mama care și-a tuns copilul la 0

Ascultam azi la digifm pe domnul Radu Paraschivescu vorbind despre faptul că un copil nu este doar al mamei. Să ne punem în context. E vorba despre o știre despre o femeie din Italia care și-a tuns fata la zero pentru că întârzia la școală. După ce pleca mamă-sa la școală, se culca la loc și uneori nu se mai ducea deloc la cursuri. Nimic revoltător în comportamentul copilului, se întâmplă și la case mai mari. Când aud vorbindu-se despre asta la radio, primul meu gând e: eh, uite că se mai întâmplă din astea și în alte țări, nu doar la noi. Aflu în secunda următoare că este vorba despre o româncă din Italia. Șah mat. Dar nu asta e important acum.

Ce e important este ce spunea Radu Paraschivescu despre faptul că copilul nu ne aparține. Sigur, ca părinți este cumva datoria noastră să „pedepsim” acolo unde este necesară o pedeapsă. Dar nu-mi place cuvântul pedeapsă, așa că voi vorbi mai degrabă despre limite: trebuie să impui niște limite. Trebuie să înveți copilul și puțin disciplină, să vorbești cu el, să încerci cel puțin să îl facă să înțeleagă că a greșit că nu s-a dus la școală doar pentru că a vrut să mai doarmă dimineața. De exemplu. Vorbim aici despre un copil în formare care trebuie educat, dar cu blândețe, comunicare, cu rațiune. E datoria noastră să încercăm să îi educăm cât se poate de bine. Dar copiii nu ne „aparțin”. Vorba aia românească eu te-am făcut, eu te omor este o eroare. Nu, nu ai nici un drept să te comporți ca un inchizitor cu copilul tău. Copilul nu este un obiect, ceva în posesia căruia intri și poți să te folosești de el cum îți arde. Copilul nu este „eretic” și nu trebuie pedepsit dintr-un unghi radical, fanatic. Nu. Deja când intră în lume, este o persoană, sau devine o persoană. Aparține și lumii în care trăiește, dacă vrei. Dar nu în sensul acela în care ar putea fi folosit. Ci pur și simplu nu este al tău să te folosești de el cum vrei, să-l bați sau să îl tunzi la zero pentru că a întârziat la școală.


Sigur, nu suntem absurzi, trebuie să-l facem să înțeleagă că ceea ce a făcut nu este tocmai bine. Și nu sunt de acord nici cu cazul acelui american (cred că american) care și-a făcut fata să meargă la școală pe jos și el mergea în spatele ei cu mașina doar pentru a o face să înțeleagă că nu e bine să fie un bully, dat fiind că ea ”terorizase” mai mulți copii la școală (îți sună în urechi clopotul și cuvântul Shame! Shame! Shame! probabil dacă te-ai uitat la GoT). Dar e o metodă pe care părintele respectiv a ales-o și pe care el a considerat-o corectă având în vedere gravitatea reală a comportamentului copilului; dacă a funcționat, greu de spus. Dar cazul româncei din Italia care și-a tuns fata la zero mi se pare odios. Cum poate să creadă că o asemenea metodă o va ajuta în orice fel pe fiica sa mai târziu? Cum poate să creadă că dacă ea se comportă astfel cu propriul copil, acel copil va mai avea orice urmă de respect mai târziu pentru ea? Și, mai mult decât atât, de ce nu e capabilă să vorbească cu propriul copil și să îl facă să înțeleagă de ce trebuie să meargă și la școală. De ce nu poate găsi altă soluție decât aceea absolut odioasă de a o tunde pe fată la zero împotriva dorinței ei?

De ce? Pentru că așa sunt unii părinți, poate. Niște oameni care poate au trecut prin niște experiențe similare și cred că sunt dumnezeii copiilor lor. Nu. Nu ești un Dumnezeu. Ești părinte. Iubește copilul ăla și comportă-te cum trebuie cu el, oferă-i sprijinul tău. Parcă sunt scoasă din Biblie. Nu asta vreau să spun. Ce vreau să spun este că, da, e adevărat, copiii au forța asta fabuloasă de a te iubi chiar dacă-i lovești sau rănești psihic. Când sunt copii. Dar mai târziu, nu ai nici o garanție. Tu ce relație vrei să ai cu copilul tău când mai crește? Vrei să se uite la tine cu milă și regret, sau vrei să ai o conversație reală cu el? O conversație în care vorbiți și vă ascultați. Nu un monolog din partea-ți ce se va schimba poate în monolog din partea copilului peste câteva decenii.

