Chuunibyou demo koi ga shitai!

Chuunibyou demo koi ga shitai este cel mai recent anime vizionat de mine (vizionez destul de mult anime) și-l recomand celor care încă se cred SuperMan.
Chuunibyou-2Thumbnail-Takanashi-Rikka-Tyrant-Eye-of-Truth
Ce înseamnă ”chuunibyou demo koi ga shitai”? ”Deși am chuunibyou, tot îmi doresc dragoste/să mă îndrăgostesc” (even though I have chuunibyou, I still want love). Dar ce înseamnă ”chuunibyou”? Acesta este un termen japonez care semnifică ”sindromul clasei a 8a” care se manifestă, în general, în două feluri: ori copilul respectiv se crede matur, mult mai matur decât cei din jurul său și încearcă să se comporte ca atare, ori crede că are puteri supernaturale (și se comportă ca atare). Anime-ul menționat mai sus are ca temă principală cea de-a doua manifestare a sindromului.

Deși în aparență poate părea o glumă (sau cel puțin ar părea că dă semnalmente de anime de duzină), Chuunibyou demo koi ga shitai este o producție foarte interesantă din mai multe puncte de vedere. Le voi aminti pe cele de bază, urmând ca apoi să le detaliez pe cele întrucâtva personale.

1. Grafica este bună. Când spun ”grafica este bună”, vreau să spun, de fapt, că nu veți găsi nimic neplăcut în construcția personajelor și a mediului (clădiri, străzi). De asemenea, oferă și efecte foarte plăcute (efectele care apar în lumea fiecărui personaj posesor al sindromului chuunibyou, se înțelege). Personajele sunt ”concepute” (designed) plăcut, deși din punctul meu de vedere aspectul lor e mai degrabă încă de școală generală (middle-school), decât de liceu – chiar și așa, presupun că astfel lucrurile capătă mai mult sens (pot să presupun că anime-ul are în vedere și o audiență mai tânără, de aici și aspectul personajelor).

2. Personajele sunt interesante și destul de bine construite. Se găsesc câteva tipologii în anime (deretsun, tsundere, overly-cute type, dense/clueless guy, etc) și fiecare personaj își exercită destul de bine personalitatea în acțiune. E destul de ușor de empatizat cu fiecare personaj, sau cu câteva personaje în parte. De asemenea, anime-ul oferă o ”gamă” variată de personaje feminine, mai puțin personaje masculine (două exemplare, în mare parte, dintre care unul dintre el are rolul de a amuza audiența, și personajele din anime).

x05+Nibutani+attacks

3. Acțiunea și povestea decurg mână în mână, există o bucată de umor, o bucată de romantism semi-adolescentin, iar relațiile dintre personaje evoluează interesant. Acesta nu este un anime cu tag-ul ”drama”, ”tragedy”, ci mai degrabă ”comedy”, iar personajele se comportă ca atare. De asemenea, țin să menționez că are o alură extrem de simpatică; este ceva în anime-ul acesta, în toată construcția sa, în ”întregimea/totalitatea” sa dacă vreți, care te face/ne face/mă face să spunem/să spun ”e atât de drăguț”. De la personaje până la acțiune, poveste, răsturnări de situații, scene de umor și aventurile imaginare, până la sindromul complex de chuunibyou… toate acestea atrag.

Acestea de mai sus ar fi cele trei motive de bază pentru care aș recomanda acest anime. În ceea ce privește părerea mea strict personală, aș mai avea de adăugat următoarele…

4. Chuunibyou nu te părăsește niciodată. Există ceva în anime-ul acesta care mă face să-mi aduc aminte de toate scenariile imaginare în care am trăit, respirat și evoluat când eram copil. Nu știu dacă fiecare dintre noi se va regăsi în această poveste, dar eu știu că am făcut-o (în întregime). Ceea ce este complet atrăgător și aproape sufocant de plăcut este faptul că, într-un anumit punct, îți dai seama că acest chuunibyou nu ar trebui să dispară niciodată. Că, odată ce ai intrat în contact cu el, îți dorești să-l păstrezi toată viața. La unii, o formă mai avansată, în timp ce la alții stând tăcut, adânc, undeva înăuntru (eu cred că și aceasta este o formă de existență și persistență). Chuunibyou nu mi se pare a fi un defect sau un neajuns social (sau cum să-l numesc altfel?), ci mai degrabă un mod de viață generat de diverse circumstanțe absolut întâmplătoare (vezi și postul meu despre imaginație de zilele trecute,  about imagination).

5. Fascinația posesorului de chuunibyou. Dând de un personaj (să nu-l numesc om) care are chuunibyou, ai tendința să te îndrăgostești cumva de modul în care poate trăi într-o lume creată de acesta/aceasta. e o fascinație interesantă, aproape invidie: pentru că nu cred că toți au puterea de a crea cu propria imaginație atât de multe într-un timp atât de scurt. Desigur, acum nu aș vrea să duc la extrem: dacă ar trebui să compar cu lumea reală, atunci aș zice că fiecare om care scrie pagini întregi pierzându-se în propriile scrieri are chuunibyou, crede că are puteri supernaturale, are un soi de chuunibyou care-i permite să trăiască în propria lume creată de acesta și să se joace cu propriile puteri, unice de altfel, chiar indestructibile.

