apropo de Steinbeck

Să vă povestesc.

Vii dinspre Romancierilor, vis-a-vis de Parcul Moghioroș -pe colț TipTop, traversezi la tramvaiul 41, îl depășești, ajungi în dreptul pieței. You get the picture. Direcția: spre Drumul Taberei 34, pe partea cu Piața. E pe acolo o cerșetoare cu voce subțire care mai stă și la Valea Oltului câteodată cu păru vâlvoi, agitată, vocea tot pițigăiată. Își ia avânt și vine spre mine că, de, eu cu copilu’ la piept în sistemul de purtare, cu freza mea punk, ochii violenți de vrabie, dau impresia de fumătoare înrăită. Ba că nu-mi aprind acolo trabucul și pufăi în văzu’ tuturor și pofta multora.

Ideea e, mă citește într-un fel aparte, îi dau impresia că ascund în buzunarele hanoracului vreo două-trei cartușe de țigări. Nu v-am zis? E cerșetoare de țigări. Nu vrea altceva. Nu e ca cerșetoare aceea din ratb de acum ceva timp care, cu niște gesturi iuți, aparent împiedicate, cerea: „Dă-mi și mei un leu.” Imperativ. Oricum, ceva de genul acesta. Tanti asta vrea țigări. Din păcate, la mine nu se găsesc. Și nici nu sunt mână largă. Zgârcenia asta, aș zice că am moștenit-o de la tataie Soare. -inserts nervous laugh here-

Eh, dar nu asta e povestea noastră. O depășești. Citești semaforul cu chiu cu vai că de la soare nici culoarea nu i-o dibui. Tropa tropa. Hopa hopa. Pe cărare uite-așa. Sunt niște gigei la chioșcuri de cărți vechi -nu-ți vine să le numești anticariate. Au cărți la ”suprapreț”. Nu la 2-5 lei. Ci 7, 10. Depinde cât de frumoși îți sunt ochii. Îți mai fac reduceri de 1 leu că sunt băieți de treabă. Mă opresc și eu pe la un chioșc din ăsta că am plecat prea devreme de acasă și nu vreau să ajung să stau ca popândoul pe lângă bloc.

Asta e scuza. Sunt cărți. Ispita. NORMAL că mă opresc. Mă holbez, arestez din privire câte ceva, promit să trec la întoarcere. Se uită sceptic la mine bărbosul care într-adevăr trage din țigară. Nu mă crede. Se întoarce la ascultat Metallica sau ce o asculta el în cabina lui -are moacă de hipster bătrân.

La întoarcere, e ușor surprins, m-am ținut de cuvânt. Caut pe acolo. Arestez două cărți deja promise de data trecută. Cochetez cu altceva. Renunț. Dar parcă aș mai lua ceva. Atunci se întâmplă ”minunea”. Domnu’ bărbos care deja mi-a devenit simpatic cu cei ”7 lei, asta e 7 lei” (la toate, de 🙂 ), îmi spune: ”Apropo de Steinbeck…” și-mi înmânează o carte (tot 7 lei costă și asta, mă-nțelegi). Binecuvântați animalele și copiii de Glendon Swarthout. Spre deosebire de I, eu nici măcar nu am auzit de carte.

O înșfac, curioasă. Îi zic, ”E bună?”, dă din cap, îi zic, ”Merită?” îmi răspunde împănat că da, da, SIGUR merită. E un fel de replică de tipul: don’t believe me, just read. Îmi place. Nu am încredere în recomandările date de un străin – nu pentru că nu ar fi minunate, ci pentru că atunci când faci o recomandare, nu o poți face cu adevărat responsabil, necunoscând persoana și gusturile sale literare. It’s a fucking gamble. Dar omul mi-a zis, ”Apropo de Steinbeck.” Înțelegi. Deja ȘTIA ceva despre mine. Hit the fucking target.

