despre persoana ”Mamă”


Mulți îți vor spune că un copil îți schimbă complet viața. Asta e adevărat. Nu îmi pot imagina ceva care să îmi schimbe mai mult viața. Pentru că atunci când apare un copil, viața ta devine altfel. Nu mai rea. Nu mai bună. Ci diferită. Ca atunci când îți faci un nou prieten și trebuie să îi faci loc în viața ta de zi cu zi. Doar că un pic mai invaziv, prietenul ăsta copil îți doarme în pat și își înfășoară brațele în jurul tău ca un ursuleț koala adorabil; chiar și mersul la baie e o aventură în doi.


Însă mai sunt unii care îți vor spune că viața alături de un copil înseamnă sacrificiu. Da, și asta este adevărat.Trebuie să sacrifici niște lucruri. De exemplu, nouă luni în care s-ar putea să îți fie rău aproape tot timpul și să îți leșine temporar fiecare neuron existent, poate cu excepția unuia care te face să te simți vinovat că nu ești în stare să îți amintești cuvântul chiuvetă în timp ce te uiți la obiectul în cauză. Na, sunt multe tipuri de sacrificii pe care le faci când ai un copil. Ca atunci când îți iei un câine și te trezește la 5 dimineața să îl duci la plimbare. Dar a fost decizia ta să îți iei un câine. Poți să te plângi -ferească Marele Șef să n-ai voie să te plângi. Dacă cineva îți spune că n-ai voie să te plângi de viața cu un copil pentru că tu ai ales să faci acel copil, va trebui să îi răspunzi că nici respectivul nu are voie să se plângă dacă e greu la muncă, se plictisește, sau are un coleg nașpa, drumul e lung până acolo sau o babă l-a insultat în autobuz că nu s-a ridicat să-i ofere locul. Toate astea sunt decizii asumate și responsabilități aferente unui precomportament necesar. Așa că în viață n-ai avea voie să te plângi mai de nimic, până la urmă tu ai ales existența asta particulară -sau, mă rog, aceste aspecte particulare ale vieții, să lucrezi ca mecanic în loc de chimist sau ca medic în loc de scriitor. Pana ta de vultur, poți să te plângi de ce vrei și ce nu vrei. E doar uman.

Deci, care-i problema? Pare că e ok să îți spună lumea că copilul o să îți schimbe viața și că o să fii într-un sacrificiu continuu. Copilul îți schimbă viața. Și ca orice care îți schimbă viața, trebuie să iei decizii luându-l în considerare. Și uneori asta înseamnă sacrificiu. Ca atunci când vrei să mergi la film să vezi Moromeții 2 dar cel mai bun prieten vrea să vadă Bohemian Rhapsody iar pentru tine e mai important să fii cu prietenul respectiv, așa că te duci să vezi un actor jucându-l pe Freddie Mercury. Și na, știu că ai vrut să îl vezi pe Horațiu Mălăele jucându-l pe Moromete, dar poate că nu ți-a displăcut să-l vezi nici pe Rami Malek jucându-l pe Freddie. Alteori sacrificiile sunt mai dramatice, de exemplu începi să mănânci brocoli doar pentru a-ți convinge companionul de la masă că e cea mai delicioasă mâncărică ever. La final de program, ai să vezi că ești fericit.

Nu aici e problema. Nu e o problemă că îți schimbă viața. Nu e o problemă că mai faci și sacrificii. Viața e compusă din sacrificii și alegeri, și faptul că ți-ai sacrificat trei ore sacre din timpul tău liber pentru a învăța pentru teza la istorie și în loc să iei 4-5, ai luat 8-9-10, sau c-ai învățat pentru bac și în loc să muncești pe brânci la 18 ani, te-ai dus poate la facultate și ai urmat o anumită carieră. Înțelegi unde bat. Toate alegeriile au iz de sacrificiu. Să ai grijă de un copil e o chestie grea. Trebuie să fii atent la nevoile altui omuleț nonstop, până ajunge la o anumită vârstă. Și câteodată e frustrant și supărător și obositor, dar hey, așa e și locul tău de muncă câteodată, sau poate și o plimbare simplă pe afară când te prinde ploaia nepregătit și te udă până la piele apoi faci pneumonie și zaci în spital 10 zile. Sunt situații pur ipotetice. Viața așa funcționează. Hai să nu mai dramatizăm.