În dimineața asta a trebuit să fac puțină ordine în casă. Nu știu câți dintre cititiorii mei au copii, dar cu un toddler în casă, e mereu dezastru. Nu mă plâng. Fac și eu dezordine fără ajutor suplimentar. Dar în tot timpul cât am trebăluit, am vorbit cu copilul meu și am rugat-o ba să mă ajute cu aia, ba cu cealaltă. Diverse a vrut să facă, altele nu (de exemplu, nu a adunat franjurii de hârtie aruncați prin toată camera tot de ea, ci a început să rupă franjurii în bucăți și mai mici). Nu-i nimic. Mi s-a părut distractiv. Și mi s-a părut absolut minunat că pot să îi spun „te rog” și ”mulțumesc.” Sigur, nimeni nu-i părinte perfect. Toți mai reacționăm și cum nu trebuie, mai avem nervi, mai suntem triști. E greu să ai grijă de tine, darămite să îi acorzi atenție 100% și dedicație 1000% unei alte ființe umane, fie ea și adorabilă. We all have our faults. Dar în nici un univers posibil nu e justficabilă pedeapsa asta. Să îți tunzi copilul la zero pentru că nu a fost disciplinat. Unde te crezi? În armată? Ce drept ai? N-ai avut nici un drept să traumatizezi copilul. Că asta ai făcut. Nu ai ajutat o persoană să devină mai bună. Ai traumatizat un copil care poate acum e conștient că nu a făcut bine că a lipsit de la școală. Poate. Nu e garantat. Dar atenția lui e îndreptată în altă direcție, și anume la trauma prin care a trecut. De ce vorbesc despre tunsul la 0 ca traumă când există traume mai mari (ca de exemplu bătaia)? Păi vorbesc despre tunsul la 0 tocmai pentru a atenționa că și o astfel de chestiune poate constitui o traumă pentru un copil, chiar dacă nu ai considera-o așa gravă.

E greu, e greu tare să acorzi atenția necesară altcuiva. Suntem prinși în tehnologie și noi poate că suntem o generație cam egoistă. Și nu e neapărat rău. E greu să fii cu adevărat atent la tine însuți, darămite la „aproapele” tău. E complicat, e dificil. Dar trebuie să faci un minim de efort în orice relație. Ai în mâinile tale viitorul unei mici persoane care va tot greși, așa-i viața. Cum să îți permiți să crezi că ai puterile unui zeu, și ăla malefic, și să pedepsești aproape cu ranchiună? Nu așa se face educația, nu asta e soluția. Ce o să creadă copilul ăsta peste 10, 20 de ani? Ce o să-i spui când va veni la tine și te va întreba: de ce naiba m-ai tuns la zero atunci, nu puteai să mă faci să înțeleg ALTFEL că tre’ să merg la școală? chiar a trebuit să mă traumatizezi? Stai liniștită că dacă așa te comporți cu propriul copil, șansele sunt ca el sau ea să nu te întrebe nimic, nimic personal, nimic meaningful niciodată. O să fii în viața copilului devenit adult doar așa, o persoană efemeră, fără prea mare importanță. La un moment dat se va desprinde de tine și răutatea ta pe care poate o numești dreptate.

Nu. Nu ești un zeu care are dreptul să manipuleze copilul cum vrea. Ai o datorie față de copil. Sunteți două persoane diferite, iar tu trebuie să faci ce poți pentru a-l ajuta să se întregească ca persoană, nu să-i diminuezi șansele de a funcționa perfect mai târziu. Nu ești un zeu. Nu ești un absolut. Ar trebui să realizezi că într-o zi vei fi la ”mila” educației pe care chiar tu i-ai oferit-o copilului tău. Te-ai gândit vreodată la asta? Pentru că dacă ai făcut-o, niciodată nu ai reacționa cu asemenea bestialitate în fața greșelilor copilului tău. Să nu mai zic că uneori aceste greșeli au și alte cauze, nu doar pura dorință a unui copil de a dormi dimineața.

Eu vreau ca peste douăzeci de ani să pot vorbi cu copilul meu despre orice vrea, orice se poate. Nu vreau să existe o barieră între noi. Nu vreau să cresc un robot disfuncțional. Vreau să ajut un copil să devină o persoană cu încredere în sine și care să se iubească și aprecieze corespunzător. Vreau să cresc un om cu care să vorbesc mai târziu. Vreau sa ajut un copil mic și fericit să devină un om mare și fericit. Nu vreau să fiu un zeu nemilos. Vreau să fiu tot un om care va relaționa la nivel normal cu cel mai drag om. Oare o fi atât de greu?

please share if you liked it
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image