narațiunea despre sine

e un exercițiu

Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să stai pe bară și să îți privești viața cum se desfășoară? Viața ta. În fața ochilor tăi. Nici măcar în oglindă, ci de parcă ai asista la un spectacol. Nu ești în culise. Ești în sală. Stai pe scaunul roșu și privești cum te desfășori. Și poate că această imparțialitate îți oferă nu doar o privire lucidă, ci și indiferența necesară să faci alegerile corecte. Mai grav este că s-ar putea să nu mai dorești să faci nici o alegere. Tu ești doar un personaj care privește, iar cel de pe scenă este altul.

e o iluzie

Nu ai cum să faci așa ceva. Nu vei putea niciodată să stai în sală și să te privești. Ar fi prea trist dacă ai face-o. Chiar dacă, ancorându-te atât de adânc în lumea virtuală, adesea chiar asta faci. Doar că îți creezi altă poveste. Tu stai în fața calculatorului, laptopului, tabletei, telefonului și te povestești. Ești o cel-puțin-triplă-persoană și ești un erou, ești satisfăcut. Azi ai întreprins ceva. Fața ta de pe insta nu-i o insultă, nu-i un manifest, e o experimare de sine. Tu ești.

e o glumă

Din păcate, ai dispărut odată cu deconectarea de la wi-fi sau moartea bateriei. Ești disperat să găsești un telefon. #reziști și nu prea. Nu-i nimic rău în a-ți construi o poveste. Nu-i nici o problemă dacă dorești să îți extinzi sinele, să te descoperi și mai mult, să acumulezi o grămadă bunișoară de informații și poate că-i și asta o formă de încurajare. Nu sunt aici să îți spun că tehnologia în care te-ai scufundat te sufocă și te distruge. Ești stăpân pe tine și pe narațiunea despre tine. Poți să te reinventezi la infinit. Problema e… Nu-i nici o problemă. Faptul rămâne însă: ce face o poveste bună? Cum poți ieși din poveste? Cât de meta poți să te situezi în propria poveste? Stai, șterge metaforic tot până aici. Întrebarea de bază este, ești fericit în propria poveste? (Unii au niște scrupule fabuloase și asociază fericirea cu un minim de moralitate; eu sunt una din scrupuloșii ăi’ nerozi).

Pe scurt, m-am întors.

Nu știu prea bine despre ce o să vă scriu. Întâmplări. Chestii. Trestii. Nu am o speranță anume pentru umanitate sau pentru români în genere anul ăsta. Nu știu nici eu prea bine cine îmi citește blogul și câți dintre voi îl mai urmăresc. De fapt, nici nu vreau să mă concentrez pe asta. Mi-e dor să povestesc și să mă povestesc. Câteodată, poate că mă arunc și eu în aceeași extensie virtuală. Poate că ăsta-i păcatul acestui secol. Dar, între timp, s-a mai scurs un an, iar în 2019 eu sper să încercăm să fim mai buni, chiar și în pofida tuturor noutăților politico-sociale mai vechi și mai noi, mai tulburătoare și mai arhi tulburătoare. La mulți ani, ție, personaj aleatoriu care îți construiești narațiunea despre tine. Nu uita că nu trăiești singur. Suntem întotdeauna datori unul față de celălalt -pentru că suntem oameni și trăim împreună, chiar dacă tu stai singur în fața telefonului acum cât citești.

 

please share if you liked it
0