Henry Miller și Tropicul cancerului

Nu mai știu cine mi-a spus cândva să nu citesc Tropicul cancerului (sau era Tropicul capricornului?) de Henry Miller. Nu mai știu cine, și nu mai știu nici de ce. Oare mi-a spus și de ce? Greu de spus, aș fi înclinată să cred că nu. Deși mi-am răscolit memoria în nenumărate rânduri pe această temă, tot nu pot să-mi amintesc și-mi pare rău. Aș vrea să îmi reamintesc cine a făcut-o pentru a putea înțelege, măcar parțial, de ce a făcut-o. Din cauza limbajului? Din cauza vulgarității? Era sigur/ă că nu o să îmi placă? Era vreo remarcă personală, justificată sau nejustificată? Se referise mai mult la mine sau mai mult la sine, sau poate era o judecată aproape obiectivă cu privire la cartea sau autorul în sine?

Toate aceste lucruri mă interesează acum pentru că am terminat în seara asta de citit Tropic of Cancer. Și de-a lungul acestei lecturi m-am gândit de multe, de foarte multe ori la faptul că cineva mi-a spus cândva să nu citesc această carte. Atunci nu cred că am luat în seamă remarca și am uitat-o. Nu am avut nici un interes față de Miller până acum și nici nu m-am ‘izbit’ de el cu adevărat. Am mai încercat să citesc prima carte din trilogia The Rosy Crucifixion în urmă cu ceva ani, dar pur și simplu nu fusese un moment prielnic și nu m-am ținut de lectură (pentru care, la drept vorbind, nu simțisem nimic, nici negativ și nici pozitiv, la momentul acela; pentru că nu îi acordasem atenția și prezența necesară).

Totuși, citind din Tropicul cancerului, nu s-a putut să nu îmi reamintesc și să răscolesc acest sfat-interdicție primit de la cineva (oare de la cine? serios, nu-mi pot aminti). Pentru că de multe ori, citind, am simțit că-i urăsc stilul și că nu mă pot împăca cu vulgaritatea lui ce părea să contureze ușor un (cel puțin) pseudo misoginism. Cine știe cât de adevărată este această primă impresie… Altceva este mai important și anume că, deși adesea mă exaspera, citeam greu și simțeam cumva o dorință aproape arzătoare să renunț, totuși erau anumite pasaje întregi, reflecții neașteptate care mă atrăgeau mult, foarte mult, atât de mult încât începea brusc și să îmi placă, chiar dacă nu puteam fi de acord în întregime cu Miller, chiar dacă de multe ori nu eram deloc pe aceeași lungime de undă cu firul lui suprarealist. Fiecare în barca sa, cumva chiar și în lacuri, mări diferite.

Cunoscând pe cineva care a fost, dacă nu impresionat, cel puțin pe aceeași lungime de undă cu reflecțiile lui Miller din sus numita trilogie, parcă îmi vine mai ușor să îl înțeleg pe Miller ca pe un scriitor-bărbat, și nu doar ca pe un scriitor. Nu din pricina limbajului explicit și vulgar care, până la urmă, este un stil care-i aparține, ci mai degrabă din pricina viziunii. Mai departe de confesiunile lui filosofice, existențiale, mai departe de suprarealismul și misticismul scrierilor sale, mai departe de stilul fantastic izvorât din fluxul conștiinței, mai departe de puterea cuvântului care trebuie că-i aparține oricărui scriitor, (cel puțin în semiautobiograficul Tropic of Cancer), se află acest bărbat Miller care, voluntar sau involuntar, se exprimă în complexitatea genului său. Nu cred că îl voi putea privi niciodată ca pe un scriitor în sensul general și neutru, ci mereu asociat cu acest gen care poate supără mentalitatea contemporană cu toate noutățile de gen aduse, descoperite sau inventate. Miller îmi place și-mi displace într-o măsură foarte interesantă.

Îmi amintesc că, citind Madame Bovary în urmă cu ceva mai mulți ani, nu mă puteam împăca deloc cu stilul lui Flaubert care mă plictisea (acest lucru nu se mai întâmplă astăzi) și trăisem cumva o stare similară. Îmi plăcuse, sau mai degrabă mă interesase subiectul și zile întregi am purtat discuții despre problema asta sau cealaltă din carte. Totuși, afirmam cu ceva grandoare că nu-mi place deloc stilul lui Flaubert. Am mai scris despre asta, nu reiau acum în mod explicit. Altceva este important. Nu același lucru mi s-a întâmplat cu Miller. Nu este vorba despre asta. Nu este vorba pur și simplu despre nepotrivirea dintre stilul scriitorului și cititor. Este vorba mai degrabă despre o nepotrivire de ordinul ființei (ce ciudat mi se pare).

Cumva, m-a dezgustat Miller și m-a înfuriat, mi-a displăcut, m-a plictisit totodată, și pe de altă parte au fost acele mai multe pasaje și reflecții care m-au atras și cărora le-am dat importanță. Nu le-am regăsit în ființa mea pentru că nu vorbește aproape deloc, în Tropicul cancerului, despre ceva, orice care să mă intereseze ‘personal’ sau care să miște sau schimbe ceva în ființa mea.

Totuși, iată, a reușit să îmi capteze interesul prin ‘mișcarea’ lui, prin îndrăzneala de a scrie astfel și, mai ales, pentru curajul, îndârjirea, probabil mândria de a fi scriitorul care a vrut să fie. Pentru puterea nu de a-și accepta sau crea stilul, ci de a-l trăi cumva. Cred că despre asta este vorba. E un scriitor viu, nu doar pentru că i-au fost interzise cărțile într-un anumit punct (sigur, și de-asta), ci pentru că pare că trăiește cu adevărat ce scrie, sau mai degrabă că a pus o parte vie din sine în scriere (probabil și o hibă a suprarealismului… infinit de atrăgătoare ipostaza, oricum ar fi). Într-un fel sau altul, este fenomenal.

Nu știu cui sau dacă să recomand Henry Miller. Dar totuși nu aș spune ”nu-l citi”. Orice scriitor merită măcar încercat, oricine ar putea spune asta într-un context oarecare. Dar eu cred că în ceea ce-l privește pe Henry Miller, trebuie încercat în primul rând pentru stil (pentru explorare, pentru observarea acestui stil manifest, dar totuși atât de natural) cât și, în al doilea rând, pentru scriitor în sine. S-ar putea să nu îți placă și poți să-l abandonezi (de multe ori am vrut), dar totodată s-ar putea să ai o surpriză și, ca acel amic al meu, să găsești ceva acolo care să se apropie de tine, de sufletul tău, de existența ta, de o parte din tine, oricare ar fi acea parte.

Și încă ceva. O parte din mine-l urăște pe Miller. Nu e nimic personal, sincer. Pur și simplu nu-mi place de el. Dar uite că sunt de o maturitate fantastică. Pot să-l citesc și să găsesc interesante anumite lucruri pe care le spune, chiar dacă-n esență, să știi… nu-l prea plac.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image