taxă pe cultură, că-n rest le-aveam pe toate

Cred că a trecut pe la urechile tuturor iubitorilor sau interesaților de cărți și citit că se vor scumpi minunățiile astea pe care adorăm noi să le răsfoim. Unii sunt tentați să spună că Ministerul Culturii nu vrea altceva decât să ajute (într-un fel sau altul, nici nu mai contează altceva). Nu aș ști ce să spun și nici nu vreau să mă aventurez pe acest teren; cel puțin nu acum. Primul lucru la care mă gândesc când aud ”taxă pe cultură” e ”cărți scumpe+bani puțini=cărți puține achiziționate”. Mă gândesc, desigur, în primul rând la mine, la buzunarul meu și la raftul meu personal de cărți (ca tot românu’ care cumpără o carte cu banii de buzunar în loc să-și schimbe teneșii rupți de primăvara trecută). Și lucrurile nu arată bine.

Nu știu să spun în procente cam câte cărți se cumpără și cam câți oameni sunt dispuși să își cheltuiască banii cu greu câștigați pe cărți (fie că nu citesc, fie că și le achiziționează –legal, desigur- în format electronic; sau doar împrumută), dar, printr-un exercițiu umil de gândire, îmi dau seama că oamenii s-ar putea să se gândească de două ori înainte să cumpere o carte dacă ea îi dă peste cap bugetul. Sau, în fine, în loc să cumpere două cărți, o să cumpere una -și de la una, poate la nici una. Nu văd bine deloc taxa aceasta pe ”cultură”. Cărțile în România nu-s neapărat ieftine nici astăzi, dar dacă mâine o carte trece printr-o tranziție care rezultă-n neapărata scumpire a respectivei cărți, atunci s-ar putea ca din ăia 10 oameni care ar fi cumpărat cartea, doar 7 să și-o mai permită și doar 5 să se îndure cu adevărat s-o cumpere (asta așa, ca să fim și noi optimiști). De ce să pui taxă pe cultură? Ți se pare (vorbesc și eu așa cu un Tu universal, că și-așa nu mi-ar răspunde nimeni, chiar dacă m-aș adresa vreunei persoane respeonsabile de situație) Ți se pare, zic, că oamenii citesc prea mult astăzi? Ți se pare c-ar cumpăra atât de multe cărți și că ar avea atâția bani încât să nu îi intereseze dacă dau ceva mai mult pe-o carte? Ei, cineva trebuie să sublinieze și ceea ce este evident: ăsta e unul dintre acele lucruri de care omul nostru se interesează, superficial sau cum o fi el, pentru că mai are și de trăit din banii ăia, și cărțile scumpe nu-i dau lui de mâncare.

Exagerez și eu puțin, de dragul de a caricaturiza, dar nu pe omul care citește și nu o să mai cumpere cărți dacă sunt prea scumpe…

Eu ador să-mi cumpăr cărți -mă pui într-un magazin plin cu haine și îmi vine să casc, urăsc să merg la cumpărături și nu mi-aș schimba țoalele cu altele niciodată (păcat că se rup); dar dacă mă pui într-o librărie, de regulă nu plec de acolo fără MĂCAR o carte. E o obsesie, ce doriți, sunt și eu un soi de bookaholic și nu pot să nu mă gândesc la suferința pe care mi-o va pricinui scumpirea cărților. O carte într-o ediție frumoasă, dichisită, nouă, alte-cele, e deja scumpă pentru buzunarul meu de student. Dacă devine și mai scumpă de atât, poate că nu o să mai am puterea nici să o privesc. Majoritatea cărților pe care le cumpăr provin din anticariate, e adevărat; dar această nouă lege știu că nu o să îmi îmbunătățească mie situația. Dar domniei voastre v-o îmbunătățește?

N-aș vrea să mă leg neapărat de această elocventă decizie a Ministerului Culturii; în fond, cine sunt eu? O altă cititoare anonimă care se plânge că n-o să aibă bani să cumpere atâtea cărți câte și-ar dori: într-un cuvânt, un nimic. Și tocmai de pe umila mea poziție văd cât de dureroasă și greșită este această decizie, și cât de puțin altruistă pare atât din punct de vedere subiectiv, cât și obiectiv. Dacă Ministerul Culturii dorește binele autorilor și cititorilor, sau măcar a unei părți (ca să nu zic ”binele românilor” că e prea vag, doar vorbim despre cultură aici), atunci mă tem că eșuează dramatic prin această acțiune. E doar opinia mea umilă, foarte umilă, de pe anonima mea postură, absolut lipsită de orice semnificație deosebită.

Nu zic că taxa pe cultură este o absuridate -ei, să nu intrăm în asemenea chestiuni. Dar în contextul țării noastre, parol! madam, m-am împiedicat de situație și nu știu cum naiba să mă ridic d-acilea. Parcă nu-mi pot crede ochilor; mă uit, citesc știrea, verific dacă n-o fi altă glumă de pe Times New Roman, clipesc confuz și-mi amintesc de bancul ăla nu prea amuzant, dar deosebit de moralizator, Asta mai lipsea, că-n rest le-aveam pe toate! 

Așa grăit-a atât cititoarea cât și studenta din mine, ca să nu mai ajungem la cetățeana sau cine-știe-ce alte cuvinte mari, pline de responsabilitate și încărcătură.

 

please share if you liked it
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image