urma acestor ani de existență și coexistență, am văzut oameni care nu s-au întrebat niciodată cu privire la un lucru, ci doar au făcut-o. Și asta doare – doare să vezi un prostănac cum se dă în stambă doar pentru că e bărbat. Doare să vezi o pițipoancă devenit prostituată pentru că s-a lăsat dominată de o societate care așa a învățat-o (vezi ce se mai dă pe la TV, eu nu mă mai uit de ani de zile). Normal că problema fundamentală este EDUCAȚIA și ce fel de educație, dar mă voi opri aici astăzi.

Semnez, ca întotdeauna, cu multă onestitate și pasiune pentru ceea ce scriu. Că altfel e irelevant.

 

please share if you liked it
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image