Dar e o problemă. În altă parte. Nu acolo. Problema e la părinte. Problema e la părintele care decide să își găsească fericirea doar prin propriul copil. Nu mă înțelege greșit, copilul o să îți ofere mai multă fericire decât poți tu duce printr-un simplu zâmbet care poate nici nu este direcționat către tine. Problema este că mulți părinți nu știu să facă diferența între faptul de a avea un copil și faptul de A AVEA UN COPIL AL MEU PENTRU TOTDEAUNA *evil stare*! Ai un copil, e al tău, dar nu e al tău. Nu e ca opera ta de artă. Nu e ca pe o carte pe care ai scris-o și e a ta. Nu e ca un câine pe care l-ai dresat să răspundă cum trebuie la șezi și-l primești cu tine în pat. Știu că o să sune șocant. Dar copilul e o persoană. E altă persoană. E celălalt. Copilul nu are nici o datorie față de părintele lui. Nu e nici măcar obligat să îl iubească, deși ideal ar fi să o facă.

Copilul are viața lui, copilul are deciziile lui, copilul trebuie să ia deciziile sale. Dacă tu ca părinte trăiești doar prin copilul tău, atunci ești un părinte-parazit. Nu există cariera de mamă. Hai, știu, da, e greu, I’m doing it. E foarte frustrant să nu faci altceva decât homemaking și creșterea odraslei. Asta nu e o carieră. O carieră e altceva. De exemplu, dacă te apuci de grădinărit. Asta poate să fie o carieră, chiar dacă nu scoți mari bani din asta. Faptul că decizi tu să stai mai mult acasă și să ai grijă de familie nu e un lucru rău sau inferior. Ce e nasol e când începi să sufoci copilul cu existența și speranțele tale. Pentru că tu nu ai ureche muzicală, speri ca copilul tău să fie pianist. Copilul tău nu poate fi gay. Copilul tău e cuminte. Copilul tău ascultă de mami mereu și copilul tău nu are voie să aibă iubită până la 20 de ani. Hai, fie, permisiv pe la 18. Copilul tău o să meargă la facultatea x și o să se facă medic. Copilul tău care e AL TĂU trebuie să ia alegeri în conformitate cu valorile și prejudecățile tale. Copilul tău nu are voie să creadă în Dumnezeu dacă ești ateu, copilul tău trebuie să crească încercând să se ridice la latitudinea așteptărilor tare.

Tu îi spui copilului tău că e fericirea ta absolută și îți arăți tristețea nemărginită când pleacă de acasă. Împovărezi copilul cu existența ta pentru că tot ce ai făcut până atunci este să trăiești prin el. Copilul tău este totul și ai sacrificat TOTUL PENTRU EL! Iar săracul copil trebuie să trăiască cu umbra asta toată viața, speriat că deși de abia a pornit în viață, are un bagaj uriaș numit mama sau tata care-l apasă și-l sufocă și… el chiar nu a cerut asta. Poate vine un moment în viața ta de părinte când copilul tău o să îți zică: n-am cerut eu să fiu născut! Și știi ce e tragic? Are dreptate. Nimeni nu cere asta. Nu e chiar tragic. Asta e și bine. Pentru că trebuie să admiți în acel moment că trebuie să oferi copilului tău libertatea de a fi persoană.

