Ajută-mă să nu dispar, Petronela Rotar

Ajută-mă să nu dispar
Petronela Rotar

Căutam de mult să citesc ceva de Petronela Rotar. O urmăresc uneori pe blog și media și are mai multe opinii cu care eu rezonez destul de bine. Eram curioasă foarte ce are de oferit în niște pagini date spre tipar, cum e ca scriitoare, cum (se) transpune prin ficțiune, you get my drift. Mă așteptam să găsesc o scriitură dinamică și mai mult prezentată prin emoție și prezență, cu o notă de suprarealism în senzație, dar nu în esență/stil. Am găsit și asta.

Am ales ultima carte a ei dintr-un motiv cât se poate de superficial (în afara curiozității evidente față de orice lectură nouă): pentru că ador coperta. E o minunăție estetică; nu judeca o carte după copertă, sunt sută la sută de acord cu asta, dar judecă o copertă după copertă, zău. Și din punctul ăsta de vedere, coperta asta este pur și simplu superbă. Moving on, though.

O să mă întrebi, ți-a plăcut? Asta e întrebarea standard. Îmi amintesc că mă plimbam acum ceva ani printr-un anticariat cu o colegă care m-a întrebat care-i cartea mea preferată și m-a blocat. Din beletristică, nu filosofie. Nu pentru că nu aș avea cărți preferate (deși mereu e o undă de scepticism în construirea răspunsului la o întrebare atât de tragic de directă), ci pentru că mi-era foarte greu să aleg on the spot, fără alte pregătiri prealabile, stări de spirit, un pic de ambience, ceva context.

Am zis, pffff, dar zău că e așa greu s-aleg! Răspunsul meu l-a interpretat ca pe o aroganță maximă, Da, am înțeles, ai citit multe cărți, dar spune și tu una care-ți place mult. Am roșit, m-am rușinat rău, am răspuns Crimă și pedeapsă (din considerente și acum evidente) și posibil să fi tăcut sau să mă fi făcut de râs cu vreo altă remarcă deșteaptă. Pentru că, de fapt, adevărul era că nu citisem așa multe cărți și că pur și simplu nu eram bună deloc nici la liste, nici la categorisiri, nici la oferirea unui răspuns chiar așa spontan la o întrebare așa de importantă.

Nici azi n-aș putea. Dacă m-ai întreba care-i mâncarea mea preferată, nu aș putea răspunde. Îmi plac multe, depinde de situație, de context, nu aș putea mânca nici măcar ciocolată mereu, în fiecare zi, ca și cum ar fi ea simpla, unica mâncare preferată pe care o aleg în ciuda tuturor celorlalte. Așa că acum dacă mă întrebi ‘ți-a plăcut?’ Cu aceeași curiozitate fără curiozitate, curiozitate care doar cere un răspuns scurt și indicator, care să te scutească și de explicații și de polologhii și să-ți poți vedea în continuare de viața sau cartea ta… pf, scrâșnesc din dinți, zic ceva să fie (ceva totuși adevărat) și mergem mai departe.

V. îmi zicea c-ar fi auzit despre Petronela Rotar c-ar scrie cărți pentru gospodine. Nu știu, sincer, ce citesc gospodinele azi. Pe vremea mamelor noastre cred că era en vogue Danielle Steel și Sandra Brown. E și Petronla Rotar una dintre ele? Cine naiba știe, cunoștințele în domeniu mă fac să ridic dintr-o sprânceană. Am citit și eu câteva deocheate de-ale Sandrei Brown când aveam 14 ani și nu știam prea bine nici ce înseamnă literatură, nici experiența ei, și mi-a rămas împietrită în minte scena cu o femeie pe plajă care privește în zare și dintr-odată vede… vorba aceea, e o pasăre? E un avion? E super…man! Nu, Petronla Rotar nu e genul ăla de scriitoare pentru gospodine. E un fel de Paulo Coelho? Dunno, n-am citit suficient Coelho cât să știu. Deci nu vă pot răspunde la întrebarea asta.

Trecem mai departe.

Spuneam că mă așteptam la o carte dinamică. Este o carte dinamică în care personajele nu ‘sunt’, ci pur și simplu simt și vorbesc despre ce simt. Îmi amintește foarte mult de cum scriam eu în adolescență și cât de mult preferam stilul ăsta dinamic, scriam fără să gândesc, jonglam cu niște personaje prinse în emoție și care se confruntau cu realitatea dură sau altfel de zi cu zi, fete care întâlneau băieți posesivi, geloși, fete puternice și fete mai puțin puternice, fete care știau și care nu știau ce vor, fete care primeau palme înapoi de la băieți pentru că nu mai exista curtoazie și viața nu era roz. Genul acela de lectură, îmi amintesc prea bine stilul. Îmi plăcea mult cu ceva ani în urmă, astăzi însă e puțin cam departe de mine și nu îl mai simt la fel de bine ca atunci.

