învrăjbire


te scurgi printre degete cum dispare mândria în fața măreției

chipul tău e departe de orice e omenesc, mincinos, dureros, păcătos

aș putea să-ți promit luna și să mor încercând să subminez, să domin

să aduc la picioarele tale și lumea și luna și viața

dar existența mea e precară și falsă

iar singurul adevăr frumos pe care-l știu,

ești tu.

Să fie suficient să cuceresc suflarea?

să pot să-ngenunchez fără tăgadă și tu să-mi zâmbești un zâmbet cald, ștrengar, dar niciodată fals?

mă gândesc la nemurirea ta

în timp ce te privesc din spatele clasei, iar tu, cu părul negru lăsat pe spate, te uiți pe fereastră și te joci c-o șuviță răzleață

ochii tăi verzi ard de nerăbdare

te gândești la propria nemurire,

Narcisa?

nu e necesar

e singurul lucru ce mă obsedează

o vrajă care să nu te lase să dispari niciodată.

please share if you liked it
0
Posted in: versuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image