Vara în care mama a avut ochii verzi, Tatiana Țîbuleac

‘Tatiana Țîbuleac’ părea să fie primul răspuns la îndemână al (foarte) multora la întrebarea, ce autori contemporani români recomandați? Plot twist, Tatiana Țîbuleac e basarabeancă, născută la Chișinău în ‘78 (acum trăiește la Paris, înțeleg). Dar există aici orice motiv posibil și imposibil de mândrie pentru că Tatiana Țîbuleac scrie extraordinar.

Am început cartea asta cu o urmă de îndoială naturală (pentru că a fost extra recomandată, ca și Trilogia sexului rătăcitor care, deși începe senzațional, nu continuă la înălțimea primelor 64 de pagini și pentru mine asta a constituit totuși o tristețe reală). Însă Vara când mama ta a avut ochii verzi e tot ce ai auzit tu că este plus încă ceva. E un roman efervescent al cărui narațiune te prinde instant în mrejele sale și admiri numaidecât ființa din spatele acestei ficțiuni grozave. E o carte care trebuie neapărat citită și care te va da pe spate. Imediat.

Mă găsesc într-un impas. Cum să continui? Ce să vă spun despre cartea asta? Găsesc că nu am foarte multe de spus pentru că m-a surprins (într-o manieră fantastică). Mi-am zis, uau, uau, uau, uite ce am descoperit, cât de bine poate să scrie, uau. Pentru că asta e prima senzație pe care o ai. O să aveți poate un moment de ezitare: uite, povestea asta pare foarte tristă și nu am chef s-o citesc. Este despre o mamă bolnavă de cancer și fiul ei nebun. Pur și simplu NU POT, înțelegi? Înțeleg, doar că… crede-mă, cartea asta este mai mult, mult mai mult decât această idee de plot pe care ai auzit-o. E tristă, n-o să te mint, și doare (doare rău), dar este fantastic scrisă, foarte vie, foarte pătrunzătoare și merită (merită mai mult decât din plin) să te zvârcolească și să te macine, dacă așa simți c-o să o facă.

În ceea ce mă privește, nu am simțit că accentul a fost pus pe boală, pe cancer, pe boala tragică despre care auzim cu toții azi în fiecare zi. Accentul e pus în altă parte. Nu mi s-a părut greu de citit din punctul ăsta de vedere. De fapt, este atât de viu scrisă încât nu am simțit niciodată că îmi este greu s-o citesc. Tatiana ȚÎbuleac dă naștere unei narațiuni care se dezvoltă aproape singură, aproape inconștient, care pune stăpânire pe cititor și-l aruncă într-un alt plan, oricare o fi ăla. Nu mai exiști, ca cititor, există doar Aleksy și mama lui în sătucul ăla pitoresc din Franța și așteptarea sfârștiului -și totodată, fericirea, urmată neapărat de o istovitoare, aproape neverosimilă, dar evident inevitabilă nefericire.

Tatiana Țîbuleac m-a convins: este o scriitoare minunată pe care o voi recomanda și altora; iar romanul acesta trebuie să treacă neapărat în capul listei tale de what-to-read-next. Este atât de grozavă că nu mai găsesc nimic de spus despre ea, poate cu altă ocazie. Sunt atât de încântată încât nici nu mă apuc să citesc imediat Grădina de sticlă, cealaltă carte care așteaptă în raftul meu cuminte (nerăbdătoare) s-o citesc. Vreau să aștept, să las timpul să se așeze, să mă mai gândesc o vreme la Vara în care mama a avut ochii verzi (un titlu extrem de inspirat, o să vezi).

Go read it now! Nu vreau să fiu impertinentă, dar fiecare moment în care nu ai descoperit-o încă pe Tatiana Țîbuleac este un moment pierdut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image