despre când citești…

Savurez o a doua cană de cafea și citesc o pagină din Mătușa Julia și condeierul de Llosa și mă gândesc, simt involuntar o chestie familiară și totodată nostalgică, ceva ce mă face să mă opresc și să zâmbesc, să oftez fericită și să-mi arunc din nou o privire fugară și fără țintă peste litere, cuvinte, propoziții. Dacă în momentele astea m-ar întreba cineva, dar de ce îți place să citești? mi-ar fi mult prea ușor să răspund cu vorbele hobitului Sam din Comitat, fascinat de lumea elfilor: It’s like being at home and on holiday at the same time, if you understand me. (The Lord of the Rings, The Fellowship of the Ring, book 2, chap. 7)

Câteodată nici măcar nu e vorba despre ce citești sau despre ce afli, nu e vorba despre vreun scop anume, despre vreo dorință, plăcere, pasiune despre un subiect, despre ceva anume, ci mai degrabă e vorba de o stare, un sentiment, o senzație, un obicei.

Ador să dau paginile, să simt mirosul cărților vechi și noi, să răsfoiesc, să privesc coperta, să țin cartea în mână, să analizez așezarea în pagină, să observ linii de dialog sau absența lor, să măsor descrieri lungi, să privesc foile albe sau îngălbenite, cerneala neagră, spațierea din pagină.

Ador să țin cartea în mână, s-o văd pe raft sau uitată pe masă, pe canapea, într-un maldăr de alte cărți sau singuratică, printre hainele sau lucrurile pierdute din cameră, cu o cană goală sau plină de cafea lângă sau peste ea.

Ador să văd cărțile cu foi noi și neatinse, dar și pe cele vechi și crăpate în colțuri cu mici scrijelituri la început sau la final sau oriunde în vreun lăcaș din carte.

Ador să țin cărțile aproape, să le văd de la distanță.

Ador să încep o carte nouă, ador să termin o carte, să recitesc, să trăiesc din nou o idee sau un fapt, să întâlnesc un personaj sau un subiect pe care l-am mai întâlnit sau nu într-un fel frumos sau interesant, să fiu acolo și totodată să nu fiu, să țin cartea între degete sau pe genunchi și s-o privesc fără s-o citesc, să fie doar un obiect care totuși își depășește orice posibile specificații și descrieri preliminare ale categoriei sale de obiect.

Uneori… cititul nu este despre nimic altceva decât acest sentiment al familiarității, această senzație aproape nostalgică, ceva ce îți aparține doar ție și ar putea totodată să aparțină oricui. Sunt multe motive pentru care aș îndemna pe cineva să citească, sunt multe motive pentru care sunt de acord cu afirmația lui Rowling (și probabil nu doar a ei) cu privire la faptul că dacă nu-ți place să citești, înseamnă că n-ai găsit cartea potrivită.

Dar după ce citești o vreme, începi să te îndrăgostești de cărți per se. Să le vezi pe raftul unei librării, pe geamul unui anticariat, să întâlnești alți iubitori de cărți și să le analizezi cărțile, să porți una cu tine întotdeauna în geantă și s-o plimbi degeaba în locuri și momente în care nu vei găsi cu siguranță răgaz să lecturezi… Devine aproape un cult, o obișnuință, o adicție, o activitate care se ridică la rang estetic singură și te face s-o adori prin simpla prezență sau absență.

Și te trezești așa că privești tembel cartea și tragi linii fine cu arătătorul peste rândurile scrise și oftezi. Ce bine că ești, ce mirare că te-am găsit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image