Ce-am citit în septembrie și alte peripeții (2022)

Probabil că luna septembrie o să rămână în istoria personală recentă ca luna în care nu am vorbit trei zile. Ce am învățat eu în toate aceste trei zile de muțenie? Că-mi place să vorbesc? Dar asta știam deja. Nu am învățat nimic despre înțelepciunea lumii, dragi prieteni, dar multe despre cât de mult le …

ce-am citit în august și alte peripeții (2022)

Ultima zi de vară. În fața mea, un mochi cu ceai verde și un Coldrex cu zmeură într-o cană roșie cu fulgi de zăpadă. Două lucruri importante am învățat în luna august: cupa menstruală îți poate schimba viața și Coldrex-ul cu zmeură e absolut grețos. Închei vara glorios cu o răceală care anunță începutul de …

ce-am citit în iulie și alte peripeții (2022)

Mă uit la teancul de luna trecută și mă întreb unde sunt lecturile de altădată, așa cum se întâmplă câteodată. Începusem luna decent, dar am continuat anemic, finalizând cu zile întregi în care nu am putut citi nimic — în parte, din pricina căldurii și pentru că nu m-am putut deloc concentra și conecta la …

am terminat o carte și am început alta de vreo 400 de pagini ajutor

E vineri și ne pregătim de weekend. Azi planurile mele includeau curățenia în casă. Și când spun includeau, ce vreau să zic de fapt e că era cam singurul meu plan pe ziua de azi, nu mă supraestimez când vine vorba despre curățenie. Sunt multe lucruri la care nu mă pricep deloc, și cam tot …

ce-am citit în iunie și alte peripeții (2022)

Printre două mașini la spălat, o mâncare la cuptor, un alergat, niște nebunii cu copilul meu, citit, făcut puzzle, jucat la căsuță și altele asemenea, am decis să vă scriu și despre ce-am mai citit în iunie. Mi-am dat seama că azi e ultima zi a lunii dintr-o postare de-a Ancăi Zaharia — și ce …