lipsa îndreptățirii în acuzarea prostiei celuilalt: o capcană

Stând astăzi pe internet puțin, după ce-am văzut un filmuleț despre cum să-nvățăm orice limbă străină în 6 luni  (și, înainte să întrebați, nu, nu sunt de acord), am dat peste un meme din ăsta transmis printr-un text aruncat pe-o imagine care are cumva scopul de-a te lovi direct în punctele esențiale ale existenței. Acest meme, cum îmi place mie să-l numesc (și prin meme înțeleg aici: comportament/idee/valoare transmisă de la o persoană la alta prin imitare) spunea ceva de genu’ ăsta: dac-aș fi înconjurat de bani cum sunt înconjurat de proști, aș fi un om bogat. Poa’ că ați mai văzut și voi asemenea mesaje transcrise diferit, nu mai contează cum, mesajul e același: eu sunt deștept, oamenii din jurul meu sunt proști/idioți, deci eu sunt un neînțeles deosebit de inteligent care, you know, e înconjurat de proști. Nu-nțeleg de unde a plecat ideea asta -bine, să zicem că înțeleg, dar e ciudat să vezi asta, tu -un om foarte egoist, se înțelege, cu o înțelegere și percepție asupra ”sinelui” tău foooarte bună/bune, și care, în definitiv, ești un om deștept și… nu prost- zic, e ciudat să vezi un meme din ăsta la oameni pe care chiar tu-i consideri inferiori ție. Și aici se creează un cerc vicios pe care eu îl cam detest. Prin acest om despre care vorbesc mai sus nu vreau să mă refer la mine, și la nimeni în particular, ca să nu ne înțelegem greșit, ci să conturez, așa superficial, o stare lucruri.

Mă gândesc că suntem cu toții „îndreptățiți” (ca să zic așa) să ne considerăm într-un anumit fel, cum avem și noi „dreptul” nostru de a crede despre alte persoane că-s așa și așa și așa (chiar dacă avem sau nu dovezi și argumente pentru a ne susține poziția, până la urmă, ce contează, e doar Facebook!) Și, că tot sunt printre rândurile astea acum, citeam asta azi în legătură cu natura nocivă a facebook-ului (și a ceea ce poate să facă din noi internetul și tehnologia folosite prost); mesajul e foarte clar, încă din titlu: să mai lași Facebook-ul în pace și să înveți să faci ceva în viața asta; cum zice și autorul blogului: orice! (că-i mai bun decât toate)

Îmi amintesc că, în acest sens, mergeam la un curs în anul II (la facultate, bineînțeles) care-mi plăcea foarte mult, și de unde am învățat, printre multe altele, că cea mai mare ‘prostie’ pe care putem s-o facem e să stăm ‘degeaba’ pentru prea mult timp. Până la urmă, nu contează prea tare ce faci cu viața ta (că te faci mecanic, fizician, alpinist, bucătar, hoț sau cosmectician), dar important este să faci ceva, nu să stai degeaba și googălind, în cazu’ ăsta, pierzând timpul de colo-colo, postând poze și meme-uri irelevante și uitându-te la ecran 10-15 ore pe zi în chip extrem de neproductiv și irelevant (bineînțeles că asta se aplică nu doar în ceea ce privește tehnologia, dar folosesc acest ‘exemplu aplicat’ tocmai pentru că este cel mai la-ndemână și pentru că, mă gândesc, va fi cel mai ușor de-nțeles pentru toată lumea). În acest sens, poate și că a fi „leneș” e o ocupație, în măsura în care este asumată și îți dorești cu adevărat să devii leneș (și mâncău, dacă-ar fi să-l credem pe cuvânt pe eroul din Însemnări din subterană al lui Dostoievski, care-și dorește măcar să fi fost leneș și mâncău în mod asumat, să facă asta cu viața lui, și atunci ar fi împlinit și nu ar mai ‘pierde timpul’)
Ce legătură are asta cu meme-ul despre care vorbeam mai devreme? Aș zice că are, anume că în loc să ne pierdem vremea cu ‘share-uitul’ acestor meme-uri care ne sunt dragi (și din care, în definitiv, nu-nvățăm nimic), am putea măcar să ne strofocăm să analizăm relațiile dintre noi, nu să aruncăm cu pietre, să ne jecmănim și să judecăm infailibil: toți din juru’ meu sunt proști, eu singur sunt capabil să văd asta. Surpriza surprizelor: tu și restu’ de 10.000 de prieteni din lista ta de Facebook ȘTIU cu certitudine același adevăr: doar eu sunt deștept, restu’s proști (acum că ți-am captat atenția, poate observi controversa: dacă și eu cred că sunt deșteaptă și îi consider pe toți ceilalți proști -în toți ceilalți intri și tu- și tu consideri același lucru, că tu ești deștept și toți ceilalți proști -unde intru și eu, atunci, Houston, we have a problem! cine naiba are dreptate?)

