de ce să citești Fantasy: 5 motive

Pentru că v-am promis într-o postare anterioară,

(dar vă voi scrie în curând o postare despre de ce e bine să citești literatură Fantasy/SF)

zic să mă țin de cuvânt.

În facultate, am văzut mulți colegi ridicând din sprâncene când venea vorba despre literatura Fantasy. Fie că vorbeam despre Harry Potter, The Lord of the Rings, chiar fie și Game of Thrones care poate fi ușor aplaudat cel puțin pentru vulgara filosofie politică pe care o aruncă pe masă fără subtilități. Și le-am înțeles reacția ușor disprețuitoare la un moment dat: mulți oameni nu înțeleg scopul literaturii Fantasy pentru că nu poate fi corelată cu realitatea. Creaturile magice nu există. Nu există nici magia, oricât de mult ar iubi-o Harry Potter. Dragonii lui Daenerys nu îi găsești în Piața Victoriei, iar tărâmul potrivit pentru vizuina unui hobit a fost probabil deja înlocuit de un cartier de blocuri. S-ar putea să le placă, acestor realiști, doar dacă la finalul cărții, Harry Potter se trezește în dulapul lui de mături în care dormea și descoperă că totul a fost un vis… Boom! Psihedelic! Atunci ar avea despre ce să vorbească.

Și le înțeleg punctul de vedere. Le mai înțeleg punctul de vedere și acelora mai înclinați către literatură și care susțin nu doar că prin literatura Fantasy nu înveți nimic, nu ești câștigat, ci și că literatura Fantasy este la fel de consum ca un roman erotic. Nu îți oferă nimic, doar o fantezie de moment despre care nu vorbești neapărat cu cineva. Mai mult decât atât, e doar o manieră de relaxare. Nu ajută nici la îmbogățirea cunoștințelor și nici la cunoaștere. Așa că… why bother reading? Să nu mai zic că această credință este și copilăroasă și greșită. Dar vă înțeleg, sunteți supărați, țineți la literatura aia… bună.

Poate că ați auzit și voi adesea oameni speculând în linii similare sau ridicând din sprâncene atunci când le spuneți că vă place să citiți și Fantasy. Eu nu sunt influențată de persoanele care ridică din sprâncene atunci când îmi exprim liber preferințele liteare și culturale. Pentru că am trecut de acel punct în existența mea când simțeam nevoia să mă integrez prin acceptarea totală de către ceilalți a diverselor hobby-uri și interese ale mele. Nu e nevoie să o facă și nici nu este vorba despre asta -pe măsură ce „înaintezi” în vârstă, definești viața altfel și înțelegi mult mai bine distincțiile dintre lume, cunoscuți, apropiați, vecini, rude, prieteni, best friends, familie. You get my drift. Dar nu vreau să mă depărtez prea tare de subiect.

Vreau doar să vă sugerez 5 motive pentru care cititul literaturii Fantasy NU ar fi chiar o pierdere de timp și nu e ar fi chiar ceva care să stimuleze obositoarea ridicare din sprâncene din partea altora.

1. Literatura Fantasy nu este atât de diferită de literatura SF. Sigur, știți diferențele. Dar sunt cumva interdependente și amândouă au o componentă comună foarte puternică: imaginația. Nu vă aduce cunoaștere nici una dintre ele stricto sensus: nu ai aflat nimic util despre cum să trăiești în societatea de astăzi, iar valorile morale și societatea prezente atât în literatura Fantasy, cât și SF sunt străine ție. Nu înveți propriu zis nimic. Vi se pare mai interesant SF-ul poate pentru că pare mai inteligent. Pentru oameni mai elevați. Pe când literatura Fantasy este pentru copii. You get my drift. Eu găsesc că asta este un mare snobism. Și menționez asta ca un prim punct pentru că oamenii de obicei sunt foarte înclinați către acceptarea și aplaudarea literaturii SF, chiar dacă n-au citit nimic din categoria asta. Much WOW. Dar nu au idee cât de conectat este SF-ul cu tot conceptul de fantasy. Doar gândiți-vă la cuvântul fantasy. 

