iar

N-am mai scris de mult. Nu pentru că nu aș fi avut nimic de spus.

Ei, uite, ăsta e un mod foarte tipic (pentru mine) de a începe o postare după o lungă și nesimțită absență. Sincer, n-am avut timp și nici chef de destăinuiri. Caracterul atât de random al micii mele așezări virtuale îmi permite, pare-se, să-mi iau lumea-n cap și să dispar cu lunile. Din nefericire, nu am nici cea mai mică scuză pentru asta (exceptând, poate, o reală absență a timpului ‘liber’ începând cu luna decembrie și până acum). Dar adevărul este că am fost atât de departe de orice confesiuni despre sine -sau lume, sau chestiunie artistice, și așa mai departe, încât nu am găsit nici o nevoie reală să scriu. Aici.

Câteodată mă gândesc la ‘scopul’ acestui blog și cât de multă însemnătate are la nivel obiectiv, dar îmi revin rapid pentru că știu că este o semi-minciună acest gând. În primul rând pentru că am început această așezare virtuală mai mult pentru mine (și pentru că era distractiv, cred). Asta prin 2009 când nu știam cât de mult îmi va afecta scrisul existența. Mă jucam. Câteodată mi-e dor să mă joc. Alteori mi-e teamă să mai scriu orice cu iz confesional. De altfel, parcă mi-e mai greu să vorbesc despre mine pe măsură ce trec anii (nu pentru că nu aș poseda kilograme serioase de aroganță, ci pentru că lucrurile parcă devin prea banale). După ce mai trec niște ani, nici să te plângi nu e la fel (adicătelea, dacă nu o faci prin viu grai și la un pahar, parcă nici n-are sens).

Revenind, m-am întors totuși la blog. Pentru că oricât de serioasă sau neserioasă aș fi, mi-e greu să mă las de bloggereală (nu că aș vrea, doar că uneori îmi pierd așa… simțul direcției, și încep să-mi pun întrebări mari, pseudo-filosofice, despre însemnătatea acestei așezări virtuale, despre utilitatea ei, despre, despre, despre). Probabil că toate acestea sunt abordări greșite și ar trebui să fiu pur și simplu sinceră. Dar pentru că sinceritatea devine prea banală și plictisitoare, uneori mă opresc.

Îmi amintesc că atunci când eram într-o continuă și foarte confuză ”căutare de sine”, scriam mereu multe despre mine, chiar dacă erau mai degrabă propoziții buluc-buluc și greu de-nțeles. În felul lor, au fost timpuri frumoase, dar nu-mi mai aparțin -nu pentru că aș fi ajuns la o cunoaștere mai ”adecvată” a sinelui, ci pentru că pun problema altfel. Oricum, cred că suntem într-o continuă căutare de sine toată viața, și dacă nu e așa, e grav. Pentru că schimbarea nu ar mai fi posibilă. Iar omul fără schimbare…

Am vrut doar să scriu puțin despre faptul că sunt aici, voi mai scrie, și mi-ar plăcea să aud mai des de la cei care mă citesc ocazional. Mă țin uneori departe pentru că mă gândesc la tematica acestui blog și la cum mi-ar plăcea să fie mai ușor de definit, mai ușor de pus în categorii, cu un subiect principal anume, deebarasat de caracterul adesea prea personal și mult prea întâmplător. Dar îmi amintesc că este un blog personal, că face parte din mine și că orice voi decide să scriu de aici înainte, oricât de întâmplător ar fi, nu prea contează. Nu a fost niciodată o așezare virtuală cu un scop anume, bine definit, cu o tematică restrictivă (deja mă plictisesc singură). E pur și simplu un loc unde eu scriu și mă ”manifest” (cu ghilimele gigant). Mi-am schimbat numele. dar năravul ba.

Altfel spus, ne (re)vedem curând.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image