Singuraticele — 9 perspective feminine

În urmă cu ceva timp l-am rugat pe soțul meu să mă ajute cu o chestiune — de altfel, minoră — pentru că nu reușeam să fiu luată în serios. Pentru că arăt ceva mai tânără decât sunt, am o față copilăroasă și o personalitate asemenea, nu sunt întotdeauna cea mai asertivă în situațiile sociale …

Infrapaginal, Ciprian Măceşaru — cartea care m-a făcut să scriu jurnal

Am petrecut mult timp cu jurnalul lui Ciprian Măceșaru și tot astfel mi-a luat ceva până ce am găsit cuvintele potrivite pentru a vă povesti câte ceva despre el. Am călătorit printre paginile acestei cărți într-un mod tare personal și simt că acest volum este foarte aproape de mine. M-a ajutat la rândul meu să …

În căutarea cititorului pierdut — o antologie despre femei scriitoare. Complet gratuită.

Am citit și mi-a plăcut mult antologia În căutarea cititorului pierdut, coordonată de Anca Zaharia și apărută de curând la Casa de Pariuri Literare într-un proiect co-finanțat de AFCN. Cartea se distribuie gratuit la comenzi pe site-ul cdpl.ro și primul meu gând când am terminat-o a fost că mi-ar fi plăcut să fi citit ceva …