narațiunea despre sine

e un exercițiu

Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să stai pe bară și să îți privești viața cum se desfășoară? Viața ta. În fața ochilor tăi. Nici măcar în oglindă, ci de parcă ai asista la un spectacol. Nu ești în culise. Ești în sală. Stai pe scaunul roșu și privești cum te desfășori. Și poate că această imparțialitate îți oferă nu doar o privire lucidă, ci și indiferența necesară să faci alegerile corecte. Mai grav este că s-ar putea să nu mai dorești să faci nici o alegere. Tu ești doar un personaj care privește, iar cel de pe scenă este altul.

e o iluzie

Nu ai cum să faci așa ceva. Nu vei putea niciodată să stai în sală și să te privești. Ar fi prea trist dacă ai face-o. Chiar dacă, ancorându-te atât de adânc în lumea virtuală, adesea chiar asta faci. Doar că îți creezi altă poveste. Tu stai în fața calculatorului, laptopului, tabletei, telefonului și te povestești. Ești o cel-puțin-triplă-persoană și ești un erou, ești satisfăcut. Azi ai întreprins ceva. Fața ta de pe insta nu-i o insultă, nu-i un manifest, e o experimare de sine. Tu ești.

e o glumă

Din păcate, ai dispărut odată cu deconectarea de la wi-fi sau moartea bateriei. Ești disperat să găsești un telefon. #reziști și nu prea. Nu-i nimic rău în a-ți construi o poveste. Nu-i nici o problemă dacă dorești să îți extinzi sinele, să te descoperi și mai mult, să acumulezi o grămadă bunișoară de informații și poate că-i și asta o formă de încurajare. Nu sunt aici să îți spun că tehnologia în care te-ai scufundat te sufocă și te distruge. Ești stăpân pe tine și pe narațiunea despre tine. Poți să te reinventezi la infinit. Problema e… Nu-i nici o problemă. Faptul rămâne însă: ce face o poveste bună? Cum poți ieși din poveste? Cât de meta poți să te situezi în propria poveste? Stai, șterge metaforic tot până aici. Întrebarea de bază este, ești fericit în propria poveste? (Unii au niște scrupule fabuloase și asociază fericirea cu un minim de moralitate; eu sunt una din scrupuloșii ăi’ nerozi).

Pe scurt, m-am întors.

Nu știu prea bine despre ce o să vă scriu. Întâmplări. Chestii. Trestii. Nu am o speranță anume pentru umanitate sau pentru români în genere anul ăsta. Nu știu nici eu prea bine cine îmi citește blogul și câți dintre voi îl mai urmăresc. De fapt, nici nu vreau să mă concentrez pe asta. Mi-e dor să povestesc și să mă povestesc. Câteodată, poate că mă arunc și eu în aceeași extensie virtuală. Poate că ăsta-i păcatul acestui secol. Dar, între timp, s-a mai scurs un an, iar în 2019 eu sper să încercăm să fim mai buni, chiar și în pofida tuturor noutăților politico-sociale mai vechi și mai noi, mai tulburătoare și mai arhi tulburătoare. La mulți ani, ție, personaj aleatoriu care îți construiești narațiunea despre tine. Nu uita că nu trăiești singur. Suntem întotdeauna datori unul față de celălalt -pentru că suntem oameni și trăim împreună, chiar dacă tu stai singur în fața telefonului acum cât citești.

 

please share if you liked it
0

de ce să citești Fantasy: 5 motive

Pentru că v-am promis într-o postare anterioară,

(dar vă voi scrie în curând o postare despre de ce e bine să citești literatură Fantasy/SF)

zic să mă țin de cuvânt. Continue Reading “de ce să citești Fantasy: 5 motive”

please share if you liked it
0

cărți usborne pentru toți copiii

Astăzi o să vă vorbesc puțin despre o editură minunată de cărțulii pentru copii. M. este foarte interesată de tot ce înseamnă cărticele (i.e. până și o carte cu file subțiri cu rețete, cu imagini, i se pare interesantă și ți-o oferă să i-o citești). De aceea, am fost foarte interesată să îi dăruiesc cât mai multe cărticele frumoase cu care să se delecteze. Descoperind editura Usborne, aș avea un singur lucru (general) de spus: cărțile Usborne sunt pentru toți copiii. Indiferent de preocupările copilului, sunt sigură că se vor găsi anumite cărți care i-ar atrage atenția, măcar un pic. Dragoni, dinozauri, roboți, mașini în formă de tractoare, prințese, unicorni, ș.a.m.d. Tot ce îți poți imagina și nu îți poți imagina :).

Continue Reading “cărți usborne pentru toți copiii”

please share if you liked it
0

retrospectivă literară 2017


Târzie, dar există.

Nu o să fac un top al cărților favorite din anul precedent. O să procedez altfel de data aceasta. O să menționez câte o carte care mi-a plăcut dintr-un anumit (chiar anumit*) punct de vedere. Continue Reading “retrospectivă literară 2017”

please share if you liked it
0

on chesil beach sau despre carti care dor

O maximă.

Când citești o carte care doare, vrei s-o dai și altora s-o citească. Să-i doară și pe ei. Și nu, nu în cel mai rău și urât sens posibil. Au contraire. Numai în cazul ăsta poate fi vorba despre ceva pozitiv.

