Fragil, Simona Goșu

Am vrut să citesc cartea asta de când a apărut. Până să ajung eu la ea, deja îmi fusese recomandată stânga-dreapta, toată lumea părea să o fi citit și cam iubit. Eram curioasă. Aveam așteptări. Speram să-mi placă. Toate expectativele au fost luminoase. E un debut excelent și o carte de povestiri pe care o …

Ierbar, Andrei Dósa

Despre Ierbar nu știam nimic concret, însă mi-a recomandat-o cineva într-un mod direct sau indirect, spunându-mi că i-ar plăcea să audă pasaje citite din cartea asta. De mine, vreau să spun. Cei care mă urmăriți de ceva timp știți că eu mai citesc una-alta, în special poezie pe conturile de social media. În orice caz, …

Cât de aproape sunt ploile reci, Bogdan Coșa

Voiam să citesc cartea asta cam de când a apărut și, deși o aveam de ceva timp în bibliotecă, am tot amânat-o simțind că trebuie să am o stare pentru ea. Am avut așa mare dreptate. Cât de aproape sunt ploile reci? Foarte aproape. Prea aproape. Atât de aproape. Mă așteptam să-mi placă, dar ce …

kyparissia, Alexandra Niculescu

Kyparissia de Alexandra Niculescu este o carte de proză scurtă: povestirile se leagă între ele, dar fără o claritate punctuală, ci prin personaje, atmosferă și diverse detalii poate neimportante la prima vedere. Cred că nu aș fi pus mâna pe cartea asta dacă aș fi judecat-o după titlu: este titlul ultimei povestiri și, desigur, are …