Mie mi-a plăcut domnul bărbos de la cotitura Drumul Taberei 34, acolo înainte de un părculeț mititel de joacă, cum vii dinspre Favorit. E un simpatic care pufăie la țigară pe stradă. Fică-mea doarme buștean și eu strecor cărțuliile în plasă și-mi iau la revedere, cu promisiunea să-i zic eu dacă mi-a plăcut sau nu recomandarea. Curiozitatea mă macină. De abia aștept să rumeg paginile, să văd despre ce e vorba. Nu e curiozitatea normală, banală, față de o carte nouă (fabuloasă curiozitate, de altfel).

Este o curiozitate nouă și îmbunătățită dată de cuvintele vânzătorului cu cărțile lui SH la 7 lei: apropo de Steinbeck. Ce o fi apropo-ul ăsta? De ce? Cum? În ce sens…? Fir-ar, trebuia să știu. Neapărat. Coperta nu-mi inspira nimic. TItlul, banal. Dar recomandarea aia… voiam să verific, avea sau nu avea sens. Prea mă apucase o încredere absurdă în vorbele lui. De unde atâta simpatie, că de obicei sunt sceptică cu privire la recomandările oricui, mi-am învățat lecția de mult. Dar cuvintele alea. Apropo de Steinbeck. Hmm!

Postfactum, ca să zic așa, după lectura paginilor, înțeleg ce-a vrut să spună. Iar asta mă face cu atât mai fericită și mulțumită. E o lectură pe care și eu o pot recomanda mai departe, împrumutând poate chiar maniera sa de a face recomandarea. Uite de ce lucruri dai când ieși din casă, chiar și în plictisitul Drum al Taberei unde nici măcar metroul nu a ajuns… încă :).

Dacă nu-mi plăcea să citesc, nici nu mai aveam ce să vă povestesc. Nici nu mai aveam despre ce să vorbesc. Asta așa, ”apropos” de postarea mea anterioară. Nu vă faceți griji, nu am uitat, asta e o simplă și mică continuare la preludiu -de ce să citești. Vor mai veni și altele.

Când îți place să citești, sunt multe bucurii simple pe care le poți câștiga printr-o simplă achiziționare a unei cărțulii de la un stand cu cărți vechi. Te poți bucura la o recomandare. Și cea mai mare bucurie: citirea cărților cumpărate. E așa un soi de mândrie de care greu scapi când mai termini o carte recent cumpărată. Ai mai făcut un prieten, dar nu trecător. Ai mai găsit ceva minunat. Ai mai găsit ceva ce ți-a îmbunătățit existența. Cărțile astea, de ce or face ele  minuni, nu știu.

Mint, știu, dar vă țin în suspans.

Asta așa, apropos de ce fain e cititul.

Curând, o să vă vorbesc și despre Binecuvântați animalele și copiii. Stați pe fază. Mă întorc repede.

please share if you liked it
0

Studentă la Facultatea de Filosofie. Sunt convinsă că de multe ori mari părți din filosofia lui Nietzsche nu se înțeleg. Dar pe blog vorbesc despre orice. Câteodată îl prefer pe Dostoievski, chiar dacă și Kafka mă fascinează (totuși, mă sperie absurdul lui, cred că prefer anxietatea absurdului lui Beckett). La final de program, Jose Saramago rămâne autorul favorit -din ultimii 2-3 ani, aș zice. Și totuși…
Îmi place poezia japoneză, scriu versuri alandala, mă fascinează limbile străine. Îmi plac câinii, vinul, plimbările, toamna, anime, manga. Evident, cărțile, scrisul, și tot ce reprezintă Creativitate și Fascinație. Una dintre cărțile mele preferate este Satyriconul lui Petroniu. Manga ‘Kyou kara ore wa’, iar anime 5cm per seconds (pentru că imaginația și creativitatea lui Makoto Shinkai lovește fix unde trebuie).
Sunt mamă. Adesea nu dorm și nu am timp de nimic.
Iar aici scriu despre tot ce mă reprezintă și ce nu. Imaginar sau nu. Ficțiune sau nu. Viața e trecătoare, dar cum ar zice Kobayashi Issa, „și totuși, și totuși”

Posted in: existențiale

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image