Când citești o carte care îți place atât de mult pentru că -adaugă aici motive pe care le crezi relevante  – atunci vrei s-o mai citească și altcineva și poți doar să speri ca acel cineva căruia i-ai recomandat-o să aibă o reacție similară (sau, în orice caz, puternică). Așa că atunci când ai o lectură care spre sfârșit sau la sfârșit sau cândva îți rupe sufletul în mici bucățele greu de descris, știi ce să faci. Îi scrii unui prieten bun. Și îi spui, pe scurt: This book hurts. Here, you read it as well. Continue Reading “on chesil beach sau despre carti care dor”

please share if you liked it
0

despre sine și trecut

Cât orez au putut să pună în ceaiul ăsta. Uite!

zice I.

Genmaicha. Posibil că nu-i un ceai pentru oricine. Ceai verde cu gust profund de orez prăjit. Așa că atunci când vreau să fac un ceainic de ceai verde, îl întreb întotdeauna și pe I. dacă bea. Iar când răspunsul este nu, îmi fac un Genmaicha.

Sunt genul de persoană care lasă radio-ul pe frecvența cu muzică clasică toată ziua (săptămâna, luna, anul). Și de abia așteaptă să schimbe înapoi frecvența când cineva a schimbat pe un alt fm, oricare-ar fi. Nu sunt fanatică, nici vreo cunoscătoare a muzicii clasice (sau a operei, jazz-ului, you get my drift). Sunt o afonă desăvârșită. Nu e o scuză, nici nu mă acuz. E o realitate. Și totuși, și ăsta e un adevăr despre mine: mă binedispune, de exemplu, Pavarotti cu La donna e mobile sau Verdi cu Primăvara. Sau Trubdaurul, nu că i-aș înțelege neapărat esența. Gusturile nu se discută, dar poate că fiecare lucru ce ni se întâmplă sau îl alegem în viața noastră, ne definește cumva. De aici, disputa: gusturile nu se discută, se dispută, cică.  Continue Reading “despre sine și trecut”

please share if you liked it
0

memoria și nostos

În Ignoranța, Josef este uluit, chiar oripilat, de descoperirea rândurilor scrise în propriul jurnal în adolescență. Minunat în mod neplăcut nu doar de conținut, dar și de faptul că, în esență, scrisul său și al adolescentului Josef sunt la fel, cu mici fluctuații date de maturitate -forma literelor rămânând însă aceeași. Își citește jurnalul cap-coadă și este rușinat de nerușinarea indvidiului din trecut. Îl reneagă în mod absolut prin gest,  Continue Reading “memoria și nostos”

please share if you liked it
0

despre Saramago un pic

Câteodată intru în dispută (e mult spus) cu I. despre Saramago. Dacă m-ar întreba de ce îmi place Saramago, cred că aș rămâne ușor blocată. Pentru că întotdeauna, pentru mine, cel mai greu a fost de explicat ceva ce 1, mi se pare evident și 2, îmi place atât de mult încât a găsi motive pentru asta nu este doar dificil, ci adesea imposibil. Poate că atunci când îți place ceva foarte mult, cazi într-adevăr într-o groapă a iraționalului care ori te frământă și te ia la bani mărunți, ori te… întregește? N-aș putea spune, n-aș merge chiar atât de departe. Continue Reading “despre Saramago un pic”

please share if you liked it
0

nostos

În seara asta am băut liniștită niște genmaicha și am citit câteva pagini din Ignoranța, o cărțulie de Milan Kundera. Știu, unii dintre voi veți spune că este un autor overrated și că a dat lovitura cu Insuportabila ușurătate a ființei care este o „capodoperă” comercială pe care toată lumea o citea la un moment dat -foarte en vogue, aproape de consum într-un anumit moment al răspândirii sale internaționale. De altfel, cine-s eu să vă contest astfel de opinii? Discutăm, nu aruncă nimeni cu barda. Sau… sau. Sau poate că ne atrage pentru un cuvânt cheie, care răsună la noi (într-o manieră sau opusul ei): comunism.
Continue Reading “nostos”

please share if you liked it
0

2017

N-am mai scris. Ultima zi din an. Despre ce să scriu? Nu-mi place să-mi forțez postările pe blog -deși, câteodată, poate ar trebui. Da, da, ăsta e motivul pentru care nu am mai scris de ceva timp, deși poate aș fi avut de spus una sau alta. De fapt, proiectul meu deja început despre cărți nu a fost subit abandonat (sau în nici un alt fel abandonat), dar îmi trebuie o anumită dispoziție pe care nu am reușit s-o cuceresc. Cu alte cuvinte, vor veni și postările respective.

Despre anul acesta ar fi prea multe de spus. Însă majoritatea personale sau prea personale -nu neapărat pentru a fi redate pe blog cât pentru a stârni vreun soi de interes pentru o ‘a treia parte’, (cel puțin) așa-zis obiectivă. Hm. Nu contează foarte mult. Intru în 2018 cu optimism. Recitind poate postări mai vechi, aș da peste un soi de (po)stări pseudo-existențialiste cel puțin negativiste. Nu pentru că aș fi fost vreodată un, adică o, pesimist(ă) convinsă, ci pentru că pur și simplu traversăm cu toții etape de formare și transformare. În ultimii ani m-am bucurat mai mult de micile lucruri, triviale, și nu am mai fost cuprinsă de același soi de neliniște existențialistă (hai să nu îi zicem chiar anxietate) și nici de lipsa oricărui sens. Continue Reading “2017”

please share if you liked it
0