Șopârla de Alex Petre Popescu

Dacă nu v-ați dat seama deja, îmi place să explorez mulți autori și multe genuri literare. Mă rog, câteodată e mai greu cu experimentarea asta și cu curajul aferent (am scris un pic aici despre asta când am vorbit despre dragul de Gustave). Însă, oricum, să zicem că îmi place să dau o șansă și necunoscutului. Câteodată manifestările sunt chiar agresive: luna trecută, când mi-am zis să îmi fac un cadou frumos de ziua mea (făcut în cele din urmă de I., mulțumiri publice, jos pălăria, efuziuni sentimentale, etc), am zis să îmi cumpăr și eu două-trei cărți. Știam deja că vreau câte ceva de Flaubert și La răsărit de Eden a lui Steinbeck (pe care încă nu știu când o voi citi, îmi trebuie un anumit curaj și o anumită stare, toate acestea nefiind spuse altfel decât în favoarea domnului Steinbeck). Reveind, am dat pe Goodreads de un autor român contemporan pe care l-aș cam recomanda.

Nu-i mare lucru. De obicei nici măcar nu mă încumet la asemenea aventuri. Poate că nu știți, dar eu nu judec o carte după copertă. Într-atât încât chiar are efectul opus: o copertă are scopul de a mă îndepărta de o carte nouă și, mai cu seamă, descrierea atașată. Nu aș putea spune de ce, deși se găsesc motive și explicații întotdeauna atunci când le cauți (o să scriu altădată despre asta, dacă nu uit). Însă de data aceasta s-a întâmplat ceva bizar. Am citit descrierea de pe copertă și mi-a plăcut. O carte cu o copertă chiar atractivă, Șopârla. Nu sunt genul de cititor tip consumator, semi-capitalist. Îmi place mai cu seamă literatura mai veche, mă cam feresc -feream! -de literatura contemporană și, în genere, prefer/am altceva. Dar câteodată, cum am zis, mă mai apucă. Așa că cititnd descrierea asta oarecare, mi-am zis că e chiar interesantă. Am zis să încerc (aveam și așteptări, ceea ce nu se întâmplă. Niciodată! în cazuri care îndeplinesc condițiile deja relatate, vreau să zic). Și am mai făcut încă o nebunie. Am mai comandat o carte de același autor, zice-se Alex Petre Popescu, pentru că îmi plăcea la nebunie titlul, În fiecare zi moare un celebru. Așa că sunt foarte revoluționară, foarte curajoasă, foarte rebelă, foarte, foarte, foarte… cum să spun, I like to take chances. Îmi vine să râd.

Descrierea de pe coperta cărții Șopârla (o puteți citi pe Goodreads aici ) s-a dovedit a fi cam amăgitoare, în sensul în care promite ceva ce nu oferă. Dar nu în mod negativ de data aceasta: eu mă așteptam la o angoasă fabuloasă și la un soi de existențialism prăpădit (nu am nimic de spus în apărarea mea). S-a dovedit a fi o carte misterioasă cu un personaj urâcios pe care nu l-am plăcut de fel, o carte care portretiza în mod voit sau nevoit (neimportant) o anumită latură a societății, odată cu nelipsitele sale personaje care tind să devină tipologii. Analistul financiar era un tip normal cu niște disfuncții sociologice absolut naturale, cu niște vicii pe care unii le vor considera odioase, alții de invidiat, și cu o viață destul de haotică. Crede că le știe pe toate, ca toate personajele principale de tipul ăsta, e un arogant nesimțit și fără suflet, you get my drift. Calculează totul. E un om al planului. Tipul de personaj care nu-mi place din suflet. Iar relatarea se face la persoana I… Pe scurt, adorabil.

Nu o să continui să descriu ce, cum, unde. Știți că nu-mi place să fac asta, prefer să citiți și să judecați domniile voastre cât îi în lună și-n stele. Dar mie mi-a plăcut cartea asta, Șopârla. I. îmi spunea că este bine scrisă, dar problema e că este foarte predictibilă -știa ce se va întâmpla înainte să dea pagina, ceea ce poate fi moartea pasiunii pentru unii. În cazul meu nu-i, pe motiv că a mea capacitate deductivă este sub limita normalului; mă concentrez mai mult pe stil, conținut, personaje, conexiuni, posibilități imaginare, frustrarea provocată de absența unor ‘chestii și trestii’. Poate că și din cauza asta mie misterul mi-a și plăcut, dar nu era nici esențial. Mi-a plăcut cum a fost scrisă și mi-a plăcut îndeosebi cât de natural era personajul principal, pe care musai l-am displăcut, pe alocuri nu l-am înțeles, iar în final am decretat că este un personaj bine conturat și fidel. Fidel sieși, vreau să zic. Așa că, la final de program, mi-au plăcut și coperta, și titlul, și mai ales autorul. Descrierea de pe copertă încă îmi place și mă intrigă, dar îmi induce o stare imaginativă care nu se potrivește de fel cu conținutul cărții, așa cum l-am perceput eu. E altceva la mijloc.