Și știi cum poți face asta? Fiind și tu o persoană. Poate că ești mamă, tată. Poate că ai un job. Poate că nu. Dar măcar ai un hobby. Poate îți place să faci curat, să mergi la coafor, să îți faci unghiile, să te uiți la stele. Nu știu ce te definește pe tine ca om. Mie, de exemplu, îmi place să citesc și să scriu, dacă continui să le fac pe astea toată viața mea, mi se pare că m-am îngrijit corespunzător de persoana mea. Eu sunt persoana mea. Îmi ador libertatea, îmi ador portretul de persoană care ia decizii pentru sine. Sigur, au existat momente când nu am reușit să mă ocup de mine ca persoană atât de mult cât aș fi vrut. Acest moment există în viața oricărui părinte în primii ani de viață ai copilului care e departe de a fi devenit încă persoană. Dar acest copil va deveni o persoană mare și împănată într-o zi, cu o personalitate proprie, cu aspirații proprii. Iar tu trebuie să rămâi propria ta persoană, cu aspirațiile tale și personalitatea proprie (personalitățile, poate). Un om poate să îți spună că a fi părinte e greu, că a fi părinte înseamnă sacrificiu. E corect. Ce este greșit este să spui: fac copil ca să mă ajute la bătrânețe! (hey, s-ar putea să nu te ajute, ceea ce e nașpa, dar ncsf!) Fac copii pentru că asta este cea mai mare fericire a omului (greșit, foarte greșit, fericirea omului este foarte variată și nongenerală).

Faci un copil pentru tine pentru că-l dorești în viața ta. E datoria ta să-l crești și să-l faci om, să-l crești s-ajungă o persoană. Uneori te mai sacrifici, nu există viață fără sacrificiu. Dar nu ai voie, nu ai voie niciodată să renunți la propria persoană. Nu aduci nici un serviciu copilului dacă faci asta. Din contră, greșești primordial față de copil. Tu ești persoana ta, copilul este persoana sa. Și știi care ar trebui să fie cea mai mare fericire în legătură cu faptul de a avea un omuleț din ăsta mic rupt din ADN-ul tău șugubăț? Cea mai tare chestie e ca peste vreo 20 de ani să stai față în față cu persoana asta și să o asculți, să vezi ce impact ai avut sau nu ai avut asupra existenței sale și a formării sale ca persoană. S-ar putea să fie ateu. S-ar putea să fie religios. S-ar putea să fie aventuros. S-ar putea să fie un șoarec de bibliotecă, un om de știință, un dansator. S-ar putea ca valorile voastre să se cam împungă. Asta e. Dar știi că atunci când vorbiți de la persoană la persoană, ai reușit să crești un alt om. Poți să te reîntorci la grădinăritul tău iar copilul se întoarce la viața lui. Nu îl pierzi niciodată. E al tău întotdeauna, dar nu ai o posesie rigidă asupra lui. Nu ai dreptul să îl împovărezi cu aspirațiile tale. Nu ai dreptul să trăiești prin el. Trăiește prin tine. Îndrăznește să crezi, să acționezi. Asumă-ți acțiunile și deciziile, sacrificiile. Uite-te la tine și încearcă să te faci fericit în afara sferei copilului tău. Îți garantez că doar astfel veți fi două persoane fericite, nu doar un copil umbrit de o pseudo-fericire a unui părinte frustrat. Învață să îi dai drumul, nu îl poți ține legat toată viața.

Și serios acum, ați văzut fețele părinților ăia, arhetipuri americane, care-și trimit copiii la școală și chiuie de fericire? Mi se pare că trebuie să fii un pic nebun să nu poți trăi în afara copilului tău, când părintele modern răsuflă ușurat când poate să facă ceva și pentru sine. Nu fii trist. Amintește-ți că și tu exiști. Tu ești o persoană. Copilul tău altă persoană. Iar ăsta e un lucru bun. Ăsta e cel ma bun lucru din lume. Nu trebuie să îți sacrifici viața pentru copilul tău. Trebuie să ai curajul să ți-o trăiești pe a ta.

please share if you liked it
0
Posted in: existențiale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image