2. Literatura Fantasy stimulează imaginația așa cum un roman realist nu o poate face niciodată. Stimulează imaginația și încurajează creativitatea. Atunci când ți se pare că literatura Fantasy nu oferă nimic cititiorului, ar trebui să îți dai seama că orice operă scrisă într-o manieră cât de cât decentă, trebuie în mod necesar să aducă ceva cititorului său. Cel puțin să îi  stimuleze imaginația. Don’t be Vernon Dursley. Unchii lui Harry Potter urau orice ținea de imaginație, they didn’t hold with such nonsense. Și vorba lui Hagrid, aia chiar era cea mai mare și plictisitoare pereche de Muggles pe care a văzut-o lumrea vreodată. Literatura Fantasy îți lasă mintea suficient de liberă cât să creeze și să imagineze fără limite.

3. E o scăpare din realitate -și da, asta îi ajută pe mulți oameni să se relaxeze. Și nu, asta nu e nici degradant, nici plictisitor, și nici măcar un motiv pentru care să tai Fantasy de pe lista ta de literatură elevată. Iar dacă tu îmi spui mie că în secolul ăsta în care trăim, în anul ăsta în România, în capitalismul în mișcare și pseudodemocrația putredă în care trăim, românul nu are și el nevoie să citească o carte despre un vrăjitor ciudat și mutant, atunci cred că trebuie să îți revizuiești credința. Și aici întreb eu: de ce ar fi ăsta un motiv șubred pentru care să citești și să apreciezi o carte? Literatura trebuie să aibă așa, vreun scop unic, imens, absolut… să dea cunoaștere autentică, reală, originală, și care să se și încadreze în timpul istoric-politic-social actual? Altfel nu e demn de vorbit despre sau, oricum, nu e o îndelentnicire chiar admirabilă… Eu zic că oamenii care susțin asemenea atrocități, sunt cam snobi. Sigur, poate să nu îți placă literatura Fantasy cum mie nu îmi mai place literatura polițistă. Asta nu înseamnă că mi se pare cea mai mare prostie de pe lume sau cred că cei care citesc așa ceva își pierd timpul. Eu încă îl apreciez pe Poirot deși literatura în stilul ăsta nu mă mai atrage deloc. Dar cel care nu a citit niciodată ceva Fantasy își permite o libertate aproape hilară. Cred că cel mai rău pentru un cititor este să aibă prejudecăți de genul ăsta.

4. Doar pentru că e Fantasy, nu înseamnă că este vorba despre o carte scrisă prost. Să îl luăm pe Tolkien, de exemplu, care cred că poate face de râs mulți dintre diverși autori contemporani care scriu lucruri de actualitate. Personal, îmi place foarte mult și cum și-a scris Rowling seria HP, dar hai să vorbim despre ceva și mai extraordinar. Seria The Witcher a norvegianului Andrej Sapkowski. Are tehnică, are stil, are personalitate, propozițiile sunt suficient de puternice cât să prindă viață singure. Are o serie scrisă bine de tot -el e un autor bun, cartea The Last Wish de exemplu este deosebit de interesantă și intrigantă, nu îți oferă nimic de-a gata, citești mâncând cuvintele și imaginându-ți. Mintea ta e în mișcare. Poate că unii știu mai bine jocul video The Witcher. Mi se pare mie sau tocmai vorbim despre o relație solidă între imaginație și realitate? OH NO! Dacă te întâlnești cu un non-cititor de Fantasy care îți spune că toată literatura Fantasy este o mare prostie, you should beg to differ. Nu toate cărțile Fantasy sunt Twilight cum nici toată literatura română nu este reprezentată de odioasa carte de povești scurte Nopți fără Caterina. Dacă înțelegi ce vreau să spun.