E o carte care se citește repede datorită dinamismului ei. Dar nu e o carte tocmai fericită, nu e o poveste de tipul girl meets boy. Ah, uite că mi-a venit în minte o idee bună. Tipul de literatură pentru gospodine este Twilight și Fifty Shades of Grey astăzi. Nu, Petronela Rotar nu e așa. E mai aproape ca stil de Aleargă de Ana Maria Sandu, deși în esență diferite. Cred că cheia citirii acestei cărți e însăși autoarea. Nu e o carte pe care să o iei așa cum e ea, ci pornind mai degrabă de la cine a scris-o. Să privești așa lucrurile și să-mi zici după dacă crezi că am dreptate sau nu. Asta când citești cartea.

Cu greu mă vezi pe mine să nu recomand ceva doar pentru că pot. Poate doar Nopți fără Caterina. Încă mă bântuie cartea aia pe care am vrut s-o arunc pe geam, dar eram și eu mică, neștiutoare, proastă cum s-ar zice, nu știam că pot să renunț la o carte care nu-mi plăcea, cred că aveam 17 ani, sau poate mai mult. Sincer, nu mai știu. În orice caz, o să trec la ce te interesează: mi-a plăcut cartea? Pe alocuri nu am simțit-o, asta e problema. Nu mi-a displăcut, dar pe alocuri nu am fost atinsă de impetuozitatea ei (iar această lectură este una pe care trebuie să o simți citind-o, altfel nu merge, emoția primează, rațiunea moare sau îți stă în cale). De aceea e important să ai o anumită stare, să vrei s-o citești, s-o simți, să rezonezi. S-a întâmplat să înceapă să îmi ‘placă’, cum se zice, mai mult cartea de pe la pagina 120 încolo, să zic, când am început să înțeleg, să rezonez, să mă înfior.

Personajele sunt unele cât se poate de reale, o să le recunoști și tu poate din povestiri, din ce ai văzut, din ce ai înțeles despre viață până acum. Unele secvențe sunt ale naibii de tragice, iar personajul nostru Mira o să te enerveze, sufoce, o să te înfioare, o să te facă să vrei să plângi pentru ea în aceeași măsură în care vrei să-i dai două palme și să-i spui să se adune. Aici e o capcană: Mira e acel cineva pe care-l știm, mai bine sau mai rău, care a suferit prea multe și vrea să fie iubită. În carte poate o s-o găsești lucidă; eu pun pariu că acest personaj nu are cum să fie chiar atât de lucid. Mira e și ca o metaforă, o cicatrice pe care poate toți o purtăm acolo, nevoia de a fi iubiți, nevoia de a crede iar și iar, chiar dacă prin repetiție se învață, adevărul e că uneori nu vrei să înveți. Pentru că dacă înveți nu mai rămâne nimic.

Cumva, eu privesc conținutul acestei cărți mai departe de poveste și ‘analizând’ (dar nu la rece) emoțiile acestei cărți. Și, frate, ce emoții! O să recunoști unele dintre ele, o să înțelegi altele, poate că unele te vor înfuria, poate că altele te vor face să te gândești: iată, poate că și eu am greșit crezând… Cine știe? Nu pot spune. Nu e o carte cu substanțe ascunse; cel puțin pentru mine nu este. E o carte dinamică pe care o citești și o simți și când termini îți zici ceva despre tine, and then you move on. E o carte despre o fată care vrea să fie iubită, Iubește-mă! Nu e spoiler, e și pe copertă.

Dar totodată pentru mine cartea asta e un mesaj. Probabil sunt mai multe mesaje acolo. Dar pentru mine este un mesaj pentru toți cei care cred că pot cataloga omul, viața altcuiva cu o ușurință aproape scârboasă. În Mira văd multe lucruri pe care de fapt le urăsc la un om, de aia îmi amintește de faptul că n-ai nici un drept să judeci, că fiecare încearcă să-și croiască drum în viață, cum necum. Și în Mira văd victima aceea care ar putea fi oricare dintre noi și căreia trebuie să-i întindem o mână (să ne întindem și nouă una) și nu s-o călcăm în picioare (și să nu ne călcăm nici noi pe noi înșine în picioare).

Când privesc din punctul ăsta de vedere, a fost un popas bine meritat cartea asta. Nu e stilul meu preferat, nu mi s-a părut perfectă în vitalitatea ei intenționată sau nu, nu am simțit cartea mereu și cu adevărat nu în toate cotloanele ei, nu m-au ațâțat și nici interesat aparte secvențele sexuale… you name it, din unele puncte de vedere, nu m-a atras. Dar mi-a plăcut totuși s-o descopăr și s-o termin. Așa că v-o recomand și vouă, în special dacă sunteți atrași de o ficțiune dinamică.

Reading must go on…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
To prove you're a person (not a spam script), type the security word shown in the picture. Click on the picture to hear an audio file of the word.
Anti-spam image