>(puțin "comportament")

>Există atâția oameni peste tot încât (la un anumit nivel) îți pare că există tot atâtea moduri de comportare, însă acest lucru nu este realmente adevărat întrucât afirmația Atâția oameni, atâtea comportamente  nu este tocmai adevărată. Oamenii ar putea fi considerați, din cine știe ce motive, unici (să zicem că fiecare are trupul lui și multe alte particularități asemenea, ca și sufletul ), dar când vine vorba de comportament, oamenii sunt cât se poate de asemănători (până și în ceea ce privește trupul există asemănare, desigur, dar este exclusă identitatea.

Există anumite tipuri comportmentale, iar oamenii adoptă, învață sau inventează (după caz), dar nu există un singur om în acest complex al existenței pe care noi ne-am decis să-l numim viață care să fie “posesorul” unui anumit timp de comportament (și) care să nu mai fie “sub posesia” unui alt anumit (a se citi oarecare) individ (cel puțin și mai degrabă improbabil unul; singularul nu reușește să se aplice în cazul de față decât ipotetic, cel mult posibil și realmente improbabil din pricina faptului că această suprafață pe care ne “exercităm” viața și pe care ne-am decis să o numim Pământ,  “înglobează” o masă prea mare de trupuri (sau suflete) “purtătoare de comportamente”.

Diferența singură o fac particularitățile. Oamenii adoptă anumite comportamente între-un anumit fel și le combină într-un mod singular, propriu și în raport cu experiența de viață, mediul (sau mediile), modul în care interacționează (sau nu) cu alți oameni, etc. Ceea ce îi face pe oameni asemănători sunt  anumite valori standard (le numesc astfel din lipsa unui limbaj mai adecvat), iar ceea ce îi diferențiază este tocmai particularizarea (poate chiar ceea ce ne face umani, pe lângă puterea incredibilă de adaptabilitate și obișnuința -în gesturi, de pildă și care ne face atât de asemănători cu maimuțele din cauza faptului că suntem perfect capabili de a imita foarte bine, chiar dacă uneori vorbim doar de imitarea propriilor gesturi -și pentru a nu crea confuzii și reacții agresive în ceea ce privește motivele pentru care noi suntem umani și nu altfel, simt nevoia să precizez faptul că textul nu se referă în nici un caz la acest lucru și că nu am format o teză perfect valabilă după care să mă ghidez ca după un principiu de nezdruncinat, ci pur și simplu o idee de limbaj, pentru că se potrivește cu contextul și are continuitate).

Eu merg doar atât de departe cât să spun că ceea ce îi face pe oameni atât  de interesanți este puterea incontrolabilă și inconștientă -din acest punct de vedere- de a particulariza ( îi face și frumoși și urâți, și nu folosesc termenul de fascinant pentru a nu părea un maniac observator de comportamente umane care își petrece serile cu ochii setați pe priviri străine, înregistrând cu camerele video oculare și notând în carnețelul mental cu un număr de pagini nelimitat reacții și purtări și standarde de conduită care sunt sau nu și dacă, atunci cum- bineînțeles, departe de mine de a face o aluzie de acest gen la propria mea persoană deoarece, purtătoare a unui egoism deosebit de particular (personalizat) și particularizant  n-am chiar atât de multă vreme pentru toți ceilalți ca să dezvolt o atât de puternică pasiune pentru… observarea deprinderilor semenilor).

Mi-am amintit involuntar de subiect … Și niciodată nu rămâne ca perfect stabilit sau îndeajuns de discutat. Este doar o simplă idee, cât se poate de reală din perspectivă reală… Sau, cine știe, având în vedere că nu prea știm ce este real și nici limbajul nu ne ajută neapărat și dacă revenim -dacă am plecat vreodată- la întrebarea “ce există?” s-ar putea să nu mai plecăm niciodată acasă /noroc că suntem deja acolo sau, în fine, ce-am dori oare să spunem prin acel (sau acest) acasă… E propriu zis un loc, sau nu? Și dacă nu este, atunci cum am putea folosi termenul și cum există cu adevărat?

Putere incredibilă de a devia de la un nimic, la un altul (atunci când vrei să transformi un defect într-un lucru pozitiv, îl numești “putere”)… Ne oprim aici; să ne bucurăm că suntem oameni pentru că ne putem iubi cu mai multă intensitate -sau urî, dar e un lucru mai greu de dobândit în stare pură și dacă nu este în stare pură, nu e deloc frumos, ci doar chinuitor și stupid, pe când sentimentul de iubire s-ar putea să fie de multe ori mai interesant în stare impură /oricum ar fi, e bine să îl ai și dacă îl ai, îl “exploatezi” (s-ar putea ca și asta să țină de un anumit tip comportamental).

Ce fascinant este să te joci cu și în cuvinte(le).

please share if you liked it
0
Posted in: arhivă, vechi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image