De aceea, i-am dat o șansă și celei de-a doua cărți, În fiecare zi moare un celebruCronologic vorbind, asta ar fi înaintea Șopârlei. Nu mi-a plăcut la fel de mult ca cealaltă, însă subiectul m-a interesat. Se vede diferența de… forță în cuvinte și exprimare. Cumva, comparându-le, aș zice că în Șopârla totul este natural (chiar și dialogul care pe alocuri mi se pare ușor forțat, în sensul de ‘muncit’ sau pur și simplu nu la fel de  lesne curgător ca restu’ conținutului). În fiecare zi moare un celebru pare mai muncită. Sau nemuncită, după caz. Ideea este că naturalețea nu este la fel de omniprezentă -or something. În schimb aș zice că descrierea de copertă, în cazul acestei cărți, e minunat de potrivită. În special ultima propoziție. Mai ales că este fix pe gustul meu. Guilty as charged.

Aș zice ceva… pentru că vorbim despre literatura română -contemporană sau altfel. Am observat că sunt mulți cititori români care au anumite, adică chiar ANUMITE așteptări de la literatura română. De exemplu, eu. Îmi plac cărțile românești cu angoase și neliniști și toată polologhia aia sentimentalo-culturală și blablabla (realizez că te plictisesc). Sunt alți români care vor neapărat să citească despre situația actuală din România sau maniera în care autorul vede societatea românească actuală sau cât de multă esență românească este în lucrarea respectivă sau despre cum personajele portretizează actualitatea unei societăți românești în derivă. You get my drift. Nu, nu, nu, nu o să fiu de acord cu tine, oricine-ai fi, dacă o să zici că Alex Petre Popescu a venit să vorbească despre starea societății românești actuale și că personajele sale portretizează blablabla. Mă plictisesc numai când scriu asta. Nu știu ce așteptări ai, dar domnu’ Popescu scrie ficțiune, din punctul meu de vedere, și se folosește ca mulți autori realiști de ceea ce-l înconjoară. Nu este un profet care a venit să livreze niște adevăruri absolute despre societatea românească și despre tipologii de oameni care mișună pe străzile Bucureștiului sau wherever.  Nu, dom’le. Omul e profesionist. Scrie ficțiune, scrie binișor, captează atenția, și evoluează (diferențele dintre În fiecare zi moare un celebru și Șopârla există, și în bine). Așa că nu i-aș pune în cârcă o revoluție din aia rigidă. Ăsta-i cusurul unora, refuză să creadă că și litearatura română poa’ să fie doar ficțiune, și nu revoluție. I mean, really.

Recomand să încercați Șopârla. You’re in for a treat.

O găsiți și în format PDF aici. Doleanța scriitorului. Personal aș cumpăra-o. Adică, ați văzut coperta? Nu am nimic de spus în apărarea mea.

 

please share if you liked it
0

Studentă la Facultatea de Filosofie. Sunt convinsă că de multe ori mari părți din filosofia lui Nietzsche nu se înțeleg. Dar pe blog vorbesc despre orice. Câteodată îl prefer pe Dostoievski, chiar dacă și Kafka mă fascinează (totuși, mă sperie absurdul lui, cred că prefer anxietatea absurdului lui Beckett). La final de program, Jose Saramago rămâne autorul favorit -din ultimii 2-3 ani, aș zice. Și totuși…
Îmi place poezia japoneză, scriu versuri alandala, mă fascinează limbile străine. Îmi plac câinii, vinul, plimbările, toamna, anime, manga. Evident, cărțile, scrisul, și tot ce reprezintă Creativitate și Fascinație. Una dintre cărțile mele preferate este Satyriconul lui Petroniu. Manga ‘Kyou kara ore wa’, iar anime 5cm per seconds (pentru că imaginația și creativitatea lui Makoto Shinkai lovește fix unde trebuie).
Sunt mamă. Adesea nu dorm și nu am timp de nimic.
Iar aici scriu despre tot ce mă reprezintă și ce nu. Imaginar sau nu. Ficțiune sau nu. Viața e trecătoare, dar cum ar zice Kobayashi Issa, „și totuși, și totuși”

Posted in: recenzii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image