5. Dar cel mai important, ce oferă în plus literatura Fantasy este o libertate absolută. Nu ai termeni de referință și/sau comparație. Dacă ai o carte scrisă bine și interesantă, este suficient. Nu ai nevoie să o folosești ca referință, nu ai nevoie neapărat să mergi prin viață cum faci amintindu-ți de Raskolnikov al lui Dostoievski sau să mimici intelectualismul cu referințe la Marele Gatsby. Citești, îți place, poți împărtăși, dar nu există așa un coș mare cultural în care să arunci literatura Fantasy și să îți pui nasul snob pe undeva prin aer și să vorbești cu emfază despre cum filosofia lui Geralt din The Last Wish se aplică atât de bine ție și dorești și tu, ca și acest soi de pseudo vrăjitor mutant să încerci să salvezi umaintatea (sau mai știu eu ce). Asta îmi amintește de sindromul (la origine japonez) chuunibyou. Nu ai nici o obligație de orice fel să aduci la rang intelectual și rafinat și blablabla (intenționat pun acest blablabla aici) literatura Fantasy. Sigur, că avem fantatici, ca în orice, that is the pleasure of life. Dar ești liber să faci orice vrei cu ce ai citit, să înveți sau nu ceva din literatura Fantasy, să o lași să te ajute în stimularea imaginației și creativității (ajută oricum; don’t believe me, just try), ești liber să te relaxezi și să te pierzi în lumea pe care o cuprinde cartea. Îți oferă o libertate excelentă. Și chiar dacă nu are nici o „valoare” din aceea absolută ca niște romane proaste, dar care, ”na”, fac parte dintr-un tip/gen de literatură mai ”elevat” și mai ”serios”, tot poți să te relaxezi citind o carte Fantasy bună. Suck it up, snobs.

Cred că oamenii care arată cu degetul un stil literar, nu sunt foarte deschiși la minte. Da, sigur, nici mie nu îmi plac multe, dar nu fac judecăți de valoare absolute despre ele. Nu îmi plac în special cărțile prost scrise, dar sunt deschisă la a asculta un om vorbind despre cât de mult i-a plăcut x carte fără substrat de nici un fel. Și eu prefer, de pildă, să citesc anumite cărți Fantasy care au un substrat pseudo filosofic și/sau lucrează în anumite direcții cu umanitatea din personaje chiar neumane. Nu contează ce îmi place mie, fiecare citește ce îi face plăcere, dar eu, ca cititior modest ce sunt, am un dinte așa împotriva ăstor’ mari cititiori de literatură grea care se cred mult prea sus pentru a oferi vreun loc decent literaturii Fantasy. Problema e că ei nu au nici un drept să ofere acest loc sau nu. Au doar iluzia unei pertinențe care le lipsește cu desăvârșire și sunt doar plini de prejudecăți. I’m just saying.

Nu vă mai vorbesc despre literatura SF neapărat că asta văd că e în vogă doar pentru că nu are creaturi magice în ea. I’m okay with that too, since I like it. Dar mă întreb cât de mult realizează anumiți oameni cât de multe au în comun cele două. De exemplu, Terry Pratchet. Scriitor Fantasy. Atât am avut de spus.

Keep the love, people. And read what you love. Nu e absolut nimic rău, nimic imoral, insuficient, stupid,  copilăros la literatura Fantasy. It’s fantasy. And it’s beautiful.

please share if you liked it
0

Studentă la Facultatea de Filosofie. Sunt convinsă că de multe ori mari părți din filosofia lui Nietzsche nu se înțeleg. Dar pe blog vorbesc despre orice. Câteodată îl prefer pe Dostoievski, chiar dacă și Kafka mă fascinează (totuși, mă sperie absurdul lui, cred că prefer anxietatea absurdului lui Beckett). La final de program, Jose Saramago rămâne autorul favorit -din ultimii 2-3 ani, aș zice. Și totuși…
Îmi place poezia japoneză, scriu versuri alandala, mă fascinează limbile străine. Îmi plac câinii, vinul, plimbările, toamna, anime, manga. Evident, cărțile, scrisul, și tot ce reprezintă Creativitate și Fascinație. Una dintre cărțile mele preferate este Satyriconul lui Petroniu. Manga ‘Kyou kara ore wa’, iar anime 5cm per seconds (pentru că imaginația și creativitatea lui Makoto Shinkai lovește fix unde trebuie).
Sunt mamă. Adesea nu dorm și nu am timp de nimic.
Iar aici scriu despre tot ce mă reprezintă și ce nu. Imaginar sau nu. Ficțiune sau nu. Viața e trecătoare, dar cum ar zice Kobayashi Issa, „și totuși, și totuși”

Posted in: existențiale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image