Ep1-Team-Chuunibyou6. Pasiuni care nu-s perisabile. Ceva ce transmite anime-ul acesta cu cea mai mare forță posibilă; într-un moment de cotitură, când ți se pare că personajul urmează să-și piardă (deși cu durere și regret) tot acel avânt al sindromului purtat adânc până într-un anumit moment, îți dai seama că ție îți va părea rău: că lucrurile nu ar trebui să fie așa, că cei care se nasc cu o/ sau dobândesc o personalitate copilăroasă, ar trebui să și-o mențină toată viața. Și de același lucru își va da seama și personajul și toate personajele din producție. Că acest chuunibyou, această pasiune de a-ți imagina până la absurd posesiunea unor puteri supernaturale excepționale, n-ar trebui să dispară niciodată. Mai mult decât atât, că nu are cum s-o facă vreodată… făcând parte din tine, un element imposibil de desprins. Și, cumva, niște puteri pe care speri să nu le pierzi niciodată.

7. Și totuși, unele se pierd. Și poate că acesta nu este un caz neapărat nefericit. Un personaj care și-a pierdut sindromul, se întreabă ce era acel lucru pe care l-a pierdut: și îl regăsește, poate, într-un alt personaj care poartă același sindrom, moștenit tocmai de la el. Cum am zis și mai sus, unii sunt mai puternici decât alții, dar amintirea acestui ”sindrom” nu are cum să dispară.

8. Și, ca să adaug mai practic și mai pe-nțeles, e minunat cum un personaj sare din scenariul lumii reale în lumea propriei sale imaginații. Într-un moment stă într-un spațiu oarecare îmbracată în uniforma de la școală, iar în celălalat moment Rikka își declanșează puterile supernaturale imaginare și se bate cu dumnezeu-știe-ce-dușman. E fascinant cum personajul trăiește în lumea sa, își imaginează dincolo de absurd, iar cei care nu fac parte din aceeași lume fascinantă, nu văd tot ceea ce vede ea cu ochii săi mari și strălucitori (pentru că e anime, trebuie să aibă ochii măcar un picuț mari).

chuunibyou-demo-koi-ga-shitai-imaginary-fightAcestea fiind spuse, e un anime foarte drăguț și, într-o anumită măsură, cred că unii s-ar putea regăsi în el. Și chiar dacă n-o fac, este extrem de plăcut și interesant să treci de la un scenariu la altul: cel real, în care sora mai mare a Rikkăi îi dă cu polonicul în cap, și cel imaginar, în care ea crede că ”preoteasa” (doar o poreclă ”binevoitoare”) e o creatură a întunericului mai puternică decât ea, că ea nu are nici o șansă în fața armei și puterii preotesei. Armă care, deși în realitate e doar un polonic, în imaginație… e cu totul altceva, orice altceva. 

[spoiler]

Și un soi de concluzie, care vine la sfârșitul celui de-al doilea sezon (Chuunibyou demo koi ga shitai! Ren!) este că, deși Rikka are sindromul chuunibyou, nu vrea să renunțe la contractul de dragoste făcut cu ”mentorul” ei.Wicked Eye nu vrea să renunțe la afecțiunea reală pentru Dark Flame Master. Și, își dă seama aproape eroic, nici n-are de ce-o să facă. Le poate avea pe amândouă.

please share if you liked it
0

Studentă la Facultatea de Filosofie. Sunt convinsă că de multe ori mari părți din filosofia lui Nietzsche nu se înțeleg. Dar pe blog vorbesc despre orice. Câteodată îl prefer pe Dostoievski, chiar dacă și Kafka mă fascinează (totuși, mă sperie absurdul lui, cred că prefer anxietatea absurdului lui Beckett). La final de program, Jose Saramago rămâne autorul favorit -din ultimii 2-3 ani, aș zice. Și totuși…
Îmi place poezia japoneză, scriu versuri alandala, mă fascinează limbile străine. Îmi plac câinii, vinul, plimbările, toamna, anime, manga. Evident, cărțile, scrisul, și tot ce reprezintă Creativitate și Fascinație. Una dintre cărțile mele preferate este Satyriconul lui Petroniu. Manga ‘Kyou kara ore wa’, iar anime 5cm per seconds (pentru că imaginația și creativitatea lui Makoto Shinkai lovește fix unde trebuie).
Sunt mamă. Adesea nu dorm și nu am timp de nimic.
Iar aici scriu despre tot ce mă reprezintă și ce nu. Imaginar sau nu. Ficțiune sau nu. Viața e trecătoare, dar cum ar zice Kobayashi Issa, „și totuși, și totuși”

Posted in: recenzii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image