Da. Dacă vrei, poți. Și ce dacă ești fată? Corpul tău. Alegerea ta.

Tunsul la 0 e un subiect despre care am mai scris aici, dar revin azi la tema asta a) pentru că am șters celelalte postări și b) pentru că am simțit să vă scriu puțin despre experiența mea cu tunsul ăsta.

Am copilărit la țară și am fost mereu un copil destul de awkward (lucru care probabil nu s-a schimbat atât de tare). Mai ales din punct de vedere social, mi-a fost destul de greu adesea să mă integrez. Cred că nu sunt singura care s-a simțit în vreun fel sau altul alienat/ă la un moment dat în viață, mai ales când nu reușim să găsim o punte între interesele noastre și spațiul social în care ne mișcăm. Se întâmplă. Nu despre asta vreau să vorbesc acum, ci despre faptul că deși îmi doream să îmi asum mai multă libertate în ceea ce privește propriul meu corp -păr, haine, comportament, you name it, totuși mi-a fost foarte greu să ies din anumite tipare sociale. Îmi doream foarte tare să mă tund la 0 (în acel moment al vieții mele, “ca să văd cum e”). Dar mi-a fost întotdeauna teamă s-o fac pentru că știam că voi fi criticată, vor râde de mine, părinții mei se vor supăra, și eram deja sătulă de un soi de stigmatizare. Ce e amuzant e că pe de altă parte îmi doream și să am părul lung, dat fiind că fusesem tunsă foarte scurt în școala primară și fetele mă puneau întotdeauna să joc roluri de băieți. Care mie-mi plăceau, dar tot mă răneau foarte tare râsele și șicanele lor (arată ca un băiat, ia uite cum s-a tuns iar etc). Am fost mereu sensibilă și ușor de rănit, dacă nu era evident. Și o admir pe Ramona aceea foarte tânără care, în ciuda faptului că dorea să se integreze, s-a menținut pe poziții și a făcut ce a simțit că e bine pentru ea. Nu suntem toți într-un fel sau altul ușor de rănit? Nu avem toți multiple identități? În orice caz, nu aș fi avut curajul să mă tund la zero dacă rămâneam în Teleorman pentru totdeauna. Probabil.

A trebuit să ajung în București, când am început facultatea, ca să pot prinde curajul de care aveam nevoie pentru a mă tunde la 0. Am mers la un salon și i-am zis băiatului că vreau 0, de tot. Cred că zece minute am vorbit despre asta și a tot încercat să mă convingă să n-o fac pentru că o să regret. M-a întrebat, aproape cu insistență, ce-o să creadă iubitul tău? Te lasă???? Uite că nu m-am gândit niciodată să-l întreb pe Ionuț dacă mă lasă să mă tund cum vor mușchii mei. Și mușchii mei își doreau mult o tunsoare la zero, așa că asta s-a întâmplat. A fost ca o gură de aer proaspăt. Mi-am arătat mie, în primul rând, că pot face asta. Dar mai mult decât un manifest pentru libertate și curaj, a fost ceva ce mi-a plăcut pur și simplu. E o senzație tare mișto să-ți bagi capul sub chiuvetă și să te speli pe scalp la prima oră. Îmi place și să am părul mai lung, dar senzația pe care o ai când ești tuns la 0 nu se compară cu nimic altceva. Motiv pentru care m-am mai tuns la 0 și cu alte ocazii. Știi cum se zice că trebuie să plantezi un copac, să faci o casă, apoi un copil? Scratch that. Trebuie să plantezi copacul și după să te tunzi la 0.

A fost greu? A fost ușor? Când am făcut-o prima oară eram studentă (la Facultatea de Filosofie). Și foarte mulți oameni mi-au spus că am făcut-o ca să fiu cool. Și interesantă. Și ca să atrag atenție. Multă atenție. Vă amintiți cum spuneam că am fost foarte awkward? Am avut parte de o grămadă de atenție din cauza lucrurilor diferite care-mi plăceau, nu duceam lipsă. Sigur, atenție negativă, dar nu-i tot atenție? Cool? Sigur că am vrut întotdeauna să fiu o persoană cool și mai puțin awkward, din păcate nici în zi de azi nu mi-a ieșit și mă îndoiesc că aș fi vreodată capabilă de o eroare logică atât de profundă (încât să cred că cineva mi-ar spune că sunt cool pentru că m-am tuns la 0). Mai degrabă mă așteptam să mă tragă cineva de mânecă și să-mi spună, dar cred că știi că-ți stă ridicol! Ceea ce, desigur, s-a întâmplat. Pentru că oamenii nu-și pot vedea de treaba lor, n-ai ce să le faci. Poate niște lucruri s-au mai schimbat de când m-am tuns eu prima oară la 0. Cel puțin oamenii din viața mea s-au obișnuit. Au fost șocați prima oară, părinții în special, a doua oară m-au întrebat, IAR? A treia oară deja au dat din umeri indiferenți, iar acum când îi spun mamei că aș vrea să-mi las părul să crească (după ce în anul pandemic 2020 m-am tuns la 0 de două ori), doar mă privește sceptică și eventual mormăie, aha, sigur, dacă zici tu.