Nu vreau să mă ascund după un deget și să spun că eu nu am făcut niciodată o asemenea afirmație (hai să fim sinceri cu noi înșine, probabil îs puțini oameni în lumea aceasta, dacă sunt, care nu s-au gândit măcar ca fiind superiori altora în anumite situații). Poate tocmai pentru că sunt conștientă de această ‘stare de fapt’ și pentru că înțeleg această poziție foarte bine, poate tocmai de aceea fac acest post și încerc să transmit un mesaj (contrar a ceea ce s-ar putea crede, postarea mea are un scop! știu că sunteți surprinși!) E adevărat că mulți oameni sunt mai puțini pregătiți decât alți oameni (nu doar din pricina capacității lor intelectuale, dar și a educației, atitudinii și dorinței lor de a învăța ceva), dar înseamnă că ești tu (oricare tu) îndreptățit să susții cu tărie și certitudine, chiar aroganță, asemenea bazaconii? Ce să zic? Nu prea, mai ales când și tu (oricare tu) s-ar putea să nu fii la fel de strălucitor ca soarele precum te crezi. Nu zic că n-ar trebui să judecăm (deși n-ar trebui) pentru că sunt și eu un om păcătos (fără conotații religioase) și știu cât de ușor ne este să vorbim despre ceilalți și să-i catalogăm (deși a face acest lucru fără dovezi e realmente penibil). Pe de altă parte, dacă am fi puțin mai atenți la comportamentul nostru, la ceea ce facem în fiecare zi, dacă ne-am analiza cu sinceritate (nu, nu m-aștept s-o facă toată lumea, șocul este/ar fi prea mare), atunci ne-am da seama că răspândind un meme de tipul ăsta nu facem altceva decât să fim și noi prinși în ‘prostia’ lumii.

Ei, desigur, asta nu-nseamnă că n-o să mai zicem și noi din când în când ‘ce prost e Gigel’, ‘ce idioțenie a mai făcut Maricica’, ‘Gheorghiță e prost făcut grămadă’, etc (nu avem cum să nu spunem, dac-ar fi să fim sinceri cu noi înșine și nu numai); dar de aici până la a asuma (conștient sau nu) o atitudine de dispreț față de cei din jurul nostru, e cale lungă! Avem dreptul, ca toți alții, la propriile noastre opinii (deși e trist câte dintre ele se bazează pe absolut nimic relevant), însă atunci când disprețuim tot din jurul nostru și ne construim un piedestal pe care doar noi mai avem loc (că alții sunt stupizi, tembeli, idioți, incapabili; într-un cuvânt: proști!), s-ar putea să cădem în propria noastră capcană. În primul rând pentru că îi subestimăm pe cei din jurul nostru (nu doar pentru că prostul are mintea odihnită, ci pentru că mulți dintre cei pe care te-ai obișnuit să-i consideri proști din inerție, nu-s deloc așa), și în al doilea rând pentru că ne închidem în propriul nostru cerc (plin de satisfcație, se-nțelege, e un cerc glorios în care noi conducem cu onoare și c-o erudiție care ne dă peste cap).

N-o mai lungesc, să nu ne (ded)dăm în plictiseli, dar ar fi frumos dacă ne-am debarasa un pic de egoul nostru imens (nu vă mai uitați strâmb la mine, nu e vina mea; și chiar dac-ar fi, nu e minciună), nu am mai comenta cu atâta ușurință niște lucruri. Referitor la meme-urile de tipul ăsta, îmi vine ba să râd, ba să plâng. E greu de spus dacă cei care le dau share cred cu adevărat treburile astea, sau dacă doar glumesc. Dacă doar glumesc, ce să spun, nu este foarte amuzant (unde e amuzamentul?); iar dacă ei chiar cred aceste lucruri, ce să spun, mi se pare ironic… În baza a ce cred? S-ar putea să aibă dreptate (nici nu mă interesează în mod deosebit), însă percepția lor asupra lucrurilor s-ar putea să fie problematică…
Îmi amintesc, ca să închei, de vremea când eram în școala generală și mă simțeam deosebit de inadaptată (social și nu numai). Nu mă gândeam pe atunci la faptul că oamenii din jurul meu sunt proști, din contră, dacă mă gândeam la ceva, mă gândeam doar la faptul că gusturile și dorințele mele nu se aseamănă deloc cu ceea ce vor ceilalți (fără să vreau, făceam o disociere, asumam diferența dintre mine și oamenii din jurul meu, nu presupuneam un simbol ideal de deșteptăciune pe care unii nu-l dețineau, și alții îl aveau din plin). Ce a ieșit din aceste diferențe, n-are prea mare importanță acum, dar aș fi vrut să subliniez că, uneori, nefiind capabili să observăm și înțelegem modul în care ceilalți oameni percep lucrurile, suntem grăbiți să-i catalogăm drept proști (sau altceva, desigur). N-am rezolvat absolut nimic, decât, poate, să ne satisfacem noi egoul ăsta infect pe care de multe ori îl umblăm și preumblăm prin cele mai nepotrivite colțuri.

La nivel superificial, toți ”acuzăm” din nervi, inerție, plictiseală, obișnuință, etc, și nu este scopul postării mele de a spune să n-o mai facem (cred că e cumva imposibil, deși mie mi-ar plăcea să mă debarasez de acest prost obicei de a acuza la nervi); spun, mai degrabă, că în măsura în care vorbim serios și asumăm acest lucru conștient sau inconștient (cu tărie sau nu), atunci nu suntem îndreptățiți să acuzăm prostia celuilalt pe baza unor detalii irelevante, deloc analizate, ș.a.m.d. Dacă suntem îndreptățiți să acuzăm prostia celuilalt când avem ‘dovezi’ și ‘motive’ clare, e altă discuție care implică foarte multe variabile, multe ajungând, poate, la peer disagreement. Desigur, unele cazuri sunt mai clare decât altele. E o capcană în primul caz, poate și-n al doilea, aceea a aroganței. Să nu uităm ce zice G. B. Shaw printr-una din piesele lui (cred că Major Barbara), He knows nothing; and he thinks he knows everything. That points clearly to a political career.

please share if you liked it
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image