Eram tunsă la 0 la un curs de, cred, Filosofie socială și politică când profesorul a dat un exemplu drăguț despre normele cu privire la părul lung pentru femei și scurt pentru bărbați. Întâmplarea făcea că în spatele meu era un coleg cu niște plete de invidiat. Un păr lung, brunet absolut superb. Iar eu, în față, complet cheală și fără batic pe cap. Mi-a răsunat atunci în minte, Nu contează cât de lung ai părul. Pentru că nu contează. Dar vei fi judecată pentru asta? Sigur că da. Societatea va găsi întotdeauna ceva de judecat la tine. Și din păcate acest lucru nu se va schimba prea curând. E mai ușor să te tunzi cum vrei într-un oraș mai mare unde nu te cunoaște nimeni. E mai ușor să fii liber din punct de vedere vestimentar și tot așa când trăiești într-o societate mai largă; în comunitățile restrânse toate deciziile pe care le ei se reflectă puternic asupra ta. Don’t I know that?

Nu aș zice că e ușor pentru o fată să se radă în cap dacă trăiește într-o comunitate restrânsă cu o mentalitate greaoie și înapoiată. Că nu-i ușor, mai ales dacă își dorește integrare socială cât mai lină. Însă dacă poate s-o facă? Dacă-și dorește să se tundă la zero? Sigur că poate. Sigur că nu e nimic, dar chiar nimic în neregulă cu asta. Absolut nimic. Am primit tot felul de mesaje și comentarii cu tentă sexuală la postările anterioare despre tunsul meu la 0. Pozitive cu privire la tunsul la 0, complet deplasate pe alte planuri. Dar, în același sens, am fost hăituită pe Yahoo Messenger în adolescență de băieți care-mi spuneau că aș fi muuuuult mai frumoasă dacă m-aș machia și aș purta haine mai atrăgătoare. Indiferent de alegerea ta, cineva se va trezi să comenteze. Așa se întâmplă, mai ales când alegi să te expui cum o fac eu acum când povestesc ceva atât de personal despre tunsul la 0. Dar libertatea pe care mi-a oferit-o mie acest act a meritat orice sacrificiu. Nici măcar nu m-am ostenit să le explic oamenilor că nu m-am tuns ca să fiu cool sau ca să atrag atenția -în definitiv, e dreptul lor să creadă asta. Am fost întrebată atunci, cum de ai avut curajul? Și cred că nu credeam atunci că e vorba despre curaj. Acum cred că a fost, dar nu aș vrea să fie vorba de curaj. Cum n-am vrut nici atunci. Aș vrea să fie vorba despre faptul că vrei să te tunzi la 0 cum vrei să te tunzi bob sau pixie. Și dacă vrei s-o faci, s-o faci fără să fii întrebat/ă constant: de ce? Ești bolnavă? De ce faci asta, iubita? (Întrebare pe care am primit-o la ultimul meu tuns la 0 pe Facebook Messenger, unii oameni chiar n-au ce face cu timpul lor). Dar ca să evităm astfel de discuții pe viitor, răspunsul e simplu: pentru că vreau. Și, din fericire, pentru că pot.

Vrei să te tunzi la 0 și ești fată? Ți-e teamă că vei fi judecată? Sincer, cred că vei fi judecată dintr-o parte sau alta indiferent ce ai face. Dacă te îmbraci cu o fustă prea scurtă. Dacă te îmbraci cu o fustă prea lungă. Dacă porți blugi. Dacă nu porți blugi. Dacă te machiezi. Dacă nu te machiezi. Dacă citești. Dacă nu citești. Dacă spui te rog, dacă nu spui te rog. Dacă respiri, dacă nu respiri. Mereu e ceva acolo care să-i facă pe ceilalți să spună ceva. Nu. Se. Pot. Abține. Și azi dacă merg la salon să mă tund la 0 sau foarte scurt (pixie scurt, una din tunsorile mele preferate), sunt întrebată într-o formă sau alta: dar bărbatul tău ce crede? Te lasă? Fetelor, băieților, cum să nu mă lase, dar ce, e părul lui? Când o să vină ziua aceea când nici eu n-o să-l mai las să-și radă barba, de exemplu, atunci o să aibă și el dreptul să-mi zică mie cum ar vrea să mă tund. La 28 de ani ai mei singurul sfat pe care-l pot da unei fete care vrea să se tundă la 0 este s-o facă. Și cu asta închei. YOLO.

2 Comments

  1. Am citit articooul oe nerăsuflate, cât te invidiez pentru curaj și că ai făcut și licența în filosofie, dar creierul meu spune într-una: „vaiiii ce felină ai !”

    Claudia Nițu

Dă-i un răspuns lui Ramona Boldizsar Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *